Neagu Djuvara (31 august 1916, București – d. 25 ianuarie 2018, București), a fost un diplomat, istoric, profesor, jurnalist și scriitor, un personaj exponențial și longeviv al culturii române, cu o poveste de viață unică, spectaculoasă. A trăit, de pildă, vreme îndelungată în inima Africii, în Niger. În dimineața zilei de 23 august 1944 era trimis la Stockholm cu o telegramă cifrată. Îi plăceau pălăriile stil Sherlock Holmes. A plecat în ultima mare călătorie alături de un... iepuraș de pluș. La vârsta de 101 ani, își lua zilnic notițe.

Neagu Bunea Djuvara s-a născut într-o familie avută, cu rudele din partea tatălui de origine aromână, comercianți așezați în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ce a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu. Tatăl său, Marcel Djuvara, frate cu ministrul de externe Alexandru Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg (1906) și căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

Familia sa, din partea tatălui, se ocupa (la 1820) cu comerțul vitelor și cerealelor „de la Brașov până la Brăila”, iar la un moment dat o parte a familiei s-a orientat către „profesiuni liberale”, și așa au apărut intelectualii și politicienii din familia Djuvara. După Primul Război Mondial, în urma exproprierilor efectuate de statul român și crizei din 1929, familia devine relativ săracă, iar mama (văduvă) hotărăște plecarea lor în străinătate.

Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Nisa (primii ani de liceu) și Paris, fiind licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). Dându-și seama că „soluțiile radicale” și mișcările totalitare sunt nocive, partidul unic și dictatura sunt idei groaznice ce duc la atrocități, a devenit adeptul economiilor de piață libere și al democrațiilor parlamentare de tip vest-european.

Reîntors în țară, a luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca plutonier (iunie–noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa. „Eu am făcut războiul acolo cu Regimentul 6 „Mihai Viteazul". Am socotit că în Basarabia şi într-o bucată din Transnistria am făcut 750 de kilometri pe jos.” Ulterior, intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943 (Departamentul Cifru), în dimineața zilei de 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de Alexandra Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, a rămas în Suedia până în septembrie 1947. Anticomunist convins, a colaborat timp de patru ani cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România ocupată de sovietici.

O serie de alte detalii secrete ale misiunii diplomatice a lui Neagu Djuvara vor fi făcute cunoscute de el mult mai târziu. Este vorba de faptul că este însărcinat din ordinul ministrului Constantin Vişoianu să transporte la Ankara o valiză, care conţinea două milioane de franci elveţieni, sumă care făcea parte din „fondul naţional” în valoare de cinci milioane de franci elveţieni, care fusese constituit din iniţiativa ministrului de Externe, Mihai Antonescu, pentru finanţarea unor acţiuni favorabile României în condiţiile în care ţara s-ar fi aflat sub ocupaţie străină, conform Historia.ro.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc: secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, ziaristică la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare „Carol I”. În 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Străine din Niger, fiind concomitent profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.

Între timp, a reluat studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, a obținut doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron. Din 1984 până după decembrie 1989, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, după care s-a întors în țară. La Paris fiind, s-a înscris la școala de limbi orientale din capitala Franței, iar după 4 ani, la vârsta de 72 de ani, și-a luat licența în sârbo-croată. Din 1991 și până în 1998, a fost profesor asociat la Universitatea din București. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București. La 15 martie 2017, lui Neagu Djuvara i s-a acordat gradul de general de brigadă — cu o stea, în retragere.

Într-un interviu cu Dana Mischie pentru Adevărul, nepoata istoricului, Sandra Melone Popovici, scoate la iveală o mulțime de detalii inedite despre Neagu Djuvara, un om a cărui familie a fost aproape exclusiv alcătuită din femei. Rămas orfan de tată la vârsta de doi ani, a plecat într-un prim exil francez alături de mama lui, Tinca, o boieroaică ruinată. S-a căsătorit cu France, a trăit despărțit de aceasta vreme îndelungată, dar nu a divorțat niciodată. Fiica lui se numește Domnica, nepoata adorată (căreia i-a fost și naș la nuntă) - Sandra, iar strănepoata - Zoe. 

Sandra rememora nostalgic călătoriile inițiatice făcute cu bunicul ei, cu care comunica exclusiv franțuzește: „Timpul petrecut cu el era minunat, pentru că era amuzant şi o persoană foarte caldă. Râdeam mult împreună, cântam mult. (...). Avea pălăria lui de Sherlock Holmes, îşi lua bastonul şi făceam plimbări lungi. Doamne, era mereu atât de elegant! Cred că am două amintiri speciale când eram doar noi doi. Am avut multe momente împreună, dar au fost doar două călătorii când am fost singuri. M-a dus să văd Grecia, Atena, Delphi, „buricul lumii“. Cred că aveam 20 de ani, era pe vremea când eram studentă la Universitatea din Chicago. Apropo de asta, a fost foarte mişcat că studiam acolo, pentru că acolo era şi Mircea Eliade profesor, pe care l-am şi întâlnit. Bineînţeles că pentru Neagu, era o conexiune frumoasă cu România, mai ales că era pe vremea în care avea zero speranţe că va reveni în România. Aşa că orice lucru care ne lega familia de alţi români, era ceva minunat pentru el. Dar da, când m-a invitat în Grecia, am fost în culmea fericirii. Adică îţi poţi imagina, vara, în Grecia, cu Neagu. Raiul pe pământ!”

După 1989, a dus-o pe Sandra în România: „A doua s-a întâmplat când i s-a permis să revină în România, după căderea lui Ceauşescu. Şi-a dorit foarte mult să mă ducă să vizităm mânăstirile din Moldova. Am făcut o excursie mai lungă, cu o Dacie veche! A fost minunat, ne-am dus peste tot, îmi amintesc acum de Suceviţa. Excursia era un amestec de cunoaştere a regiunilor, în termeni de arhitectură, spiritualitate, şi natură, şi faptul că eram împreună. Dar, în general, avem multe amintiri împreună. Petreceam mereu sărbătorile împreună, Paştele, Crăciunul. Neagu era foarte religios, credea cu adevărat în Dumnezeu, ceea ce cred că i-a dat foarte multă putere. Nu ne forţa pe noi să practicăm ritualurile, nu ţi-l băga pe gât pe Dumnezeu, dar îţi dădea putere şi speranţă. (...) Sărbătorile Le făceam mereu în tradiţia bisericii ortodoxe şi greco-catolice, şi alăturam, bineînţeles, sarmalele şi slănina, salata de vinete şi ţuica. Da, eram tradiţionali. Ştii, Neagu era atât de internaţional, dar era şi profund român, ceea ce nu era contradictoriu, mergeau în tandem. Aşa trăia în fiecare zi. A învăţat-o pe fiica mea „Tatăl nostru“ pe care ea l-a recitat în Paris, la înmormântarea bunicii. (...)Era o persoană foarte caldă, indiferent de unde se întâmpla să locuim. Au fost timpuri în care el locuia în Niger, iar noi locuiam în Washington, bunica, în Paris, şi chiar şi atunci, ne întâlneam de multe ori pe an datorită lui pentru că, ştii tu, ţinea la tradiţii, la perpetuarea legăturilor de familie. (...)Petrecea săptămâni întregi în Franţa, la bunica, iar ea îl vizita în România. Îmi amintesc o excursie: eu, alături de bunicii mei separaţi, Neagu şi France, şi de părinţii mei despărţiţi- pentru că şi ei s-au despărţit în urmă cu vreo 23 de ani. Am petrecut împreună săptămâni străbătând vestul Statelor Unite pe Autostrada 1... ”.

Neagu Djuvara a fost un om cu totul special, a cărui viață s-a desfășurat sub amenințarea continuă a furtunilor Istoriei. A scris mult despre istorie și istorii, dintr-o perspectivă personală, provocatoare, demistificatoare, adesea controversată. A trăit însă simplu, esențializat, atașându-se de foarte puține lucruri: „Lăsând cărţile (3874!) deoparte, avea foarte puţine obiecte, dar erau obiecte iconice. Toată lumea îşi aminteşte pălăriile lui în stilul Sherlock Holmes, avea mai multe. Una îi plăcea în mod deosebit, cu verde, maro şi bordo, pe care o purta des cu eşarfa în jurul gâtului şi cu ceasul lui de buzunar, moştenire din bunic în tată. O persoană oribilă i-a furat ceasul, aşa că pe acela nu-l mai avem. Dar aşa l-am înmormântat pe Neagu, cu pălăria lui Sherlock Holmes preferată, cu eşarfa lui preferată şi cu un mic iepuraş de pluş la care ţinea mult. Dar celelate pălării, celelalte eşarfe, instrumentele de scris, maşina de scris, picturile lui pe care le făcuse când era copil, când era tânăr bărbat, şi picturile de familie pe care le avea în România, biroul lui şi lampa lui, pe toate le-am păstrat pentru că avem de gând, în timp, cu ajutorul Editurii Humanitas şi al Casei Lovinescu, să amenajăm un spaţiu dedicat doar lui”, spunea în 2019, în interviul din Adevărul.ro, nepoata lui, Sandra.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro