Povestea frumoasei actrițe românce din anii 60 este cu adevărat unică și atipică. După roluri principale în câteva comedii romantice de succes - între care „Dragoste la zero grade” (în care-l avea partener pe Iurie Darie) - Florentina Mosora a renunțat complet la cinematografie pentru a deveni... un reputat om de știință, cu o remarcabilă carieră în România dar și în Belgia!

Dragoste la zero grade este un film de comedie românesc din 1964 regizat de Geo Saizescu și Cezar Grigoriu, „un film cu multă dragoste, cu întâmplări neprevăzute, dar și cu final previzibil, cu încurcături care-l solicită pe spectator și bune momente de umor”, după cum scria poetul Gheorghe Tomozei într-un număr al revistei Cinema din 1964. „Cântece și balet comic, multe încurcături amoroase, bună dispoziție pe schiuri și fără schiuri, feerie muzicală în... Poiana Soarelui!”

Din istribuție făceau parte Iurie Darie — Andrei, tehnician TV, Florentina Mosora — Oana, fostă strungăriță, studentă la Politehnică, 
Dem Rădulescu — Brică, pilonist la Uzinele Victoria, iubitul Ilincăi, Coca Andronescu — Ilinca („Ilie”), șoferiță de camion, prietena cea mai bună a Oanei, Dumitru Rucăreanu — Nică, tehnician TV, Mihai Popescu — Tudor, inginerul echipei TV, Nae Roman — moș Pavel, tatăl Ilincăi, cabanierul de la Cabana Vânătorului, Nucu Păunescu — nea Gore, maistru la Uzinele Victoria, Ovid Teodorescu — chelnerul de la restaurantul din Poiana Brașov.

Florentina (-Ioana) Mosora (7 ianuarie 1940, Cluj – 2 februarie 1996, Liège, Valonia, Belgia) a fost o biofiziciană și actriță de cinema aparte. În perioada 1960-1964, a interpretat roluri în filme românești (Băieții noștri, Post restant, Sub cupola albastră, Dragoste la zero grade), dar, apoi a renunțat la platourile de filmare, deși i se prevedea o carieră deosebită în domeniu. Frumusetea chipului, şatenă cu ochii verzi, a făcut ca tânăra Riri, aşa cum era alintată de apropiaţi, să fie distribuită în filme încă de la vîrsta de 19 ani. 

A optat pentru studii științifice și a fost licențiată în chimie (1961) și fizică, specialitatea biofizică (1967), lector la Facultatea de Biologie a Universității București din anul 1972, specialistă în biofizică medicală, doctor în științe (neurofiziologie biofizică) și, ulterior, a devenit și specialistă în oceanografie. Inițial, în anii 1965-1970, a lucrat ca asistentă a profesorului Vasile V. Vasilescu, neurofiziolog biofizician, la Laboratorul de Biofizică al Facultății de Medicină din București (IMFB), unde a obținut doctoratul cu renumitul profesor ca șef de doctorat în neurofiziologie biofizică. A predat în laborator pe teme legate de propagarea impulsului nervos și de asemenea a predat cursuri de rezonanță, atît de RES cît și de RMN, cu aplicații în biofizică, pentru studenții de la secția de biofizică.

În 1974 a plecat în Belgia, unde a lucrat la cercetarea utilizării izotopilor stabili în medicină. A fost mai întâi conferenţiar, între 1974 şi 1979 şi a devenit profesor universitar în 1988, specialitatea Fizică biologică –Biochimie. .În 1989 a fost unul dintre cei trei oameni de ştiinţă care au organizat un seminar NATO privind biomecanica proceselor de transport. Apoi, a devenit șefă de catedră (oceanografie) în 1990 la Universitatea din Liège, în Belgia. A fost laureată a Premiului Agathon De Potter al Academiei Regale a Belgiei „pentru contribuții la analize diagnostice medicale ne-invazive prin spectrometrie de masă cu carbon-13” ale zahărului în sînge și pentru studiul și tratamentul diabetului zaharat. A mai primit și alte distincții prestigioase, între care „Officier de l'Ordre de Leopold II"-1981 şi „Commandeur de l'Ordre de la Couronne"-1992.

Într-un interviu luat de Cleopatra Lorințiu, soțul fostei actrițe, Dr. Ștefan Stan, explica: „(...)Ea nu a fost atrasă de cinematograf,. Drumul ei era trasat dinainte. Era o perfecţionistă şi era un om de ştiinţă în bunul sens al cuvântului. Datele extraordinarei ei vocaţii ştiinţifice au fost vizibile încă din anii tinereţii bucureştene. În 1961 era licenţiată în biologie, cu specializarea în biochimie şi lucrarea de diplomă Studiul biochimic al pielii; în ’67 îşi lua licenţa la Bucureşti în fizică cu specializarea fizică nucleară. Aceasta a fost începutul. Dorinţa ei a fost dintotdeauna să aplice la corpul omenesc legile fizicii. Aceste lucruri le-a început deja la catedra de biofizică la Bucureşti, cu mijloacele pe care la vremea aceea România putea să le ofere. După venirea ei la Liège, problemele de biochimie şi biofizică se discutau aici, dar nu exista încă o catedră de biofizică. Ea a fost cea care a înfiinţat catedra de biofizică de la Liège care a fost apoi lărgită, incluzând şi aspectele biomagnetice”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro