„Bună seara, prieteni!”... Cine a fost la un singur spectacol cu Iris a rămas marcat de „Strada ta” și de acest intro inconfundabil al solistului vocal legendar al trupei. Cristian Alexandru Minculescu (născut pe 9 ianuarie 1959, la Pitești - nu la Craiova, cum cred mulți, datorită pasiunii lui pentru fotbalul din Oltenia), mai cunoscut sub numele de scenă Cristi Minculescu, este  faimos în special pentru activitatea sa de peste 40 de ani ca vocalist al trupei Iris. După ce, în 2017, formula clasică Iris s-a rupt în două aripi, continuă să cânte cu Iris Cristi Minculescu, Valter & Boro. A mai făcut parte din formațiile: Harap-Alb (trupa sa de debut), Voltaj (formație pe care a înființat-o în septembrie 1982, împreună cu Adrian Ilie), Totuși (de la 1 ianuarie 1984 până la 3 februarie 1985) și Lotus (înființată la Regensburg, în Germania). Pare că știm totul despre acest muzician inimitabil, dar, dincolo de activitatea concertistică, biografia lui ascunde multe elemente imprevizibile...

Chiar și participarea sa la primul concert Iris are un preambul total neconvențional. Cristi Minculescu este cooptat în trupa Iris pe 9 ianuarie 1980, în ziua în care împlinea 21 de ani, susținând o probă cu aceleași trei piese cu care a fost admis anterior în Harap-Alb. Examinatori au fost chitaristul Ion (Nuțu) Olteanu și bateristul Ioan (Nelu) Dumitrescu, cei doi membri fondatori Iris rămași în trupă la momentul respectiv. Cristi a reușit să-i cucerească imediat cu vocea sa inconfundabilă. Nuțu Olteanu rememorează momentul: „Îl știam pe Anton Hașiaș de la Harap-Alb – repetau în aceeași clădire cu noi – și când s-a ivit postul de basist, am vorbit: «Anton, nu vrei să vii basist?» (...) Și cu el, un prieten – Cristi – care stătea foarte retras și tăcut într-un loc, nu a zis nimic până am ajuns acolo și când am început noi să cântăm, Anton a zis: «Dar știi, Cristi cântă foarte frumos cu vocea. Nu ai vrea să îl asculți?» «Ba da! Cum să nu?» «Ce îți place să cânți?», am întrebat. Și a zis: Led Zeppelin. (...) «Communication Breakdown» Era pe felie, cu riful ăla de chitară. Când a început Cristi să cânte... prima impresie a fost: tipul ăsta o să ajungă cel mai mare solist vocal din România. Eu n-am avut nici un dubiu. Și asta era după primele 30 de secunde.”

Primul concert al lui Minculescu împreună cu Iris are loc pe 5 februarie 1980, la Casa de cultură „Mihai Eminescu”, lângă Piața Galați, în București. Artistul își amintește: „A fost de balamuc, moșule! N-au vrut ăia să mă primească la intrare. Eu le ­ziceam: «Sunt solistul de la Iris, am cântare!» Ăia, nimic: «Pleacă, mă, că îi știm noi pe băieții de la Iris.» I-am «rezolvat» până la urmă cu o sticlă de vodcă. Asta e, am dat șpagă la primul meu concert.”

Familia lui ascunde o poveste tristă care explică, însă, de ce Cristi Minculescu a cântat o vreme cu copiii lui Adrian Păunescu - Andrei și Ioana. Tatăl lui Cristi Minculescu, născut în 1927, a pierit pe 20 ianuarie 1981, la doar 54 de ani. Cristi explică de ce, după dispariția tatălui, a rămas să cânte o vreme cu trupa „Totuși”, deși Iris părăsiseră ­Cenaclul „Flacăra”: „Eram, practic, întreținătorul familiei, pentru mama și sora mea. În Cenaclu se plătea bine, iar noi aveam nevoie de bani”. Mama lui Cristi, născută în 1931, s-a stins în 2006. În 2007, după concertul din București al legendarilor Rolling Stones, Minculescu regreta: „Mie îmi pare rău că ai mei au murit, pentru că, dacă veneau la Rolling Stones, ar fi fost bucuria vieții lor. Tata ar fi avut 80 de ani și mama 76”.

Marea poveste de dragoste a lui Cristi Minculescu este unică. El a fost căsătorit cu Rodica și au împreună doi copii, gemenii Mădălina și Florin, născuți în 1978. Cristi o descrie pe Rodica drept „prietenul ideal“. „Mie mi-a fost clar din prima, pentru că am avut flux. Eu am flux imediat cu foarte puțină lume. Și ea e imaginea mea în oglindă. Imediat mi-am dat seama că ea e“, mai spune Minculescu despre soția sa.„Cristi este un tată și un soț incredibil de iubitor. Când nu era în turneu sau în studioul de înregistrări era acasă, cu familia. Cred că iubirea atât de mare a Rodicăi se datorează și modului în care s-a comportat Cristi față de ea și față de copii”, spunea fostul fotbalist Ilie Balaci, un prieten apropiat al familiei. Rodica este o femeie modestă, căreia nu îi place să se vorbească despre ea. Întotdeauna a stat în umbra soțului, a știut să impună respect pentru viața lor privată. Puțini au reușit să pună întrebări despre asta, „și mai puțini să primească răspunsuri”, spune creatoarea de modă Liza Panait, pe care o leagă de familia Minculescu o veche prietenie. Din păcate, de ceva vreme, Cristi și Rodica s-au despărțit, iar ea s-a mutat în Germania, țară în care a revenit și fiul lor. După ce au divorțat, Rodica a decis să se stabilească în Germania, iar între timp, artistul și-a găsit și el sufletul pereche, mai devreme decât credea, dar și mai aproape. Cristi Minculescu formează un cuplu cu cea care se ocupă de trupa sa, managerul Raluca Mihai, notează Mediaflux.ro. Cei doi sunt mai mereu împreună, iar imaginile care apar în presă spun totul.

Florin Minculescu, fiul Rodicăi, a studiat jurnalismul în România, apoi a făcut cursuri de marketing și relații publice la Universitatea Ludwig Maximilian din München și un master în marketing și comunicare în afaceri. A lucrat doi ani de zile pentru ziarul „Starnberger Merkur”. În total, a locuit în München șase ani. Apoi, a revenit în România, pentru traduce catalogul „Quelle”. A avut o cafenea în București, pe care o numise „Cristi Cafe”, dar afacerea nu a mers. Florin spunea despre tatăl său: „Eu i-am mai spus lui, este perfect”. Sora geamănă a lui Florin, Mădălina, a studiat Dreptul în Germania, apoi a urmat cursurile Facultății de Limbi Străine a Universității din București, iar după aceea a lucrat pentru guvernul Canadei.

Până au împlinit trei ani, gemenii Mădălina Ioana și Bogdan Florin nici nu știau de existența Cristi Minculescu, și nici el de a lor. Asta pentru că artistul nu este tatăl lor biologic. Gemenii sunt de fapt din prima căsătorie a Rodicăi, cu Adrian Roșu, stabilit ulterior în Canada. Cristi Minculescu a depus la Tribunalul București o cerere de adopție a celor doi copii. Solicitarea s-a făcut într-o ședință secretă, iar la termen au fost prezenți Cristi Minculescu, soția sa Rodica și cei doi gemeni, Mădălina Ioana și Bogdan Florin. Pe data de 15 iunie 2009, Tribunalul București a admis cererea lui Cristi Minculescu și a încuviințat ca acesta să-i poată adopta pe cei doi copii ai soției sale.

Cristi Minculescu a intrat la Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții din București și a frecventat cursurile acesteia timp de un an. „Pe vremea aia, asta era suprema satisfacție a părinților, să intri la facultate. Mie nu mi-a plăcut să fac chestii care încep cu „trebuie să“... Am intrat la Hidrotehnică la zi, la ingineri, cu medie mică, dar le-am demonstrat că pot.“ Cristi Minculescu a renunțat însă la facultate ca să cânte în trupa Iris: „Am beneficiat de un concurs de împrejurări foarte favorabil să ajung la Iris. Am venit la Iris când era prăjitura gata. Meritul lor e că patru ani au cântat numai în fața a 50-100 de oameni. Au rezistat, asta a fost cel mai important. Și eu am încercat să o duc cât mai sus. Când m-am lăsat de facultate a fost iureș. A fost adunare acasă, cu aproape toate neamurile. Cred că erau vreo 60 de oameni, că așa e la olteni, când e eveniment, pac, să vedem ce se întâmplă. Impresarul de atunci, Mircea Muscaliu, un om extraordinar, a reușit să întoarcă situația în favoarea mea și a lui. Le-a explicat calm că oricum o să fac asta.“

Cristi Minculescu recunoaște că a băut și a fumat peste măsură în anii de început ai carierei: „La Costinești, când venea TIR-ul cu votcă, mă întreba șeful de cârciumă: „Cristache, o iei tu sau o bag la vânzare?“. Îți dai seama, era începutul sezonului...“ Cât despre țigări: „Fumam Carpați, dar când aveam câine, înnebunea de la miros și a trebuit să le schimb. Pe astea le fumez de aproape 18 ani. Fumez de la 11 ani. M-a prins bunică-mea la Craiova cu „Mărășești“ fără filtru. Un pachet de țigări, una dupa alta. Știi cum eram? Ca ăla de la Lordi. Eu așa glumesc, dacă concurez cu ăla îl bat, pentru că eu nu trebuie să mă machiez! Am gâtul obosit când fumez foarte mult, când vorbesc foarte mult sau beau rece.“

Pe data de 11 februarie 2009 Cristian Minculescu a fost internat într-o clinică din Regensburg, Germania, artistul suferind de câțiva ani de boala polichistică hepatoacută. „Boala, care cauzează multe chisturi pe ficat și rinichi, a fost moștenită de la tatăl său și a evoluat în ultima perioadă. Chisturile s-au mărit și au început să afecteze funcțiile hepatice”, a precizat dr. Dorel Săndesc, medicul timișorean care l-a consultat periodic pe Minculescu. Medicul a infirmat zvonurile conform cărora Cristi ar suferi de ciroză. În urma analizelor din Germania a rezultat că Minculescu are nevoie urgentă de transplant de ficat. Soția artistului, Rodica Minculescu, și-a dat acordul să-i doneze o parte din ficat în vederea transplantului. După investigații amănunțite, medicii au constatat că soția artistului este un donator compatibil. „Rodi a crezut foarte mult că mă poate salva, neştiind că e compatibilă. A insistat să facă analize şi s-a constatat că se poate. Noi eram pregătiţi pentru orice. În Germania ni s-a explicat ca la copiii de trei ani ce implică. Ne-au spus că sunt trei variante: scăpăm amândoi, unul sau nici unul”, a declara Cristi Minculescu, pentru revista Viva în urmă cu ceva vreme.

Ministerul Sănătății din România a decis să suporte costul operației. „Ministerul Sănătății plătește doar costul intervenției chirurgicale, adică 47.000 de euro, restul suportă familia. Este un gest de respect și de recunoștință pentru un artist care ne-a încântat sufletele”, a declarat pe data de 1 martie 2009 ministrul Sănătății, Ion Bazac, referindu-se la transplantul de ficat. Operația principală s-a desfășurat pe 24 martie 2009 și a început la ora 8.30, iar în sala de operații a fost adusă mai întâi soția aristului, Rodica Minculescu. Medicii i-au prelevat soției o porțiune de aproximativ 65 % din lobul drept al ficatului, operație ce a durat aproximativ patru – cinci ore. În ultima parte a intervenției chirurgicale a fost adus și Minculescu pentru a i se extrage partea afectată a ficatului și a i se implanta ficatul donat.

„Transplantul a reușit! Organul a fost acceptat”, a declarat în cursul aceleiași zile Cosmin Nicoară, impresarul trupei Iris, după operație. „Cele două intervenții chirurgicale suportate de Cristi și Rodica Minculescu au fost făcute paralel. Transplantul hepatic efectuat marți lui Cristi Minculescu s-a încheiat după zece ore.” Cristi Minculescu a fost supus ulterior altor două intervenții chirurgicale, una pe 27 martie și cealaltă pe 12 aprilie. Solistul a trecut cu succes și de aceste operații. „Starea lui este bună. I-au scos sâmbătă seara tampoanele care îi susțineau organele interne și acum este pe cont propriu, s-au terminat intervențiile. Medicii sunt mulțumiți”, a declarat impresarul Cosmin Nicoară, adăugând că „soția cântărețului, Rodica, a fost și ea scoasă de la terapie intensivă și așteaptă să i se alăture și Cristi”. Minculescu a fost externat la începutul lunii aprilie și s-a întors în România pe 16 aprilie 2009. Apoi, a urmat un program de recuperare, care a decurs bine, iar pe data de 25 iulie Iris au susținut primul concert de după operația lui Cristi, la festivalul  Peninsula de la Târgu Mureș.

Echipa de fotbal „Universitatea“ Craiova este una dintre marile sale pasiuni, „singurul lui defect”, după cum spune prietenul său, Cristian Mihăilescu, soțul sopranei Felicia Filip. Cristi Minculescu a fost bun prieten cu Ilie Balaci, fosta glorie a clubului din Craiova. În copilărie și adolescență Cristi Minculescu a practicat fotbalul și handbalul. A participat pentru o perioadă la antrenamentele echipei de copii a clubului F.C. Argeș. Cristi a făcut parte și din echipa de handbal Școlii Generale nr. 1 și din cea a Școlii Sportive Pitești, cu care a participat la competiții la categoria juniori III la campionate locale și naționale.

...Dincolo de toate aceste detalii, care pentru mulți pot părea inedite, Cristi Minculescu rămâne cel care la concerte ne întâmpină inconfundabil cu acel fabulos „Bună seara, prieteni!”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro