Biografia acestei frumuseți are multe zone învăluite în mister. Natașa Alexandra Miscovitz (3 noiembrie 1914? – 30 decembrie 1981, București) a fost o actriță cu totul specială, care făcut parte din trupa Teatrului Național din București și a jucat, de asemenea, și pe scenele altor teatre de stat și particulare. Natașa Alexandra s-a născut, potrivit propriei mărturisiri, într-o zi de mai pe un vapor la Calafat (anul nașterii nu e deloc clar, întrucât ea și-a modificat de mai multe ori buletinul de identitate!). Provenea dintr-o familie cu o origine etnică mixtă: ascendenții ei erau olandezi, germani, români și slavi. Tatăl ei era de origine sârbă, iar mama de origine olandeză. Bunicul matern, care se numea Van Hewling, era un marinar olandez, care a lucrat la canalul de la Ada Kaleh. Tatăl ei, care se numea Miscovitz, era inginer naval și a condus un timp reprezentanța unei fabrici de unelte agricole în județul Teleorman.

Și-a petrecut copilăria în orașul Passau din Germania. A urmat cursurile primare și secundare la un pension englezesc instalat într-un castel medieval din Bavaria, apoi, între 14 și 17 ani, cursurile de pian și canto ale Conservatorului din Viena. S-a întors ulterior în România și a studiat la Conservatorul Regal de Artă Dramatică din București, la clasa profesorului Nicolae Soreanu, unde a fost colegă cu George Vraca și Genica Athanasiou.

Natașa Alexandra a fost angajată, în aceeași stagiune cu George Vraca, în trupa Teatrului Național din București de către directorul Victor Eftimiu și a debutat pe scenă în piesa „Moartea lui Dante” a lui Nicolae Iorga, unde i-a avut ca parteneri pe Aristide Demetriade și Alexandru Critico. A jucat în piesele unor dramaturgi români celebri în epocă precum Caton Theodorian, Alexandru Kirițescu („Gaițele” și „Intermezzo spaniol”) și Mircea Ștefănescu și a făcut parte din distribuția spectacolului în premieră cu piesa „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu. A colaborat cu regizori celebri ai epocii ca Paul Gusty, Soare Z. Soare și Ion Șahighian și i-a avut adesea ca parteneri pe scena Teatrului Național pe Marioara Voiculescu (în drame), Maria Filotti (în comedii clasice), Ion Finteșteanu, Marietta Rareș și Victoria Mierlescu.

„Amestec de sarboaica si nemtoaica, impletire reusita de rase, de educatie germana, Natasa Alexandra a fost una din marile fanteziste pe care le-a avut Nationalul… Impresionanta ca aspect fizic in tinerete, cat si in plinatatea varstei (Natasa nu a admis niciodata batranetea, uitandu-si varsta si plina de haz pretinzand ca buletinul de populatie, gaurit de atatea stersaturi la capitolul an de nastere, l-ar fi pierdut la o filmare in lacul de la Buftea), cu niste ochi imensi, aducand, ca intensitate a albastrului, cu farfuriile din Meissen, cu maini de rasa dar cu o gestica oarecum exagerata, cu un debit verbal uneori usor labartat ca vocale, dar, paradoxal, destul de alert, suculenta, cu umor gras si mimica plina de expresivitate, Natasa Alexandra, actrita mai mult de numar decat de ansamblu, intotdeauna vesela si plina de umor nativ, n-a fost niciodata ceea ce se numeste o actrita usor de manevrat de catre cei care erau sortiti sa o dirijeze”, scria despre ea Mihai Berechet.

A devenit cunoscută ca actriță de comedie în perioada interbelică, dar a interpretat, de asemenea, roluri și în piese cu un pronunțat caracter dramatic precum cele ale lui Shakespeare, Gogol, „Magda” de Hermann Sudermann sau„Judith și Holofern” de Friedrich Hebbel (unde a jucat împreună cu Marioara Voiculescu și Gheorghe Storin). A colaborat în acea vreme și cu alte companii teatrale precum cea a Mariei Ventura. În afara spectacolelor teatrale, a fost solicitată să apară și în spectacolele muzicale și de revistă puse în scenă de Soare Z. Soare. „Natașa Alexandra devenise celebră. Gusta din plin voluptatea succesului, beția aplauzelor la scenă deschisă, omagiile care nu erau de simplă politeță, ecoul semnăturilor «grele» din presă. Ceea ce a urmat a fost o mare carieră”, consemna criticul teatral Nicolae Carandino.

La fel ca alți artiști ai vremii sale, nu s-a implicat în activitatea politică și s-a opus influențării politice a actului artistic. Natașa Alexandra a continuat să facă parte din trupa Teatrului Național din București în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, jucând în stagiunea 1940–1941 în comedia „Jocul dragostei” de Bruno Corra și Giuseppe Achile și în drama „Sapho” de Alphonse Daudet și Adolphe Belot și interpretând în stagiunea 1941–1942 roluri precum Doamna Ignazia în comedia „Astă-seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello (premiera la 15 octombrie 1941), Claire în comedia „Pălăria florentină” de Eugène Labiche și Marc-Michel (5 noiembrie 1941), Anna O'Linden în drama „Fascinație” de Key Winter (19 februarie 1942) și Ada Calipso-Ionescu în comedia „Demonul vesel” de Dragoș Protopopescu (10 martie 1942).  Interpretarea ei în drama „Fascinație” a fost elogiată de jurnalistul și prozatorul Neagu Rădulescu într-un articol din ziarul Vremea pentru „umorul sec [...] care [...] a avut mult ecou în publicul spectator”.

Natașa Alexandra și-a continuat activitatea artistică și după instaurarea noului regim în 1947 și a fost distinsă cu titlul de artist emerit (după 1960). Potrivit propriei mărturisiri, dintre toți directorii de teatru cu care a lucrat a ținut cel mai mult la Zaharia Stancu, pe care îl cunoștea de multă vreme și îl considera „un om foarte drept”.

În îndelungata sa carieră a interpretat cu o „exuberanță aproape nefirească” peste 300 de roluri, „dând dovadă de un talent remarcabil, combinat cu umor și inteligență”. Sunt de menționat roluri precum Fraulein din „Gaițele” de Alexandru Kirițescu (un rol hotărâtor, potrivit lui Carandino), Marta din „Faust” de Goethe, Elena din „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, Nastasia Filipovna din „Idiotul” de Dostoievski, Mița Baston din „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, Anna Andreevna (primărița cochetă și vanitoasă) din „Revizorul” de Gogol, Béline (soția lui Argan) din „Bolnavul închipuit” de Molière, Filumena Marturano din piesa omonimă a lui Eduardo De Filippo sau soacra din „Micul infern” de Mircea Ștefănescu. A jucat, de asemenea, în piesele lui Carlo Goldoni, Luigi Pirandello, Caton Theodorian, Tudor Mușatescu, Sidonia Drăgușanu, Aurel Baranga, Horia Lovinescu și Al. Voitin.

A jucat și în primele filme realizate pe platourile de la Buftea ale Studioului Cinematografic București și în noile studiouri ale Televiziunii Române. Actorul și regizorul Mihai Berechet o descria, într-un articol publicat în revista Teatrul, ca făcând parte „din rasa comedienelor de talie internațională, a marilor fanteziste, aducînd cu sine un umor plin de extravaganță și de insolit” și susținea că „Natașa Alexandra a reprezentat, în spectacolul bucureștean, arhetipul comicului agresiv, violent chiar, al comicului «în atac», pentru cucerirea directă a publicului, pe care și-l lua partener, în șarjele triumfale împotriva sălciului plictis și pentru cucerirea redutei hohotului de rîs autentic”.

Natașa Alexandra s-a retras în deplină forță creatoare și „cu foarte mare greutate” din activitatea artistică și a trăit ultimii săi ani de viață bolnavă, țintuită într-un fotoliu și însingurată într-un apartament din blocul situat pe str. Matei Millo nr. 12 din București. A pierit în urma unei îndelungate suferințe pe 30 decembrie 1981, în ajunul Anului Nou.

Natașa Alexandra a fost căsătorită în două rânduri: mai întâi cu Petre (Tică) Chirovici, cu care a avut singurul ei copil, Crenguța Chirovici (căsătorită Manea), care a fost regizor de studio la Radiodifuziunea Română, și apoi cu Traian Cornescu (1885–1965), pictor, scenograf și decorator șef al Teatrului Național din București. Cel de-al doilea soț al ei, care a fost singurul elev al lui Ștefan Luchian, apoi elev al lui Carl Lautenschläger (mașinist la Opera din München), a avut o bogată activitate în domeniul scenografiei la Teatrul Național din București și la Teatrul Giulești, ocupându-se cu punerea în scenă a pieselor de teatru „Femeia îndărătnică” și „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare și „Gaițele” de Alexandru Kirițescu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro