Un cunoscut prozator contemporan povestea într-un cerc intim că Marin Preda se temea că Nina Cassian și-ar fi putut publica vreodată necenzurat jurnalul intim (ceea ce s-a și întâmplat până la urmă)... Fără a fi, cumva, o „femme fatale” (unii chiar ar zice că dimpotrivă, ea însăși alintându-se ca „rățușca cea urâtă”), poeta a fost și un personaj literar unic, chiar personaj de roman - „Don Juan feminin”? - în cazul în care un autor s-ar încumeta să-i scrie viața și iubirile...

Nina Cassian (nume la naștere Renée Annie Cassian, 27 noiembrie 1924 – 15 aprilie 2014, New York) a fost o poetă, eseistă și traducătoare, pianistă și compozitoare foarte cunoscută dar și controversată. S-a născut într-o familie de oameni culți (tatăl, Iosif Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut - Hugo, Brecht, Andersen, Poe, Schiller etc.; mama. Jana Smilovici, cânta lieduri de Schubert); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul „Principesa Ileana”, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.”. În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă. În 1940, Tudor Arghezi spunea despre ea „Talent incontestabil!“, după ce îi citise un caiet de versuri. Prima sa poezie publicată în ziarul „România liberă“ abia în 1945, care a şcocat prin stilul său, are un titlu teribilist pentru o poezie de debut: „Am fost un poet decadent“. A studiat arte, muzică și teatru cu profesori de prestigiu: George Lövendal, M. H. Maxy, Beate Fredanov, Alexandru Finți, Theodor Fuchs, Paul Jelescu, Mihail Jora, Constantin Silvestri, Alfred Mendelsohn, Leon Klepper.

În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949, a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. În februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul Ecoul, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern. Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste „La scara 1/1". În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. „După un ocol de aproximativ opt ani", cum singură avea să mărturisească, plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel și literatură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare, precum și două volume de „proză subiectivă", la persoana întâi. Realizează traduceri din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Yannis Ritsos și Paul Celan. Publică peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba spargă. I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

În 1985, Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University. După o lună află de arestarea inginelui Gheorghe Ursu, unul dintre prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată „cu părerile mele politice, evident anticeaușiste". În acest context, Nina Cassian ia hotărârea de a nu mai reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului.

În Anglia, îi apare volumul de versuri „Call Yourself Alive” și, în Statele Unite, „Life Sentence”, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite „Take My Word for It!”, „Blue Apple” și „Lady of Miracles”, care se bucură de succes.Susține recitaluri de poezie și publică în reviste americane. În ultimii 30 de ani ai vieții, Nina Cassian a trăit la New York, iar „proiectul major al vârstei și vieții" sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a „anilor furați și dăruiți", proiect ale cărui prime două volume, „Memoria ca zestre”, s-au bucurat de un ecou important în țară și de numeroase cronici. În anul 1994 i se decernează „Leul literar" de către New York Library. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York al treilea volum memorialistic, „Memoria ca zestre. Cartea a III-a”. Editura americană Norton îi propune editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o performanță pentru o poetă sosită din Estul Europei. Poemele sale au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.

 În „Istoria literaturii române contemporane“, Ştefănescu o descrie drept „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din câte s-au afirmat în literatura română“. Nina Cassian spunea ea însăși: „Fiind o fată urâtă, am fost bucuroasă cumva de atenţia care mi-a fost acordată de-a lungul vieţii. Dar asta a venit târziu, pentru că, până la 17 ani, nu se uita la mine nici un câine. Nu e plăcut, mai ales în adolescenţă. Te marchează pe toată viaţa“. Ion Barbu, pe care l-a cunoscut la 22 de ani (când el avea aproape 52) A fost o fascinaţie. Eu am fost pur şi simplu o subalternă în preajma lui. Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie, decât că m-a speriat punându-mă într-o lumină orbitoare“.

Cariera ei a fost dublată de o viață personală tumultoasă.„Am avut doua mari iubiri, Ioji si Ali. Am avut doua iubiri importante, Marin si Slavomir, am avut si doua mici iubiri, Ad si Bruno. N-ajunge pentru o viata? Ce mai pot astepta acum, batrana, urata, singura, saraca, dezradacinata? Nimic. Un mare NIMIC”, scria Nina Cassian in „Memoria ca zestre“. „Amorezată am fost toată viaţa. Şi mai ales fiind eu răţuşca cea urâtă, mi se părea că nu o să mă iubească nimeni niciodată şi o să mor fată bătrână. Dar am jinduit să fiu iubită şi să iubesc“, a povestit poeta. Pe lângă numeroșii parteneri sentimentali, a fost căsătorită pe rînd - la vârsta de 18 ani - cu scriitorul de literatură fantastică și s.f. Vladimir Colin (192-1991), nepotul Anei Pauker; a divorțat de acesta, după cinci ani, pentru criticul Al.I. („Ali”) Ștefănescu, care i-a înțeles „preaplinul sufletului” și i-a tolerat aventurile, rămânând împreună vreme de 36 de ani, până la dispariția acestuia; în fine, în SUA, la 73 de ani,  cu americanul Maurice Edwards, director artistic al Filarmonicii din Brooklyn timp de patru decenii.

Într-un interviu cu Alice Năstase Buciuta, pentru revista Tango - Marea dragoste, poeta detalia: „M-am maritat cu el /Vladimir „Jany” Colin/din dragoste, din idealuri comune. Eu aveam 17-18 ani si el, 21. Eram doi tineri, doi copii, amandoi ilegalisti. Nu aveam bani, bineinteles. El vopsea nasturi ca sa castige cate ceva. Cand eram deja casatoriti, faceam martisoare din plexiglas pictat ca sa le vindem. Ne-au tinut mai mult parintii. (...) Au fost, apoi, doua drame. Una numita Sandu Pitaru, o splendoare de barbat. Am avut de-a face si cu foarte frumosi, si cu foarte ghebosi. Nu ma interesa aspectul fizic. El se uita la verigheta mea, eram maritata cu Colin. „O sa-i facem vant asteia“, imi spunea. N-a fost nici macar un sarut intre noi, dar era un amor incipient. Era filat si din cauza asta nu ne puteam vedea. „Draga, draga, draga“, asa se termina scrisorica pe care mi-a dat-o un prieten comun. Ca dupa cateva zile sa fie bombardamentul din iulie ‘44 si el, care era un viteaz (mergea pe strada si isi aprindea tigara de la un neamt care statea in fata unei case, spunandu-i: „Un foc?“), a intrat in adapost si a cazut o bomba. (...) M-am dat cu capul de dulap, nu de perete, de dulap. A fost o mare pierdere, dar si o fisura in casnicia mea cu Colin. El si-a dat seama ca eram dusa in alta parte. A doua fisura, care a fost si mai grava, a fost Ioji Craioveanu, care era tuberculos, mult mai in varsta. Nu a fost o relatie fizica. Am avut o obsesie pentru Ioji fara sa fi petrecut o singura noapte impreuna. M-am intors completamente confuza dupa intalnirea cu Ioji si i-am spus lui Colin: „Trebuie sa ne despartim“...

Despre al doilea soț spunea: „„Ali, spre deosebire de Colin, nu era nici înalt, nici frumos, nu fusese ilegalist, nu-i plăcea poezia modernă, dar m-am îndrăgostit de el până peste cap şi fără argumente. (...) Când mă ascultase cântând la Ateneu sonata mea pentru pian şi vioară (cu Mircea Săulescu) i-a spus surorii lui, care stătea lângă el: «eu cu femeia asta am să mă însor»“. 

A fost atrasă și de personalitatea unică a tânărului Marin Preda. Într-un interviu acordat lui Carmen Firan a vorbit despre întâlnirile din 1953, de la Castelul Foişor din Sinaia, unde se retrăgeau pe-atunci scriitorii. „Au fost zile şi nopţi pe care le-aş numi depline, eu hrănindu-mă din nuditatea lui absolută, uluitoare, pentru că… nu se mai acoperea, nu mai avea nicio imunitate – iar eu trăiam evenimentul sacru că-l văd pe omul acela cum nu mai fusese văzut de la naştere, adică în dezarmarea şi oferta lui cea mai totală. Într-o noapte, ploaia trecuse, luna invadase patul nostru – şi… mă mângâia. Cu palma la o mică distanţă de trupul meu, conturându-l în aer, ca o pasăre, ca un satelit pe o misterioasă orbită, plutind, neatingându-mă decât cu emanaţia acelei mâini“. Este cunoscută nota de la Securitate a scriitorului Ion Caraion, care informa organele statului că Marin Preda şi Nina Cassian „făceau /dragoste/ într-unul din birourile Ministerului Artelor, iar pat era duşumeaua“. Tot Nina Cassian i-a fost muză şi scriitorului Nicolae Breban, cu care a fost prietenă timp de 30 de ani. Eugen Barbu, citat de Laurențiu Ungureanu pe Historia.ro, susţinea chiar că Nichita Stănescu şi-ar fi „netezit debutul literar trecând prin patul Ninei“.

...„Am iubit și am fost iubită... Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenți râului mare, iubirii celei mari. Nemințind și, de altfel, având prea mult de dăruit, copleșitor pentru un singur recipient.”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro