„Am început să cânt din burta mamei mele, o dată cu mama mea. Părinţii mei au fost artişti lirici, iar eu am crescut pe culoarele radioului. În casă la noi venea Sile Dinicu, era o atmosferă artistică. În acest mediu am crescut şi eu, şi sora mea, care a terminat Conservatorul. Singura care n-a studiat muzica am fost eu! Mie mi-a dat Dumnezeu acest talent, această voce, nu este meritul meu‘‘, povestea artista care a plecat din țară după 1990. Practic, acum, în România, Păunița Ionescu - faimoasă în Germania ca „Big Mama” - este ca și necunoscută. „Afară am casă de discuri proprie, studio de înre­gistrări, am scos albume. Acum câţiva ani am făcut şi un DVD (imaginile s-au dat pe TVR).‘‘ Are o fată „care vorbeşte cam stâlcit româneşte, a studiat istorie şi filosofie. Mă bucur foarte mult că nu cântă‘‘. Întrebată daca ar vrea să susţină vreodată un mare concert în ţară, Păunița a răspuns: „Da, dar numai cu gospel. Şi sunt convinsă că există public.‘‘ Unde s-ar vedea concertul? „La Sala Palatului. Acest gen de muzică pe care mi l-am ales acum pot să îl cânt până la vârsta de 80 de ani”...



În anii 70, apărea pe scenele din România o cântăreață cu o voce și un timbru unice, cu accente soul și gospel, amintind de stilul afro al marilor interprete americane, gen Mahalia Jackson și nu numai. Născută pe 21 septembrie 1951 la București, Păunița Ionescu a debutat în anul 1971 ca vocalistă a trupei Catena, alcătuită din studente la Chimie, formația fiind animată de chitarista Anca Vijan (-Graterol, emigrată ulterior în Germania și revenită în 1991 în țară, împreună cu trupa Phoenix), baterista Lidia Creangă și basista Elvira Iancu, fostă componentă a altei formații feminine - Venus. Cu Catena, Păunița Ionescu a abordat mai multe stiluri, de la hard rock la rhyrhm and blues.

Faimoasă pentru piesa „Pe o rază de lumină”, Păunița Ionescu a abordat în cariera ei și alte stiluri, de la pop la jazz. În anul 1974, se angajează la Teatrul „Ion Vasilescu” din Bucureşti, participând la toate premierele prezentate pe scena acestui teatru, iar în anul 1976 a cântat împreună cu Gilbert Bécaud în sala „Reduta” din Praga. De asemenea, a realizat filme muzicale ca invitată a lui Karel Gott (o vreme, iubitul Corinei Chiriac). În plus, a cântat în spectacolele din U.R.S.S., alături de Lili Ivanova, Tereza Kessovia, Kati Kovacs și a apărut într-un film de televiziune alături de surorile Baccara. În țară, s-a axat mai mult pe muzică rock, apărând în concerte împreună cu formaţiile Roşu şi Negru, Sfinx, Domino și Iris.

„Pe la vreo 4 ani, m-am pomenit cântând «Puiul mamei». Mama îmi cânta foarte mult, pentru că eu am fost un copil ne­as­tâmpărat şi trebuia să mă legene pe picioare, pentru că altfel nu adormeam. La şcoală îmi plăcea să cânt în cor, şi profesoara m-a dat afară pentru că stricam corul. Eu de fapt nu aveam voce de cor, acum îmi dau seama, aveam o voce de solist. Şi de câte ori mă dădea afară, mă duceam şi cântam de la geam de răsuna toată curtea şcolii!‘‘ Cu adevărat a început să cânte din ’70, cu formaţia Catena : „Ne-am cunoscut la mare. Eram hippy, eram flower-power. Cântam la chitară, ne adunam găşti întregi seara, era superb. Îmi plăceau Bob Dylan, Janis Joplin, Jimi Hendrix, Beatles. Pe vremea aia n-aveam bani, mâncam lapte cu pâine şi stăteam în corturi la Costineşti‘‘.

Fetele au fost luate de Adrian Păunescu la Cenaclul Flacăra. „Am participat la primul Cenaclu, împreună cu Doru Stănculescu și cu Vali Sterian. Am cântat în engleză timp de un an. La primul spectacol am avut 200 de spectatori. Mai cântam la Casa Sudenților Frigore  Preo­tea­sa, la Univesitas sau cu Teatrul de Estradă din Ploieşti.‘‘ În cele din urmă, Păuniţa a optat pentru cariera solo. În 1974, cu piesa „Pe o rază de lumină‘‘ (a lui Marian Nistor, liderul trupei Savoy) intra pe locul I în topul muzical al revistei Săp­tămâna. Tot în 1974 este angajată la Teatrul Ion Vasilescu, prin concurs. În câteva luni a ajuns cap de afiş. „Acolo exista o garnitură puternică de solişti: Cornel Constantiniu, Luchi Marinescu, Doina Spătaru, Petre Geambaşu...‘‘. Au urmat turnee în RD Germania, URSS, Italia, Israel, Kuweit. „În Kuweit am avut un succes extraordinar. Cântam într-un club de miliardari. La un moment dat un arab din familia prinţului a închiriat acest club numai ca să mă asculte el singur.‘‘

Dar nu totul era lapte și miere: „Televiziunea nu mă căuta. Cântam foarte puţin în limba română. Am educaţie germană, eu sunt de origine germană, am făcut limba engleză, cântam în engleză‘‘. După ce a intrat la „Ion Vasilescu”, a început să cânte alături de Roşu şi Negru, Sfinx (cu Dan Andrei Aldea), Domino, Progresiv TM. „Prin ’76 m-au interzis şase luni. Bineînţeles că n-am ţinut cont! Toată lumea mă întreba de ce nu cânt în limba română. Eu aveam voce pentru blues, aveam o voce de culoare!‘‘. În anul „interzicerii‘‘ – 1976 – avea să cânte în acelaşi concert cu Gilbert Becaud, la Praga. „Nu m-a ajutat nimeni. Mai făceam câte o filmare, nu cine ştie ce. N-am fost slabă niciodată, de mică am fost mâncăcioasă, şi chestia asta a fost în detrimentul carierei mele în România‘‘, mărturisește Păunița care avea o siluetă extrem de corpolentă, ceea ce a împiedicat-o să apară des la Televiziune, acolo unde redactori muzicali preferau „liane” precum Angela Similea etc.

Din 1978 a început să cânte la barul Melody. „Nu era bar, ci lăcaş de cultură. Cântau acolo Dan Spătaru, Corina Chiriac, Elena Cârstea. Cu Elena Cârstea – o bună prietenă, e o poveste. Eram la Mediaş, în turneu, ea a venit la mine în cabină, avea 14 ani, eu aveam vreo 27-28. Mi-a zis: «Am venit să vă cânt ceva». Avea o voce extraordinară.‘‘ Deşi făcea parte din grupul de prieteni‘ al lui Nicu Ceauşescu, Păuniţa nu i-a cerut niciodată să o ajute. „Era un om foarte bun. Venea aproape în fiecare seară la Melody, aşa l-am cunoscut. Mândria mea de artist m-a făcut să nu mă duc niciodată să-l rog să mă ajute să mă afirm. N-am vrut să intru pe uşa din dos.‘‘

A plecat din ţară în ’90. „Nu m-aş fi gândit niciodată să părăsesc ţara, dar... aşa s-a întâmplat. Am plecat cu copilul şi cu soţul la prietenii mei din Germania. În primii ani mi-a fost foarte greu. Acolo m-am întâlnit iarăşi cu fetele din Catena! Am făcut iar o formaţie: Big Ma­ma&The Kids. Dar atunci începuse valul tehno. Le-am părăsit pe fete pentru a doua oară. Prin ’93 m-a dus un prieten la un concert de gospel. Ştiţi că la gospel există un dialog între public şi cei de pe scenă. Când am deschis gura, pu­blicul nu a mai ascultat ce se cântă pe scenă. După concert au venit cei din grup şi mi-au spus că vor să cânte cu mine. Şi, iată, de mai bine de două decenii am trupa Big Mama & The Golden Six (cu muzicieni  – trei americani şi trei africani). Cred că există un destin.‘‘

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro