„ Exista un bar pe bulevard, care se chema Tic-Tac. Am avut marea șansă de a fi luat de guler de Johnny Răducanu, care mă auzise cântând în casa unor prieteni comuni și care m-a chemat să cânt și la barul cu pricina. Am cântat în deschiderea concertelor lor. Erau Marius Popp la pian, Johnny Răducanu la bas, Eugen Gondi la tobe și Paul Verheimer la saxofoane. A fost o experiență fabuloasă să cânt în deschidere la greii ăștia. În ultima parte a spectacolului apărea și Aurelian Andreescu.” Așa începe povestea neconvenționalului Nicu Alifantis.


Nicu Alifantis, născut la 31 mai 1954, la Brăila, din părinți greco-macedoneni (mama sa, Evdocsia, era aromâncă, iar tatăl său, Menelaus, grec) face studii muzicale particulare și debutează scenic în anul 1973. Este angajat în 1975 la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și devine destul de cunoscut și iubit de public, astfel încât în 1976 casa de discuri Electrecord îi editează primul material discografic, „Cântec de noapte”, cu patru piese. În același an se înscrie în ATM.

După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”, melodii ale sale figurând pe compilațiile Folk 1 și Folk 2 apărute la Electrecord în 1977 și, respectiv, în 1978. În 1983, la apariția triplului LP care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis este cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album, figurând cu trei piese.

Între 1973 și 2002 a susținut 4.036 concerte. În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj. În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care mai fac parte: Virgil Popescu (chitară bas, voce), Sorin Voinea (claviaturi, voce), Răzvan Mirică (chitară electrică și acustică, sitar, mandolină, voce), Relu Bițulescu (tobe, percuție).

„In 1973 am dat la facultate – la medicina, pentru ca ai mei nu doreau sa fac muzica, ci ceva mai serios. Am plecat in armata, apoi m-am intors acasa si am fost angajat la teatrul din Braila. Primele spectacole de muzica de teatru le-am facut acolo, dupa care regizorii cu care am lucrat, fiind multumiti de colaborarea noastra, m-au solicitat si in alte parti unde montau diverse piese. Asa am intrat in tavalugul acesta al fenomenului teatral. In ’73 m-am lansat pe scena in calitate de cintaret. Era o emisiune la televiziune care se numea Teletop, sub forma de concurs. Am cistigat concursul cu pricina, m-au chemat la televiziune, am facut niste filmari si astfel am intrat si in povestea asta. Dar asta se intimpla inainte de armata. In timpul armatei, am debutat la Cenaclul Flacara, care era o manifestare foarte populara la vremea aceea si care avea un public extrem de numeros. Am cistigat partida cu publicul practic foarte repede. Intr-o seara am devenit foarte cunoscut, m-am transformat brusc intr-o vedeta. Acolo, la Cenaclul Flacara, am continuat sa imi fac publicul mare. Dupa aceea au urmat cele firesti. A venit prima solicitare de la Electrecord, in 1976, cind am scos primul album, un single, urmat de un LP in ’79. Am mers apoi in paralel: pe de o parte, muzica de teatru, pe de alta, activitatea de scena. Ar mai fi de spus ca, incepind din 1979, am lucrat mereu intr-un anumit teatru: timp de 11 ani am fost angajat la Teatrul Mic, alti 11 am fost la Teatrul Excelsior – ciclul se pare ca e de 11 ani la mine –, iar acum sint la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiesti.”, arăta muzicianul într-un interviu realizat de Svetlana Cârstean pentru Observatorul cultural.

„Imi aduc si acum aminte o seara de 12 aprilie, acasa la actorul Florin Zamfirescu. Era ziua lui si ne-adunasem cativa prieteni, printre care si Nichita Stănescu. Era cu mana in ghips. Candva, dupa miezul noptii, a inceput sa declame mici strofe facute ad-hoc, pentru cei prezenti. Florin a pornit casetofonul pe imprimare si asa s-au pastrat toate cele spuse in acea noapte. Cand mi-a venit randul, nu mi-a venit a crede urechilor ce auzeam despre mine din gura maestrului. Pe moment, nu am realizat ce mi se-ntampla, atat eram de emotionat. Mai tarziu, s-a intamplat ca eu insumi sa asez multe din versurile lui Nichita pe muzica. A fost o intamplare fericita, pentru ca exista alti poeti pe care-i citesc cu o deosebita placere si pe care nu am putut sa-i pun pe note, oricat as fi vrut. Imi plac deopotriva Leonid Dimov, Esenin, Shakespeare, Toparceanu, Edgar Poe, Cartarescu, Andries, Arghezi si multi, multi altii”, ii povestea în 2005 ziaristei Dia Radu de la Formula As.

Cât despre legendara locație din Piața Romană, numărul 9: „Din pacate, am parasit apartamentul de care vorbiti in 1997 si, sincer, imi pare rau ca l-am vandut. A fost locul unde am infaptuit unele din cele mai frumoase opere ale mele! Aici am cunoscut-o pe Anca, sotia mea, tot aici s-a nascut Maria, fata cea mare, a fost prima mea locuinta in Bucuresti, in 1980, aici am facut o sumedenie de cantece, aici am inregistrat la modul fizic albumele Mitica Popescu, Piata Romana nr. 9, Risipitorul de iubire...”.

Despre Nicu Alifantis, scriitorul și poetul Emil Brumaru scria: „Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cîntecul vieții fiecăruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lăsîndu-ne destrămați o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroși, mai teferi, întru poezia-i caldă. În inima mea, toată blîndețea-l simte poet de cînd lumea și-s fericit să o spun și altora. Și s-o repet pînă la îngeri!”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro