Mihaela Rădulescu și Ștefan Bănică Jr. sunt, amândoi, firi temperamentale și era firesc ca relația lor să nu fie una convențională, ci una mai degrabă vulcanică... Iubirea lor a fost presărate cu tot felul de episoade controversate și, fatalmente, s-a sfârșit cu un divorț prezis de mai toți cunoscuții lor, după care fiecare a pornit pe drumul său, spre noi iubiri și alte mariaje.

Au fost împreună mai mulți ani în ultimul deceniu al secolului trecut, căsătoria având loc în anul 1997. Peste ani, cei doi s-au întâlnit în emisiunea „Dansez pentru tine”, unde Ștefan Bănică jr a complimentat-o pe fosta lui soție și i-a spus că nu a mai văzut-o niciodată dansând așa. Replica acidă vedetei nu a întârziat să apară și a demonstrat că nu și-a pierdut simțul umorului. Gluma Mihaelei Rădulescu a stârnit hohote de râs în platoul emisiunii de la PRO TV: „Păi da, că la nunta noastră eu am dansat cu alții, că tu cântai!”.

Mihaela Rădulescu și-a făcut debutul în televiziune în anul 1994 la Tele 7abc. Prima emisiune pe care a realizat-o s-a numit „Nocturna pe 16 mm”, fiind urmată de „Weekend abc”, o producție de divertisment care avea loc în fiecare duminică, timp de patru ore. Vedeta a mai lucrat nouă luni și pentru emisiunea lui Florin Călinescu, la PRO TV, unde era reporter și redactor. S-a înscris la mai multe facultăți, însă nu a finalizat cursurile niciuneia dintre ele. Mihaela Rădulescu are ca studii trei ani de U.N.E.F.S., doi de filologie, unul de psihologie și trei de regie, la Facultatea de Artă Hyperion.

Bogdan Rădulescu a fost primul soț al Mihaelei, când aceasta avea doar douăzeci de ani. La acea vreme, bărbatul nu era de acord cu anturajul pe care ea îl avea și, în ciuda faptului că el își exprima nemulțumirea față de faptul că venea târziu acasă și începuse să lipsească nopțile, se pare că Mihaela Rădulescu nu băga în seamă doleanțele soțului ei. Ani în urmă, acesta mărturisea că în anturajul fostei soții intervenise Brândușa Novac, cea cu care se împrietenise în facultate. Cu această ocazie, fosta vedetă de televiziune a intrat în trupa ei de dans sportiv, iar de aici până la apariția problemelor în cuplu nu a mai fost decât un pas.

„Se împrietenise la facultate cu Brândușa Novac. A intrat în trupa ei de dans sportiv, de la Casa de Cultură a Studenților. De atunci au început adevăratele probleme. Venea tarziu acasă, apoi a început să lipsească nopțile. Mai treceam și eu pe la repetiții, să înțeleg ce se întâmplă. Nu mi-a plăcut deloc anturajul Mihaelei. Îi ziceam să nu se ducă, dar ea se ducea, nu mă lua în seamă…”, declara Bogdan Rădulescu la acea vreme, potrivit Libertatea.ro.

La numai trei ani de când devenise celebră, Mihaela Rădulescu s-a căsătorit cu Ștefan Bănică jr. Cei doi și-au jurat iubire veșnică în biserică, însă au ajuns să divorțeze la numai doi ani de la nuntă. La vremea respectivă se specula că motivul despărțirii ar fi fost infidelitatea unuia dintre ei dar și temperamentul exploziv al amândurora...

„Ştefan Bănică este cel mai blând om din lume. E o tâmpenie din partea celor care l-au catalogat ca fiind violent”, spunea Mihaela Rădulescu, la un moment dat. Ea a susținut clar și răspicat că Ștefan Bănică Jr. nu i-a dat nici măcar un brânci în perioada în care i-ar fi fost soție. Chiar dacă Mihaela Rădulescu a negat că ar fi avut parte de un tatament violent, o dezvăluire făcută de un apropiat al cuplului de la vremea respectivă avea să indice cu totul altceva. Acesta a spus că atunci când forma un cuplu cu Ștefan Bănică, vedeta de televiziune a fost la un pas de a fi bruscată. Cel care a oferit informații cheie despre felul cum s-a comportat Ștefan Bănică Jr a fost regizorul George Ciubotaru. El a relatat un episod în care artistul și-a ieșit din minți într-o vacanță. Bănică Jr. a explodat după ce Mihaela Rădulescu a primit un mesaj din partea unui bărbat.

„Eram împreună într-un weekend, într-o vacanţă. A fost o altercaţie între Ştefan şi Mihaela. El era şi a fost mereu foarte gelos, dar şi violent verbal, iar ea era curtată de mulţi bărbaţi. S-au certat din cauza unui mesaj pe care l-a primit Mihaela. Ea a vrut să îşi ia lucrurile şi să plece. Am încercat să îi despart. Am sărit pentru a calma lucrurile, pentru că un weekend minunat risca să se transforme în altceva. Nici Mihaela nu este fata care să stea“, a spus atunci George Ciubotaru.

După divorțul de Ștefan Bănică, Mihaela Rădulescu a fost căsătorită timp de patru ani cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg, cu care are un băiat, Ayan, și de care a divorțat în 2008. Ayan studiază în Statele Unite ale Americii. În urma divorțului, Mihaela Rădulescu și-a păstrat, în acte, numele Schwartzenberg.După divorțul de Elan Schwartzenberg, Mihaela a avut o relație de lungă durată cu Dani Oțil. În prezent, Mihaela Rădulescu are o relație cu Felix Baumgartner, multimilionar și sportiv cunoscut pentru săritura cu parașuta efectuată din stratosferă pe care a realizat-o în 2012. Cei doi trăiesc o frumoasă și discretă poveste de dragoste. Mihaela Rădulescu s-a mutat în urmă cu mai mulți ani la Monaco și mai revine în țară doar când are proiecte de televiziune.

Bănică, despre care s-a zvonit cândva că ar fi avut o relație cu Nadia Comăneci, s-a iubit cu regretata Cristina Țopescu la începutul anilor 90. A urmat mariajul cu Mihaela Rădulescu.A avut o relație cu Camelia Constantinescu, cea care i-a născut primul copil, Radu Ștefan. Cei doi însă nu au fost căsătoriți oficial și s-au despărțit în anul 2005. În ianuarie 2006, Ștefan s-a căsătorit cu realizatoarea TV, Andreea Marin, care a născut pe 15 decembrie 2007 o fetiță pe nume Ana Violeta. În octombrie 2013 Ștefan Bănică și Andreea Marin au divorțat. Din 2013 Ștefan Bănică este într-o relație cu cântăreața Lavinia Pârva, actuala sa soție.

Între cele două faimoase soții - Mihaela Rădulescu și Andreea Marin - ale lui Bănică a existat o rivalitate extremă. Andreea Marin a dezvăluit că nu are nici azi o relație bună cu Mihaela Rădulescu, despre care a spus că este ”perseverentă în a o trage în jos” și ”obsedată” de persoana ei. Dezvăluirile Andreei Marin au fost făcute în cadrul show-ului prezentat de Mădălin Ionescu la Metropola TV, fiind pentru prima dată când Andreea Marin vorbește atât de deschis despre conflictul cu Mihaela Rădulescu.

„Nu am întâlnit un om atât de intruziv ca Mihaela Rădulescu! Atât de ambițios, perseverent, ani de zile în a încerca să mă tragă în jos, pur și simplu... N-am mai întâlnit pe cineva atât de obsedat, până la urmă, de persoana mea! E trist! Între noi nu era deloc o competiție! Audiența mea era uriașă față de audiența emisiunii de duminică, de atunci, care era mult mai mică... Nu se puteau compara! Nu era o competiție, nu eram pe același tronson orar... Era, pur și simplu, o chestiune, cred eu... mă simțea ca pe o femeie care îi amenință întâietatea sau ceva de genul ăsta. Nu pot să-mi explic, pentru că eu nu aș putea să gândesc la fel”, a încheiat Andreea Marin.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro