În anii 50-60, în paralel cu triunghiul amoros format din marii oameni de teatru Liviu Ciulei, Clody Berthola și Lucian Pintilie, Bucureștiul monden mai consacrase un astfel de triunghi, a cărui piesă centrală era frumoasa actriță blondă („cu cap de suedeză”) Lucia Mara, curtată și măritată pe rând cu doi actori azi uitați, dar care atunci făceau furori - Benedict Dabija și Lazăr Vrabie.


Născută la 6 februarie 1935, Lucia Mara (nume complet: Lucia Mara Eftimia Stoica) a absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, din anul următor devenind actriță a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, teatru căruia i-a închinat întreaga carieră și unde a jucat, cum chiar ea afirma acum câțiva ani, în peste 50 de spectacole, însumând proape 5.000 de reprezentații.

Natașa în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (1975), Doamna Ekusted în „Hedda Gabler” de H. Ibsen (1975), Lucienne în „Puricele în ureche” de George Feydeau (1969), Stella Kowalski în „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams (1965), Felicia Mălureanu în „Costache și viața interioară” de Paul Everac (1962) sau Laura în „Menajera de sticlă” de Tennessee Williams (1960) sunt doar rolurile de referință din spectacolele în care a strălucit. S-a întregit ca actor și prin colaborările în cinematografie. A jucat în mai multe filme, de la „Erupția” în regia lui Liviu Ciulei (1957) la „Flăcări pe comori” în regia lui Nicolae Mărgineanu (1987). A ieșit definitiv de pe scena vieții pe 14 iulie 2013.

În volumul său de memorii, Dumitru Furdui o menționează printre frumusețile de la Institutul de Teatru: „Voi începe cu fenomenul Joy Zlotescu. Joy era cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o în carne şi oase şi nu se poate spune că n-am văzut multe. De ea am fost îndrăgostiţi cu toţii, fără să ne dăm seama sau s-o recunoaştem. Ea avea pe atunci 19 ani, era înaltă de un metru şaptezeci şi cinci, avea părul blond, lung pe spate şi un corp de statuie antică. Provenea dintr-o familie de burghezi scăpătaţi. Tatăl ei fusese primar într-un mare oraş din Moldova, iar mama ei era fiica unui bogat armator grec din Brăila. Starea de decadenţă a familiei sub comunişti era privită ca o fatalitate şi Joy nu făcea caz de asta, ca alţii. (...) După doi ani a abandonat teatrul, s-a măritat şi s-a apucat de filologie. La asta a contribuit, zice-se, primul ei soţ, inginerul Sergiu Cunescu, care acum este preşedintele Partidului Social-Democrat din România. Ulterior s-a recăsătorit cu colegul meu, actorul Aurel Cioran. După un timp, a plecat cu o bursă în Spania şi dusă a fost. (...) Pe vremea când era încă în institut, toţi urmăreau rivalitatea dintre ea şi Ioana Bulcă. Există întotdeauna asemenea competiţii când e vorba de femei frumoase. (...) Nu departe de ea ca frumuseţe se afla pe atunci Gabi Ştefănescu, colegă de-a noastră în anul I. Era micuţă de statură, cu cap mic şi frumos proporţionat cu trupul, dar ca fire mai rece şi mai distantă. Era pe urmă Lucia Mara, cu cap de suedeză, iar micuţele Irina Iancu şi Alexandra Nichiteanu, două bomboane fondante. Leopoldina Bălănuţă şi Ica Matache nu erau frumoase, dar erau simpatice”.

Benedict Dabija s-a născut la 22 septembrie 1926, la Piatra Neamț. A fost un foarte promițător actor, cunoscut pentru La moara cu noroc (1955), Erupția (1957) și Valurile Dunării (1959) și Secretul cifrului (1960). A pierit foarte de tânăr, pe 29 mai 1962 la București, răpus de o maladie teribilă.

Într-un articol din România Literară, Ștefan Cazimir îi schița portretul în paralel cu cel al unui coleg de generație (...și, imprevizibil, de alcov!), care jucase și el în Valurile Dunării. „Cine-și mai aduce aminte de ei? Benedict Dabija (1926 -1962) și Lazăr Vrabie (1924-1974) – doi actori ai Teatrului Municipal din București, aflat mulți ani sub direcția Luciei Sturdza Bulandra, al cărei nume îl poartă astăzi. I-am cunoscut pe ambii cu destul timp înaintea urcării lor pe scenă. Mai întîi, pe Benedict Dabija. Eram amândoi elevi ai Liceului „Petru Rareș“ din Piatra Neamț, el într-o clasă terminală, eu prin a II-a sau a III-a. Chemarea scenei s-a manifestat la Dabija de timpuriu, în cadrul serbărilor școlare. El era starostele puradeilor din spectacolul dedicat datinilor de Crăciun. Pe puradei îi recruta din clasele mici și îi mânjea pe față cu cremă de ghete. Avea reputația unui tip nonconformist și hâtru. Mai târziu, ca student la I.A.T.C., va fi prins în tramvai fără bilet și dat pe mâna unui milițian. Cum izbutește Benedict să scape de amendă? ...– Sunt student, tovarășe milițian! N-am bani… Parcă dumneavoastră nu știți? Parcă n-ați fost și dumneavoastră student ?.

Traseul lui Lazăr Vrabie este total diferit, ca să nu spunem opus. Activist la comitetul municipal al P.M.R. /Partidul Muncitoresc Român, denumirea Partidului Comunist înainte de 1965, când Nicolae Ceaușescu i-a schimbat titulatura/, apoi asistent de marxism-leninism la Universitate. L-am avut conducător de seminar în anul I. Într-un rând, m-a apostrofat sever pentru că suflasem unui coleg: – Cum țipă mica burghezie în voi! Am să mă interesez la comitetul U.T.M., cum te ajută să depășești… etc, etc. Din 1956, sătul probabil de rolul didactic, Vrabie devine, fără studii de specialitate, actor la Teatrul Municipal. Aici se produce intersecția sa cu Benedict Dabija, care îi salută intrarea în instituție rostind, în prima ședință, memorabilele cuvinte: – Și zi așa, tovarășu’ Vrabie ! Vă plăcu meseria noastră?!.

Peste ani, după un turneu al teatrului în U.R.S.S., Lazăr Vrabie prezintă în cadrul unei adunări generale impresiile culese în marea țară de la Răsărit, insistând asupra ospitalității gazdelor, asupra darurilor ce le-au fost oferite ș.a.m.d. Dabija, din sală: –Dacă-i așa, de ce nu le-ați cerut și Basarabia?. Cei doi se regăsesc alături în filmul „Erupția”, printre interpreți aflându-se și actrița Lucia Mara, pe atunci soția lui Benedict. Dar prietenia prea strânsă a acestuia cu paharul va duce în scurt timp la destrămarea căsniciei, fosta doamnă Dabija devenind ulterior chiar soția lui Lazăr Vrabie. Viciul celui părăsit se agravează. Într-o dimineață, sosind la teatru, Lucia Sturdza Bulandra îl află pe Benedict prăbușit în somn pe dalele din foaier. Bătrâna doamnă îl împunge cu vârful bastonului în umăr: – Hei, Dabija, Dabija…. Adormitul deschide o jumătate de ochi, privește în sus văzând-o pe directoare în racourci și îngaimă cu dificultate, făcând mari pauze între cuvinte: –Laissez-moi… madame… Je suis… fatigué…. Lucia Sturdza izbucnește într-un rîs homeric, care nu se va ostoi decât în pragul cabinetului directorial.

Povestea devine tristă prin îmbolnăvirea lui Benedict de o maladie necruțătoare. Trecând peste ruptura generată de transferul soției de la unul la celălalt, Vrabie vine să-l vadă la spital. Benedict vrea să-l alunge: – Să iasă vrăbiile afară!. Dar musafirul nu se formalizează și încearcă să închege o conversație: – Cum te mai simți? ... – Ca-n cer!, răspunde bolnavul, care se va stinge peste puțină vreme. Avea numai 36 de ani. Rămânem cu imaginea lui din filmul Moara cu noroc și, cum am mai spus, din Erupția. Lazăr Vrabie, care făcuse un rol memorabil în Valurile Dunării, va pieri la 50 de ani, răpus de aceeași boală care curmase viața lui Dabija. Privite din perspectiva timpului, cele două destine par să ilustreze două atitudini existențiale: neastâmpărul lui Dabija versus spiritul conformist al lui Vrabie. În straturile mai adânci ale personalității lor trebuie totuși să fi existat ceva comun, dovadă că au practicat aceeași profesiune și că au fost agreați ca soți de către aceeași femeie. Din traseele lor paralele, din intersecțiile și ciocnirile lor, s-ar putea inspira un film. Deocamdată mă mulțumesc cu o versiune proprie, pe care o proiectez pe ecranul meu interior. Își mai amintește cineva de ei?”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro