Veronica Micle s-a născut în acelaşi an cu Eminescu, la 22 aprilie 1850 în Bistriţa Năsăud, în familia cizmarului Ilie Câmpeanu, un fost luptător în armata lui Avram Iancu la 1848. Persecutată de autorităţile habsburgice, mama Veronicăi îşi ia copilul şi pleacă peste munţi în Moldova, la Târgu Neamţ, unde locuia într-o căsuţă şi își câștiga existența ca moaşă.
 
Veronica este un şcolar eminent, o tânără de o rară frumuseţe, de care se îndrăgosteţe unul dintre profesorii ei, Ştefan Micle. Imediat are loc şi căsătoria, între eleva de 14 ani şi profesorul de 44 de ani. În 1872, când îl va cunoaşte pe Mihai Eminescu, era deja mamă a doi copii. Întâlnirea la Viena, acolo unde Eminescu era student, a fost urmată de o dragoste fulminantă.

Relaţia dintre cei doi este facilitată după 1879 şi de moartea lui Ştefan Micle, Veronica rămânând văduvă şi devenind iubita oficială a lui Eminescu.

Iubirea dintre poet şi Veronica Micle a fost însă marcată încă de la primele întâlniri de gelozie, durere şi suferinţă. În poeziile lui Eminescu se vede durerea unei iubiri neîmplinite, pe care o împarte cu un soţ în vârstă şi totodată gelozia tânărului care aude zvonuri compromițătoare despre persoana iubită. Eminescu se plânge într-o scrisoare din 1876 că se simte înşelat. Chiar şi junimiştii, care spunea că au grijă ca poetul să nu ajungă o bătaie de joc, spuneau că demimondena Veronica Micle umbla şi flirta cu ofiţerii prin parcul ieşean Copou, un loc popular de promenadă. Amorul lor ajunsese destul de departe şi poetul trăia amara, dezamăgitoarea concluzie că iubita este o femeie uşoară şi o părăseşte. Și Iacob Negruzzi, a insinuat că Veronicăi nu-i păsa de internarea lui Eminescu în spital, după ce suferise o criză de nervi, fiind ocupată cu un ofiţer...

Din 1877, Eminescu pleacă la Bucureşti, unde lucrează ca redactor la „Timpul". Veronica Micle rămâne la Iaşi. Eminescu se îndrăgosteşte de Mite Kremnitz, secretara personală a Regelui Carol I şi îi răspunde rareori Veronicăi la scrisori, primind numeroase reproşuri. Între timp, cei doi plănuiesc, totuși, să se căsătorească, efort zădărnicit de junimişti. „Cercul junimist se împotriveşte căsătoriei, invocând, între altele, flacăra poeziei ce trebuie ţinută trează prin suferinţă." Conform mărturisirii Virginiei Micle, în mai–iunie 1880, Veronica Micle are un copil de la Eminescu, născut mort. Eminescu s-a gândit şi că Veronica printr-o căsătorie să nu-şi piardă pensia de văduvă, iar el simplu redactor la gazetă nu avea bani să o întreţină. Aventurile lui Eminescu, cu Mite Kremnitz şi Cleopatra Lecca, dar şi indiferenţa lui Eminescu, care nu răspundea la scrisori sau evita să vină la Iaşi să o întâlnească, spun specialiştii ar fi determinat-o să accepte avansurile lui Caragiale, coleg al lui Eminescu la „Timpul" şi un Don Juan fără scrupule. Veronica Micle, supărată de infidelităţile şi indiferenţa lui Eminescu, cedează lui Caragiale și petrec o noapte fierbinte de amor. Totuși, Eminescu a iertat-o pentru aventura cu Ion Luca Caragiale, mai mult decât atât o va fi considerat nevinovată şi s-a apucat să recupereze corespondenţa ei cu dramaturgul din Haimanale. Mai mult decât atât are loc o ceartă cumplită, chiar o altercație, între Eminescu şi Caragiale. Apoi, după refuzul lui Eminescu de a se căsători, Veronica Micle a fost în pragul căsătoriei cu un poet bucureştean, Iuliu Roşca.

Chiar şi după refuzul lui Eminescu de a se căsători şi după o perioadă în care poetul a făcut numeroase tratamente, căzând în teribile episoade maniacal-depresive, Veronica Micle îl caută. Mai precis la Botoşani, acolo unde poetul s-a retras din 1887 în grija surorii sale Harrieta, care o considera pe Veronica Micle vinovată de starea de suferinţă a fratelui ei. În cele din urmă la Botoşani trăieşte un ultim episod de iubire cu Eminescu. În 1888, se întorc la Bucureşti şi stă alături de poet până când acesta moare, pe 15 iunie 1889. Nu-i supravieţuieşte şi piere la Mănăstirea Văratec, unde s-a retras după moartea lui Eminescu. Pe 4 august 1889, încheie pactul cu viața, la vârsta de 39 de ani...
Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro