Sunt actori care nu au făcut multe roluri principale dar care au slujit teatrul cu sfințenie și profesionalism, până în ultima clipă a vieții lor... Sorin Medeleni (18 mai 1952 – 20 decembrie 2015, București) a fost un remarcabil actor de teatru și de film. Ultimul său rol în film a fost Toni în „Sieranevada”, regizat de Cristi Puiu, rol pentru care a fost nominalizat la Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar. A mai apărut în filme ca „Sfântul Mitică Blajinul” (1982), „Secretul lui Bachus” (1984), „Secretul lui Nemesis” (1987), „Păcală se întoarce” (2006) sau „Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăși, frumoasă e viața!” (2009) și „Aurora” (2010). Sorin Medeleni a avut o carieră de 37 de ani la Teatrul Mic din București.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", a debutat la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani, iar din 1978 a jucat la Teatrul Mic din București. S-a remarcat în rolurile: Cupidon în "Nu sunt Turnul Eiffel" de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu, 1979; Behemoth în "Maestrul şi Margareta" de Mihail Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu, 1980; Petre al lui Toma în "Nişte ţărani" de Dinu Săraru, tot în regia Cătălinei Buzoianu, 1981; Hoţul în "Bătrâna şi hoţul" de Viorel Savin, regia Cristian Hadji-Culea, 1987; Brânzovenescu în "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete, 1988; Sorcovă în "Maidanul cu dragoste" de G.M. Zamfirescu, regia Grigore Gonţa, 1989; Fabrizio în "Piaţeta" de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1990; Don Rosario în "Trei jobene" de Miguel Mihuna, regia Răzvan Săvescu, 1999.  La Teatrul Mic din București a mai jucat în Dacă dă Dumnezeu și plouă, regia Dan Micu, 1993, Cum vă place, regia Nona Ciobanu, 1996, Copiii soarelui, regia Cristian Hadji-Culea, 1997, Dansul soldatului Musgrave, regia Constantin Rădoacă, 1997, Slugă la doi stăpâni, regia Mihai Constantin Ranin, 1999, Școala femeilor, regia Alexandru Dabija, 1999, Neguțătorul din Veneția, regia Tudor Chirilă, 2000 și în numeroase alte piese. „În tot ce l-am văzut era perfect! Dăruit cu har, cu boemie, cu farmec...”, scria nostalgic Florin Zamfirescu.

Ultima apariţie a actorului Sorin Medeleni a fost în spectacolul „Top Dogs”, regia Theodor0Cristian Popescu, în data de 3 decembrie, cu puțin timp înaintea ultimei lăsări de cortină din viața lui,

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro