Sculptorul monumentalist Ion Jalea, elev al lui Bourdelle, a realizat multe statui celebre, între care „Hercule cu Centaurul” (Parcul Herăstrău), statuia lui George Enescu (în fața Operei Române), statuia lui Spiru Haret (Universitate) sau bustul lui Eminescu (Rotonda Scriitorilor, Cișmigiu). Ceea ce este inedit este însă că, în cea mai mare parte a carierei sale de mai bine de șapte decenii, a fost silit să lucreze cu o singură mână, după ce și-a pierdut brațul stâng luptând eroic pentru România în prima conflagrație mondială.

Ion Jalea (19 mai 1887, Casimcea, Tulcea – 7 noiembrie 1983, București) a fost sculptor și pedagog român, membru titular al Academiei Române. A luptat în Primul Război Mondial și și-a pierdut mâna stângă în luptă, fiind nevoit să sculpteze toată viața doar cu dreapta. „Un an întreg se scursese de la sosirea mea la Paris, când, într-o zi, au apărut ziarele aducând ştirea că România intrase în război. Ştirea era primită cu cel mai mare entuziasm şi bucurie, şi Franţa sărbătorea evenimentul în chip cu totul deosebit. Deci se acorda acestui eveniment o importanţă foarte mare şi în adevăr aşa şi era. La primirea acestei veşti, am început imediat să-mi fac bagajele pentru a mă întoarce în ţară. Eram ofiţer de rezervă şi locul meu de combatant era prevăzut în ordinea de bătaie stabilită dinainte – trebuia să plec. Dar drumul înapoi nu se mai putea face prin centrul Europei. Pentru a ajunge în ţară trebuia să fac un mare ocol prin nord şi ocolind liniile frontului. La gară m-am văzut înconjurat de un numeros grup de români care, ca şi mine, plecau în ţară pentru a lua parte la lupte. Drumul a fost lung şi greu. Ruta pe care o luam acum trecea prin Londra, Newcastle, traversând Marea Nordului, trecând apoi pe linia Bergen în lungul Suediei, până la Toreno şi Haparanda la colţul de jos al Mării Baltice, pentru a intra apoi în Rusia. De aici, coborând spre sud, pe linia Petrograd – Lemberg – Odesa şi luând drumul către Chişinău – Ungheni – Iaşi.

Fireşte, drumul a durat multă vreme şi când ajungeam în ţară prima veste pe care o aflam era aceea a defecţiunii de la Turtucaia, unde dispăruse regimentul în care ar fi trebuit să mă aflu şi eu. Era teribil de tristă impresia pe care am avut-o intrând în ţară şi urcând într-un tren fără geamuri şi cu canapelele desfundate, de pe care fusese tăiată stofa care le acoperea. Ajungând în Bucureşti, m-am grăbit să mă prezint la Marele Cartier General. Aici am aflat că există un ordin de repartizare la Cenzura Militară, un serviciu de legătură între Marele Cartier General şi unităţile de pe front. Serviciul era organizat milităreşte, având în frunte un căpitan ajutat de doi ofiţeri, din care unul era ofiţer activ, şi cel de-al doilea, adică eu, era rezervist. Ion Jalea Serviciul mai cuprindea şi ajutoare civile: acestea erau profesorul V. Pârvan, prof. Traian Lalescu, matematicianul, şi profesorul Gusti, sociologul. Se mai afla, de asemenea, un profesor, Mitrea, un geograf, care a fost de un mare şi real folos acestui serviciu. Dar situaţia ţării noastre devenea din ce în ce mai grea. Armatele noastre, sub presiunea armatelor germane, se retrăgeau mereu. Evacuarea Capitalei devenită inevitabilă, serviciile administrative luau drumul pribegiei, spre Moldova. Atunci începea acel mare exod al populaţiei care nu poate fi descries în puţine cuvinte. Armatele noastre se stabileau pe frontul Galaţi-Nămoloasa pentru refacere şi reorganizare, întărindu-şi rezistenţa în aşteptarea inamicului pe Siret. Trupele în retragere făceau inutil serviciul cenzurii telegramelor, iar eu eram pus la dispoziţia Marelui Cartier General. Câtăva vreme am făcut oficiul de curier, după care am ajuns pe front, ca adjunct al maiorului Dragalina, comandant al divizionului 4 de artilerie grea. Ezoic În această unitate mă aflam când începeau marile lupte de la Mărăşeşti şi unde în anul 1917, la 17 august, am fost greu rănit. Eram astfel scos din luptă și pus în retragere definitivă. Calitatea de combatant lua sfârşit”, își amintea marele sculptor. În acea zi, Ion Jalea a fost grav rănit. Un raport militar din 17 august 1917 consemna laconic: “Locotenentul în rezervă Ion Jalea este greu salvat după ce-şi pierde braţul stâng”.

După ce absolvă în 1908 Școala de Arte și Meserii, urmează studiile Academiei de Arte Frumoase din București, avându-i profesori pe sculptorii Frederik Storck și Dimitrie Paciurea. Își desăvârșește formația artistică la Paris, la Academia Julian, în atelierul lui Antoine Bourdelle. Obține Marele Premiu al Expozițiilor Internaționale de la Paris și de la Barcelona, Premiul național pentru sculptură (1941) etc. Din 1956 a funcționat ca președinte activ al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

„Sculptorul Ion Jalea este autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții alegorice. La baza viziunii lui stă cultul pentru formă ca rezultat al observării realității - în special a figurii umane - și tendința încorporării unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice. Sculpturile sale au un sens idealizant, autorul vizând în permanență glorificarea unor fapte sau personalități semnificative din experiența istorică. În compozițiile sale, Ion Jalea urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părți, ale dozajului elementelor dinamice - gesturi, diagonale ascendente sau descendente - într-un ansamblu coerent și static.”

O sinteză a înzestrării sale, a perfectei îmbinări între nivelul realist și cel alegoric, a științei împăcării tensiunilor dinamice și statice ne oferă compoziția „Arcaș odihnindu-se”, lucrarea sa cea mai reprezentativă, creată în 1926. În data de 19 martie 2009, Președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită la Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ocazie cu care a avut loc ceremonia de inaugurare a copiei în bronz a operei de artă „Arcaș odihnindu-se", sculptură de Ion Jalea, donație a statului român către Curtea de Justiție din Luxemburg.

„Îl cunoşteam pe Enescu încă dinaintea Primului Război Mondial şi ne-am apropiat mai mult în timpul războiului, în refugiul de la Iaşi. Nimeni nu s-ar fi gândit atunci să-l lase pe Enescu să intre pe frontul de luptă, el însă îşi făcea datoria dând adesea concerte pentru răniţi. După ce eu am căzut grav rănit, am fost dus la spitalul din Galaţi şi apoi la spitalul din Iaşi, care era instalat în clădirea Liceului Internat. Aici se afla dr. profesor Gerota, fostul meu profesor de anatomie de la Şcoala de Belle Arte, în grija căruia am fost dat. Târziu de tot, spre primăvara anului 1918, începeam, după grele suferinţe, să revin la viaţă. Într-o zi a venit Enescu cu vioara la subţioară să-mi cânte. Primisem ştirea mai dinainte şi la spital s-au făcut unele pregătiri pentru a-l întâmpina. S-au deschis uşile, s-au apropiat paturile şi salonul de răniţi a devenit un salon de concert. A fost o neuitată manifestare muzicală. După Primul Război Mondial, am plecat la Paris, unde l-am reîntâlnit pe Enescu la prieteni comuni. (…) După moartea lui Enescu, îmi revenea datoria morală de a răspunde printr-o lucrare acestei prietenii cu care Enescu m-a cinstit în viaţă fiind. Am început cu începutul. Adică am început să-I fac un portret în bronz care a fost plasat într-una din pieţele Capitalei. L-am studiat apoi la dimensiuni monumentale şi, când am socotit lucrarea isprăvită, am prezentat-o la prima expoziţie anuală de stat. A fost aprobată realizarea ei în piatră şi bronz. În forma ei definitivă a fost aşezată unde se află azi, în faţa Operei Române. Am considerat că pot aduce astfel un omagiu acestui mare, acestui incomparabil creator al patriei noastre care a trăit pentru muzică, pentru a oferi poporului român inestimabilele creaţii cu care ne mândrim astăzi”, mărturisea sculptorul cu un an înainte de a înceta din viață.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro