„De la ruși vine fata!” - cu câteva decenii înainte ca trupa Proconsul să lanseze acest hit, o fată frumoasă și talentată chiar părăsea Moscova pentru București. Marina Voica se îndrăgostise de un român și își schimba astfel destinul de o manieră dramatică. În România avea să cunoască o carieră muzicală incredibilă și tot aici aveau să se consume și marile ei iubiri, dintre care ultima, cea cu mult mai tânărul Laurențiu Cazan, a fost și cea mai spectaculoasă...

Marina Alexandrovna Nicolskaia s-a născut pe 3 septembrie 1936, la Ivanovo, în RSFS Rusă, parte a fostei Uniuni Sovietice. Dar, practic, ea aparține generației de aur a muzicii ușoare românești, alături de Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Dida Drăgan, Dan Spătaru, Corina Chiriac.

Cum a ajuns, însă, să cânte în România? Marina a fost îndrăgostită de muzică încă din copilărie, în anii studenției fiind prezentă pe scenă ca interpretă la numerose evenimente artistice. În alegerea repertoriului și a prestației artistice a fost influențată de Lolita Torres. Pe plan profesional a trebuit să aleagă între muzică, gimnastică și economie. După anii petrecuți pe băncile facultății, a absolvit Facultatea de Finanțe și Credit de la Moscova, unde a făcut cunoștință cu un român, Marcel Voica, de care s-a îndrăgostit nebunește și cu care s-a căsătorit. După terminarea facultății s-a stabilit definitiv în România și a fost inițial angajată la... ADAS.
Pe plan muzical, Marina Voica a atins consacrarea imediat după lansarea sa în emisiunea „Tinere talente” a lui Valeriu Lazarov de la TVR, cu piesa „Pe aripa vântului”, lansată în 1960. De-a lungul carierei a abordat un reportoriu muzical extrem de variat, evoluând de la piese antrenante cu tentă disco-pop până la piese de linie soul, piese de largă amplitudine vocală. A lansat melodii devenite șlagăre celebre dar și piese de factură latino-americană, samba, cumbia, merequetengue etc.

Marina Voica a figurat în paginile faimoasei reviste de top-uri muzicale americane, Billboard, primind Diploma Star of the year - Music week, în 1974. A participat la mai multe ediții ale festivalului-concurs Șlagăre în devenire, în cadrul căruia a lansat șlagărul lui Marcel Dragomir „Ce vrei tu, mare albastră?”. La Festivalul Mamaia a fost premiată în 1973 pentru piesa „Încrederea”, compusă de Ion Cristinoiu și în 1975 pentru piesa „La malul mării”, de Temistocle Popa. 

Între 7-12 iulie 1972 Marina Voica a participat la ediția a 14 -a Festivalului Internațional al Cântecului de la Knokke (Belgia) - Cupa Europei, Din echipa României au mai făcut parte Dida Drăgan și Anda Călugăreanu, iar în juriul internațional al festivalului a figurat și compozitorul Vasile Veselovski. În 1983 Marina Voica a câștigat Marele Trofeu al festivalului de muzică ușoară Mamaia cu piesa compusă de Marius Țeicu, intitulată „Să cântăm azi omenirii”, iar la ediția Mamaia ’84 a lansat piesa „Ore” de Ionel Tudor. 
Marina Voica a susținut recitaluri și a efectuat turnee în Germania, Italia, Franța, SUA, Belgia, Polonia, Israel, Canada, Spania, Cehoslovacia, Cuba, Rusia, Republica Moldova, Turcia, Bulgaria etc.

Dar biografia ei nu a fost doar lapte și miere. În 1962, s-a recăsătorit cu un alt român, un medic, Viorel Teodorescu, dar și-a păstrat ca nume de scenă pe cel al priimului soț. În 1980, Marina Voica, împreună cu al doilea ei soț, a decis să părăsească țara, având intenția de a se stabili în Germania. După doar un an de zile petrecut în Germania, intervenind îmbolnăvirea gravă a soțului ei și, apoi, decesul acestuia, Marina Voica a revenit în România. Autoritățile politice ale vremii nu i-au iertat însă îndrăzneala de a fi plecat din țară și, cu toate tentativele de a reveni în prim planul vieții artistice și muzicale românești, Marina Voica a avut de suportat un nedrept boicot politcio-ideologic, care s-a manifestat sub forma interdicției de a mai apărea în emisiuni de televiziune și de a mai fi difuzată la radio, lucru cu care artista se mai întâlnise pe perioade scurte, având de suferit pe fondul tensiunilor și disputelor politice româno-ruse din anii ’60. Un fapt incredibil s-a petrecut în anul 1983. Când Televiziunea Română transmitea în direct festivalul de la Mamaia, aflându-se că Marina Voica a cucerit Marele Trofeu, s-a decis ca evoluția artistei să fie cenzurată și netransmisă pe post, astfel încât publicul telespectator să nu afle cine obținuse laurii concursului. La fel au stat lucrurile și la radio.

Doar scrisorile fanilor ei și insistențele lor repetate au făcut ca unii redactori ceva mai curajoși (Lucia Popescu Moraru, soția actoruoui Marin Moraru) de la Radio România să mai difuzeze, din când în când, dar, oricum, foarte rar, șlagărele Marinei Voica. Solista s-a confruntat nu doar cu interdicția ca atare, dar și cu faptul că unii compozitori au ezitat să-i mai ofere piese, atâta timp cât acestea, oricum, nu puteau ajunge pe filiera mass-media la iubitorii genului muzicii pop.

Practic, între 1981-1990 Marina Voica a trebuit să se mulțumească cu aparițiile sporadice pe plan concertistic. Din acest motiv, ea a dispărut din actualitatea muzicală vreme de aproape un deceniu, după 1990 fiind pusă în ingrata condiție de a nu fi cunoscută de noile generați. Consecința a fost că multe din cântecele pe care le lansase, totuși, în deceniul al optulea al secolului trecut să rămână în anonimat și să nu mai fie recuperate și redescoperite corespunzător niciodată.

De la vârsta de 47 de ani s-a iubit o vreme cu mai tânărul cântăreț Laurențiu Cazan, care avea doar 24 de ani. „Orice ar spune lumea, Laurentiu m-a iubit. Altfel as fi simtit si nu m-as fi combinat cu un barbat atat de tanar. Ne-am iubit unul pe altul intr-un fel special, in care muzica ne lega si mai tare. Am cântat mult timp impreuna. Pentru mine Laurentiu este un geniu muzical”, declara intr-un interviu mai vechi, Marina Voica. După trei ani s-au despărțit, iar Marina a devenit iubita unui grec care a iubit-o pătimaș dar nu a reușit să o convingă să părăsească România cu el...

Compozitori ca George Grigoriu, Victor Arsene, Dan Dimitriu, Dan Stoian, Marcel Dragomir, Ion Cristinoiu, Ionel Tudor și Marius Țeicu au continuat să-i propună piese, chiar dacă cu o oarecare rezerve, știind că acestea nu vor putea fi difuzate pe post din cauza cenzurii. Totuși, Electrecordul i-a editat în anii ’80 albumul „Să nu-mi vorbești de iubire”, plus o casetă audio cu același titlu, dar și alte două piese pe discul celor „trei Marine”, din 1987, Marina Voica, Marina Florea, Marina Scupra.

...Ca femeie, a detestat un singur lucru - gătitul. „Prietenii mă cunosc, când vin la mine, aduc mâncare, pâine, cratiţe. Mă scot din bucătărie şi nu-mi dau voie să fac nimic. În plus eu nu ştiu să gătesc. În viaţa mea n-am gătit, nici pentru mine, nici pentru soţ. E complicat cu gătitul, pentru că urăsc să gătesc. Nu le înţeleg pe femeile care spun că mor să gătească. Am încercat. Groaznic, tot uleiul intră sub unghii. Groaznic. Trebuie să stau în picioare, mă obosesc, după aia trebuie să spăl totul. În schimb, sunt obsedată de curăţenie. Tot timpul fac ordine, îmi place, dar nu la bucătărie. Poate o moştenesc pe mama, că nici ei nu i-a plăcut. (...) Doamne fereşte să mă pună pe mine soţul să gătesc. Nu. Am avut femeie tot timpul care ne gătea. O chema Maria, nu mai ştiu nimic de ea. Tot timpul îmi spunea domnişoară şi făcea de toate. A plecat la ţară, eu m-am mutat şi i-am pierdut urma. Aşa mi-e dor de ea, de nu se poate. Femeia asta m-a iubit...”.

La un moment dat, s-a mutat din București, la Breaza: „Eu nu suport căldura din Bucureşti, nu rezistam. Aveam un apartament superb pe Armenească, dar în care intra tot soarele. Acum nu-l mai am, n-avea niciun rost. Am viaţa mea aici. Nici nu prea mai vin în Bucureşti, mi-e frică să merg atâta drum cu maşina. Dar conduc când mă duc la piaţă, la Câmpina, la Carrefour, lângă Ploieşti. Sunt prudentă, deşi sunt şoferiţă de 30 şi ceva de ani. În Bucureşti eram foarte bună şoferiţă. Cu cât era mai aglomerat, cu cât era mai greu, eu acolo mă duceam”.

Dar viața ei a însemnat întotdeauna muzică: „Eu cânt de când mă ştiu, am făcut şcoală de muzică, la fel şi fratele meu, care e medic cardiolog. Când am dat la facultate, la Moscova, eram deja o vedetă acolo, veneau profesorii şi mă întrebau ce caut la Finanţe. O imitam pe Lolita Torres, o celebră actriţă argentiniană. După ce m-am căsătorit cu Voica, primul meu soț, şi am venit în România, a venit la mine în vizită o prietenă, cu cineva din televiziune. Am cântat, am dansat, am bătut din castaniete. L-am înnebunit. Aveam 20 şi un pic de ani. Apoi, m-au chemat la o emisiune, după care mi-am cusut singură o rochie şi mi-am făcut debutul. Acest tânăr regizor nu era altul decât Valeriu Lazarov. El m-a lansat. Şi am început fără să ştiu că mă aşteaptă aşa o carieră şi aşa o cruce grea. De ce o cruce grea? Atunci era o joacă pentru mine, o distracţie, n-aveam nicio emoţie deşi se transmitea în direct. Cred că rar cine s-a păstrat până la vârsta asta care să poată să facă ce fac eu. Clar. Fără falsă modestie. Când o să mor o să vezi. Şi paralel cu mine, tot într-o emisiune de-a lui Valeriu Lazarov, s-a lansat o puştoaică care abia împlinise 16 ani. Era Margareta Pâslaru. Şi când ne-au văzut pe noi două, care semănam, ne-au propus să facem un duet. Şi acest duet a rupt, a fost bomba. Pe Internet scrie că m-am lansat după ce am cântat cu Margareta Pâslaru, dar noi ne-am lansat împreună în egală măsură. Bomba era duetul. Am cântat împreună în duet şi ne-am văzut de drumul nostru. Asta a fost lansarea mea”.

O fire francă, Marina Voicu nu a făcut niciodată paradă de falsă pudoare și a recunoscut că și-a părăsit primul soț pentru cel de-al doilea: „Primul soţ m-a pierdut, pentru că n-a putut să ţină pasul cu mine. Eu m-am ridicat dintr-o dată după ce am apărut la televiziune. Când m-a luat, eram o fată din provincie, dar proveneam dintr-o familie de intelectuali, iar el făcea parte din prima generaţie încălţată, cum spunea. A fost o mare diferenţă între noi. Şi mi-am dat seama că există şi alţi oameni mult mai valoroşi. Să nu mă judece nimeni, dar asta este, m-am îndrăgostit de Viorel. Ce m-am îndrăgostit... El nu m-a lăsat în pace şi m-a făcut să divorţez de Marcel. El era un bărbat şi jumătate, era cel mai frumos bărbat din Bucureşti, iar toate puştoaicele erau în jurul lui. Însă eu eram sigură de iubirea lui şi ştiam că cel mai important lucru în viaţa lui eram eu. (...)Era fanul meu. Ne-am cunoscut când eu încă eram căsătorită cu Marcel Voica. M-a sunat: „Doamnă, nu închideţi telefonul, ştiu că sunteţi căsătorită, n-am nicio pretenţie. Dar să ştiţi doar atât, că există un om care şi-ar da viaţa pentru dumneavoastră". Apoi a sunat din nou, iar între noi s-a creat o camaraderie extraordinară. Însă a fost şi foarte şmecher. Mi-a zis că e urât. Iar eu la un moment dat aveam nevoie de nişte cuvinte în spaniolă pentru o melodie şi el mi-a zis că mă ajută cu piesa. Ne-am întâlnit la o cofetărie, el se sprijinea în baston, eu care sunt mioapă am văzut că era şi roşu la faţă şi m-am gândit că are coşuri, nu m-am uitat prea bine la el. Şi m-am apucat să scriu versurile melodiei şi o dată mi-am aruncat o chii la el. Şi am văzut o faţă cu ochi mari, năsuc, gropiţe, gură...o frumuseţe de băiat. Şi eu proastă, i-am zis. „-Dumneavoastră nu sunteţi urât, sunteţi foarte frumos”. După aceea am aflat că şchiopăta pentru că avusese piciorul în ghips, pe care îl scosese special ca să vină la întâlnire, iar pe faţă n-avea coşuri, ci se tăiase când se bărbierise, de emoţii. Era mult mai frumos decât mine. Eu niciodată n-am fost frumoasă, dar am fost al naibii de fermecătoare”...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro