„Să nu uităm să iubim trandafirii”, „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” sau partiturile Zânei Bune din „Veronica”... Pare incredibil dar Margareta Pâslaru, cântăreața minunată cu ochii albaștri-violet, care debuta la televiziune atunci când era elevă în clasa a IX-a și, apoi, a înregistrat peste 800 de melodii, acest „ „un mit al muzicii ușoare” (așa cum a numit-o compozitorul George Grigoriu), a trecut de 80 de ani! Născută pe 9 iulie 1943 la București, cea care a trăit o bună parte a vieții la New York, are în spate o poveste fabuloasă, cu lumini și umbre, pe care a „interpretat-o” strălucit, trecând peste toate încercările vieții.

A copilărit într-un mediu artistic, a pozat cap de expresie, atât pentru bunicul ei, sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad, cât și pentru colegul acestuia, sculptorul Ion Medrea. A studiat harpa, baletul cu Floria Capsali, pianul cu Lia Romașcu, pictură cu profesorul Tofan la Institutul de arte Plastice „Nicolae Grigorescu". La vârsta de 4 ani şi jumătate are prima apariţie în public, în rolul copilului din „Madame Butterfly” de Puccini, pe scena Operei Naţionale. Mai apoi, în adolescență, eleva Margareta Pâslaru a debutat în muzica ușoară la Casa de Cultură „Grivița Roșie” în 1958, acompaniată de Paul Ghentzer. Tot la Casa de Cultură au descoprit-o Ileana Pop și Vlad Bâtca de la TVR care în 1959 făceau transmisii cu artiști amatori. Margareta apare pe 10 iulie 1960 în emisiunea lui Valeriu Lazarov „Toată lumea face sport” dedicată sportivilor români participanți la Olimpiada de la Roma. Margareta a interpretat cu acea ocazie „Piccolissima serenata” în limba italiană; în studio mai apar: Coca Andronescu, Trio Grigoriu și Mircea Albulescu. În următoarea emisiune, în duet cu Marina Voica, lansează versiunea românească a piesei „Pe aripa vântului”. În 1961, Margareta Pâslaru obține Premiul I la faza orășenească a celui de-al VI-lea concurs al artiștilor amatori.

Impresionat de timbrul aparte al elevei, tânărul George Grigoriu din „Trio Grigoriu”, compune special pentru Margareta Pâslaru, în 1959, „Chemarea mării” . În interpretarea originală a tinerei și talentatei cântărețe, piesa devine mare șlagăr la Radio România. Ca urmare a succesului, în 1960 Casa de Discuri Electrecord înregistrează cu Margareta Pâslaru primul disc, nr.3002, cu aceeași piesă; în 1961 discul bate recordul vânzărilor de muzică ușoară - 26.000 exemplare.

Urmează o ascensiune rapidă pentru tânăra cântăreaţă, care lansează şlagăr după şlagăr: ''Mandolina mea'' şi ''Polca dragostei'' de George Grigoriu, ''Două rândunici'' de Radu Şerban, ''Cum e oare?'' de Florin Bogardo, ''Margarete'' de Temistocle Popa, ''Va veni o clipă'' de Paul Urmuzescu. În acelaşi timp, realizatorul Valeriu Lazarov, o invită (pe lângă emisiunile curente de varietăţi) să cânte şi să joace în trei scurtmetraje muzicale de televiziune, pentru străinătate, fiind premiată la Montreux şi Monaco.

În 1964, regizorul Liviu Ciulei o distribuie în rolul Polly Peachum din "Operă de trei parale" de B. Brecht avându-l ca partener pe Toma Caragiu. Margareta impresionează atât publicul cât și criticii de artă de-a lungul a 400 de reprezentații. În 1963, devenise studentă la Drept, însă mirajul scenei a făcut-o să-și întrerupă studiile. În 1966 debutează în film cu rolul Iulia în coproducția româno-sovietică "Tunelul", regizat de Francisc Munteanu. Pentru acest rol dramatic primește Premiul pentru debut în cinematografie la Festivalul Filmului de la Mamaia "Pelicanul de aur", ediția a III-a 1966. În 1967 "Un film cu o fată fermecătoare" - regia Lucian Bratu, ne-o prezintă pe Ruxandra Vâncu, rolul principal feminin în care Margareta nu cântă, dar îi este remarcată interpretarea plină de naturalețe alături de Ștefan Iordache, Marin Moraru, Grigore Gonța. Au urmat multe alte apariții pe marele ecran.

Discul de Aur primit în 1968, o catapultează la Cannes în 1969, unde i se decernează Trofeul M.I.D.E.M., și apare pe aceeași scenă cu Ginette Reno, James Last, Dizzie Tunes, Muslim Magomayev, Patty Pravo, Yafa Yarkoni, Joan Manuel Serrat, Amália Rodrigues, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano. Aici, organizatorul spectacolului, nedumerit de rezonanța „ciudată” a numelui ei de familie, îi cere să se prezinte pe scenă drept Margareta Passelarue („Trece-strada”). „În 1968 am primit Discul de Aur pentru recordul de vânzări constante. Motiv pentru care, în 1969, am fost invitată la gala MIDEM, la Cannes, unde veneau câștigătorii discurilor de aur din anul precedent. Era a treia ediție. A fost un moment senzațional, fiindcă era prima mea ieșire în Vest, eram prima solistă de muzică ușoară din România invitată la acest eveniment. (...) Nu existau premiile 1, 2 sau 3, toată lumea primea câte un trofeu egal ca valoare. Singurul supertrofeu i-a fost decernat lui Maurice Chevalier, care împlinise 80 de ani. Monstrul sacru Chevalier a venit și ne-a felicitat pe fiecare la rând. (…) Au fost două întâmplări nostime la Cannes. Prima s-a petrecut chiar pe scenă.

Prezentatorul trebuie să mă anunțe, așa că începe: „Și acum, din România, domnișoara Marguerite…”. Și se oprește. Mai încearcă o dată, se oprește în același punct și-l pufnește râsul. După alte câteva clipe, în care nimeni nu înțelegea ce se întâmplă, maestrul de ceremonii zice: “În sfârșit, domnișoara Marguerite… Pisselarue”. Toată sala a izbucnit în hohote de râs. Pentru cei care nu cunosc limba franceză, felul în care prezentatorul mi-a pronunțat numele s-ar putea traduce prin „urinează pe stradă”. După ieșirea din scenă, domnul cu pricina a venit la mine în culise ca să-și ceară scuze, dar m-a sfătuit să-mi schimb ortografia numelui, astfel încât să iasă «passelarue», adică «trece/traversează strada». Ceea ce chiar am și făcut”, a povestit amuzată Margareta Pâslaru, într-un interviu pentru Formula As.

A doua întâmplare amuzantă de la festivalul de la Cannes despre care vorbea interpreta a fost întâlnirea ei cu celebra cântăreață și actriță Dalida, la petrecerea de după gală. Amândouă erau îmbrăcate la fel! „La posibilitățile noastre de atunci, nu puteam concura cu blănurile și diamantele doamnelor din Vest și, oricum, încă o rochie din mătase, oricât de splendidă ar fi fost, n-ar mai fi făcut nicio impresie. Prin urmare, am decis să mă îmbrac cu ceva tradițional românesc și-am luat una din iile pe care le aveam de la străbunica. Când am ajuns la petrecere, numai ce-am intrat în încăpere, că apare Dalida și se îndreaptă direct spre mine: «De unde ai bluza asta?». I-am explicat că sunt din România și că acela e un element de port tradițional. Pentru ea, coincidența a fost hazlie, fiindcă deși nu erau de aceeași culoare, bluzele amândurora erau ii, așa că am fost foarte fotografiate. (…) De atunci, la toate ieșirile în străinătate, eu aveam grijă să-mi adaug în vestimentație un element folcloric: ba combinam iile cu pantalon și un lanț decorativ, cum se purta atunci, sau cu vreo fustă, ba îmbrăcam o vestuță țărănească, ba mă accesorizam cu o trăistuță cusută de mână. Elementele acestea inedite atrăgeau atenția și îmi ofereau posibilitatea să vorbesc despre România”, a mai povestit marea cântăreață.

Apoi, brusc, vreme de mai bine de un deceniu i se refuză viza de ieșire din țară, nemaiputând onora contractele care i se propuneau peste hotare. În 1983, în plină glorie își urmează însă soțul în SUA. Autoritățile au acceptat cu greu plecarea unui adevărat star al României și au lansat o serie de teorii denigratoare la adresa solistei. Securitatea avea această metodă de a-i „compromite” și a-i șterge din memoria publicului pe cei „fugiți” în străinătate. Se cultiva de zor denigrarea acestora. Una dintre mizeriile lansate de Securitate a fost aceea că fata Margaretei, Ana-Maria Sencovici, și-ar fi pierdut vederea după ce artista i-ar fi cerut să facă o operație estetică riscantă, ca să îi moștenească ochii. O altă minciună a fost că soțul Margaretei - fost campion de tir și participant la Olimpiadă - și-ar fi luat viața cu o frânghie. Evident, în realitate, cei doi erau bine sănătoși, dar zvonerii și răspândacii își făceau treaba metodic.

Întoarsă în țară, după pierderea, în 2006, a soțului (cu care avusese o căsătorie de aproape patru decenii), în 2009 Margareta se dedică actelor caritabile și cauzelor umanitare. Ea „importă” conceptul Banca de Alimente și îl implementează cu sprijinul Crucii Roșii și al voluntarilor ei. După sărbătorirea unei jumătăți de secol de activitate artistică neîntreruptă, răspunde unor invitații la Radio și la televiziune, susține tineri talentați, continuă să compună, lucrează la definitivarea cărții autobiografice. În 2013, La Castelul Peleș, Margareta Pâslaru este decorată de Casa Regală cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro