La șaptezeci de ani, Lucia și „Marinuș” Moraru se țineau tandru de mână, ca doi tineri îndrăgostiți... Mariajul lor a durat peste o jumătate de secol, iar povestea lor a început începuse când aleasa actorului era elevă de liceu (!). Și a rămas singura femeie din viața genialului actor! Iar de căsătorit s-au căsătorit, Lucia fiind încă elevă, într-o zi rară... pe un 29 februarie! Nu au avut copii dar au crescut o sumedenie de suflețele - pisicile fiind favoritele lor. Au fost și nașii de cununie ai unui cunoscut cântăreț.

Au avut o căsnicie de 52 de ani, însă nu au vorbit de prea multe ori despre viața de familie. Actorul era de părere că „dacă ieși în vitrine, ești călcat în picioare”. Despre Marin Moraru, Lucia spunea că a avut un suflet de copil. „Dacă am trăit atâția ani împreună, să știți că nu i-am trăit dintr-un anumit motiv, pentru că actorii până în zilele noastre nu au câștigat mare lucru”, spunea la un moment dat Lucia Popescu-Moraru. Soţia celui alintat de prieteni „Marinuș” Moraru a mărturisit că nu a fost uşor să fie soţia unui bărbat îndrăgostit de meseria lui. „Când stai lângă un actor foarte mare, trebuie să accepţi unele provocări pe care ţi le dă aceasta calitate de soţie a unei personalităţi. Pentru că actorii au şi ei trăirile lor în perioada de realizare a unui rol sunt mai nervoşi, au angoase, dar înţelegerea contează foarte mult. Noi nu am avut probleme majore în căsnicia noastră, ne-am căsătorit foarte tineri, eu eram încă la liceu”, povestea Lucia Moraru într-un interviu mai vechi.

Lucia Popescu-Moraru a povestit cum s-a cunoscut cu marele actor, în anul 1964, la Timișul de Sus, într-o tabără studențească (ea era încă la liceu), apoi el a invitat-o la un spectacol de-al lui, după care au mers la plimbare. „Cei de la Teatru veniseră şi cu şeful lor de UTC, dar pe care l-a anihilat Gheorghe Dinică, care era coleg cu Marin, la clasa Dinei Cocea, şi îl îmbăta în fiecare seară. Incă de tânăr Dinică era cu şpriţul. Nu-l interesau pe el fetele. Băutură să fie. Trenul spre tabără pleca din Gara Regală, din Băneasa. Când a auzit aşa, tata, om păţit, s-a speriat: „Dar de ce vă ia, dragă, din Băneasa? Nu cumva vă duce la închisoare?”Aşa că a venit cu mine să se asigure că noi chiar plecam în tabără”, a continuat fostul om de radio povestea. „Pe peron era o gloată de nebuni care cărau un aragaz uriaş după ei şi făceau o gălăgie de nedescris. „Cine-s, tată, nebunii ăştia?”, m-a întrebat tata. Ei bine, ăia erau studenţii de la teatru. Iar „aragazul” pe care îl cărau câte patru oameni s-a dovedit a fi un ditamai magnetofonul care al cui crezi că era? Al lui nebunu de Moraru. Aşa că seara dansam. Eu făceam mişto de rabla aia de manetofon, iar el îmi spunea să nu îi mai jignesc scârţâitoarea aia că dăduse pe ea nu ştiu câte burse”, a mai spus, pentru Unica.ro, cea care i-a fost soție lui Marin Moraru.

De aici a început o frumoasă poveste de iubire, care a durat toată viața. „El era slab ca un ţâr. Avea 40 de kile îmbrăcat. Mă invita seara la dans. Adevărul e că pe atunci eram cu toţii nişte subnutriţi. Iar Moraru şi Dinică erau nişte stârpituri. Că mă şi gândeam că toţi ăia mai talentaţi erau vai de mama lor, iar ăia mai frumuşei nişte proşti şi nişte netalentaţi. Dansam noi acolo la petreceri seara, cei de la Teatru cu cei de la Conservator, că noi nu eram de nasul celor de la Arte Plastice, şi Moraru mă întreabă dacă nu vreau să ne mai vedem şi în Bucureşti. Mă uit eu la el, cam urâţel, era un ţafandache, o stârpitură. „Bine”, zic, „dar, între timp mai pune şi tu mâna şi mănâncă ceva că eşti cam subnutrit.”

Când ne-am întors la Bucureşti m-am dus să-l văd într-un spectacol pe care îl juca la Institut”, și-a amintit Lucia Popescu-Moraru. Când a ajuns la teatru, femeia a avut parte de o mare surpriză. „Pe atunci Institutul de Teatru era la Izvor, unde e Teatrul Bulandra. Dau eu să intru acolo şi mă opreşte portarul: „Alo, duduie, unde mergi? Aici e Institutul de Teatru, nu un stabiliment.” Ce-i drept lângă institut chiar era un stabiliment. ”Am venit să mă întâlnesc cu un domn.” Ce domn?” „Unul care joacă în spectacolul din seara asta.” „Aaaa, vrei să spui un student nu un domn.” Marin ieşise un pic din scenă şi mă aştepta”, a spus Lucia Popescu-Moraru. Prima întâlnire la București: „Am băut o licoare cu o culoare incertă” După ce a văzut costumația de scenă a actorului, Lucia a refuzat să intre în sală pentru a-l vedea. „Era zdrenţăros, îmbrăcat în zeghe de puşcăriaş, dat cu funingine pe faţă, cu nişte pantofi de-i ieşeau degetele prin ei, ce să mai zic, de o jegoşenie îngrozitoare. S-a apropiat de mine şi mi-a spus mândru: „Eu sunt!” de parcă era în haine de împărat. Piesa se numea „Iulius Fucik” despre un comunist cehoslovac”, a precizat soția regretatului actor. După spectacol, cei doi au mers să se plimbe prin Cișmigiu.

„Ne-am dus şi ne-am plimbat în Cişmigiu. El a zis: „Hai să bem un suc.” Am băut o licoare cu o culoare incertă. Azi nu aş mai bea aşa ceva nici dacă mă omori, dar atunci am supravieţuit. Ne-am mai întâlnit de câteva ori până când a zis el: „Ce-ar fi să ne căsătorim?” Ne-am cununat la Buturugeni într-o bisericuţă de ţară la care era preot un basarabean refugiat, tatăl unei colege de-a lui Marin de la Teatru, Magda Popovici, soră cu Ileana Popovici. Erau o familie de oameni foarte credincioşi şi cântau cu toții superb la slujbe, fetele aveau nişte voci foarte frumoase. Era o bisericuţă cu acoperişul spart prin care intrau păsările nestingherite. În timpul slujbei se găinăţau porumbeii peste noi. Era într-o zi de 29 februarie. Că Dinică ne şi spunea: „Hai, bă, nu vă e ruşine? Vreţi să daţi de băut numai din patru în patru ani? Moraru zicea că ne-am căsătorit pe 29 februarie ca să ni se pară că trece timpul mai greu şi că rămânem tineri. Ce să zic? Eram nişte proşti frumoşi. Am fost căsătoriţi 52 de ani", a povestit Lucia Moraru, într-un articol apărut în revista Formula As.

Lucia Moraru a lucrat pentru mulți ani ca realizator și redactor muzical la Radio România Actualități, fiind renumită pentru profesionalismul său. Când unii mari interpreți erau interziși sau plecau din țară. dânsa tot mai reușea să îi introducă „pe furiș” în programele muzicale ale radioului național. Alături de soție, Marin Moraru a călătorit mult. Vara, era adesea pe litoral la Costineşti, care îi amintea de tinereţe și unde a construit o casă mare. N-au avut copii, dar s-au înconjurat de alte suflete calde, de exemplu amândoi iubeau pisicile. 

„Nu vreau să râdă lumea de mine, dar încă îl mai visez. Nu vă grăbiți să trageți concluzii pripite. Doar îl visez. Nu-mi amintesc să-mi spună ceva sau mai știu eu ce nebunii, cum am mai citit sau aflat prin diverse părți. Alteori mi se întâmplă să-l simt prezent lângă mine. Doar o prezență foarte plăcută, așa cum știa el să se facă simțit. Atât și nimic mai mult! Dar tocmai acest lucru m-a făcut, cel mai probabil, să pot să depășesc despărțirea de el', a spus soția lui Marian Moraru, potrivit Cancan.ro.

Marin Moraru a fost unul dintre cei mai mari și mai îndrăgiți actori din România. Copilăria și-a petrecut-o în cartierul Rahova din Capitală care, pe atunci, era unul dintre cele mai periculoase cartiere. Pe când era în clasa a VI-a, părinții actorului s-au despărțit, iar el a rămas în grija tatălui. Decizia i-a aparținut în totalitate. A urmat cursurile Școlii Tehnice de Construcții de Căi Ferate, unde a învățat cum se întreține o cale ferată și diferite lucruri tehnice despre cum funcționează o locomotivă. Cariera în lumea teatrului și-a început-o în momentul în care l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu. A dat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, însă comisia formată atunci din Marcel Anghelescu, Radu Beligan şi Ion Finteşteanu, l-a picat. otuși, i s-a permis să participe la cursuri. Anul următor a dat din nou examenul de admitere, pe care l-a luat cu brio și a fost înscris direct în anul II.

„Gheorghe Dinică a fost de departe prietenul lui cel mai bun. Asta chiar dacă Marin al meu a legat cu multă lume amiciții deosebite. Dar în cazul lor a contat enorm faptul că au fost colegi de clasă și că se cunoșteau de la 16 ani. Gândiți-vă, aproape șase decenii petrecute împreună, și pe scenă și în film, dar și în viața de zi cu zi! (…) Aveau un fel al lor de a-și vorbi și de a glumi, unic. El îi spunea Gigi, el, Marinuș”, a declarat Lucia Popescu Moraru.

În urmă cu câțiva ani, Lucia Moraru i-a făcut un bust lui Marin Moraru, din banii obținuți din vânzarea mașinii personale. Văduva îndrăgitului actor intenționa să-l depună la Teatrul Național din București, însă s-a lovit de refuzul instituției. „Am vândut mașina pentru a-i face un bust, așa cum merită un mare artist cum a fost Marin Moraru. Mi-am dorit ca acestuia să i se găsească un loc la Teatrul Național din București, pentru că majoritatea pieselor le-a jucat acolo. A mai jucat la Teatrul de Comedie, la Lucia Sturdza Bulandra, dar cel mai mult la TNB a jucat. Mi-aduc aminte că Take, Ianke și Cadîr /în care Marin Moraru a jucat cu Gheorghe Dinică și cu Radu Beligan/ a fost unul din cele mai mari succese și a salvat instituția, s-a jucat timp de 10 ani, până și în zilele de luni. Directorul instituției, Ion Caramitru, a zis că e de acord să amplaseze bustul, dar designerul noului teatru, o doamnă, mi-a zis că nu. Că nu se poate cu actorii care au trăit odată cu noi, ci doar cu cei din anii ʼ50-ʼ60. Am întrebat dacă au busturi ai actorilor din acea perioadă și mi-a zis că nu. Am ajuns cu jalba până la Ministerul Culturii, mi-au promis că se va rezolva. Am făcut efortul acesta pentru a amplasa bustul într-o instituție, într-un loc public, nu la cimitir', a spus văduva marelui actor, potrivit Libertatea.ro.

Chiar dacă nu au avut copii, soții Moraru au fost nașii de cununie ai lui Adrian Daminescu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro