Vlad Țepeș era nepotul lui Mircea cel Bătrân și i-a moștenit temeinic apucăturile, adăugându-le și o componentă horror, faimoasele țepe, probabil o exorcizare a abuzurilor suferite în vremea în care, alături de fratele său vitreg, Radu cel Frumos, fusese lăsat „zălog” la curtea Sultanului de la Stambul.

Din ce în ce mai multe interpretări îi găsesc, de mai bine de un secol încoace, de la Nicolae Iorga la Dan Horia Mazilu, conotații ținând de o anumită patologie: „Trasul în ţeapă, pedeapsa preferată, aplicată în special turcilor, de voievodului român Vlad al III-lea Drăculea, poreclit din această cauză şi Ţepeş, are cauze psihologice, spun o serie de specialişti. Aceştia cred că pedeapsa este o urmare a abuzurilor suferite de voievod în copilărie. Vlad Ţepeş ar fi fost molestat, probabil chiar de fiul sultanului şi trasul în ţeapă ar fi fost o pedeapsă sugestivă aplicată otomanilor”. Potrivit acestui curent, care devine tot mai credibil din punct de vedere psihanalitic, această „pedeapsă crudă aplicată de Ţepeş în special otomanilor, dar, culmea, şi celor care molestau copii, ar avea un fond psihologic îndepărtat şi care are la bază o traumă majoră. În special medievistul Dan Horia Mazilu şi Nicolae Iorga spun că totul a început în copilăria lui Vlad Ţepeş.

Aceasta a fost fiul lui Vlad II Dracul (1436 - 1442;1443 - 1447), aliat iniţial al lui Sigismund, Împăratul Sfântului Imperiu Roman de neam germanic, care l-a investit în ordinul cavaleresc al Dragonului. Vlad Ţepeş a mai avut trei fraţi, pe Radu al III-lea cel Frumos, Mircea al II-lea şi pe Vlad Călugărul. S-a născut în 1431 şi a copilărit în Sighişoara şi, mai apoi, la Târgovişte, după ce Vlad Dracul ajunge domn. Cronicile spun că a avut o copilărie armonioasă. Totul s-a schimbat o dată cu decizia tatălui său de a-i sprijini pe turci. Vlad al II-lea Dracul a fost nevoit să suţină politica otomană şi să plătească tribut pentru a se menţine în domnie. Ca semn de încredere, sultanul îi cere pe doi dintre copiii săi drept zălog. Vlad al III-lea /viitorul Vlad Ţepeş/ şi Radu /supranumit, apoi, Cel Frumos/ sunt trimişi în Imperiul Otoman. Iniţial, aceştia au fost duşi la fortăreaţa Egregoz, în vestul Anatoliei, şi, mai apoi, la curtea sultanului Murad, la Adrianopole. Aici au fost învăţaţi Coranul, limba turcă, filosofie, greacă, călărie şi modul de luptă al otomanilor. Istoricii amintiţi spun, însă, că aici atât Vlad, cât şi Radu au fost abuzaţi.

Dan Horia Mazilu spune că Vlad a fost abuzat probabil chiar de Sultan, fiindcă nu se supunea avansurilor acestuia sau chiar de ieniceri. Mazilu lasă să se înţeleagă că din cauza acestor abuzuri Vlad Ţepeş aplica celor care molestau copii, dar şi otomanilor, cumplita pedeapsă a trasului în ţeapă” (www.adevarul.ro).

Lăsând la o parte falsa pudoare istorică, ideea abuzului suferit în mod repetat în copilărie se impune tot mai mult: „S-a spus, psihanalizat fiind Ţepeş (ostatic, ca şi fratele său Radu – cei doi se aflau, în 1442, la Adrianopole, la curtea lui Murad al II-lea; Radu avea patru sau cinci ani; ulterior, cei doi fraţi vor fi expediaţi în cetatea Nimfeion din Anatolia, la Înalta Poartă, garantând supunerea tatălui lor, Vlad Dracul) că obiceiul aceluia de a pedepsi în chip specific ar reprezenta tot o amintire a raporturilor la care fusese supus între turci“, precizează Dan Horia Mazilu în lucrarea sa Lege şi fărădelege în lumea românească veche. Totodată, şi Nicolae Iorga, în Scrisori de boieri, scrisori de domni, presupune acelaşi lucru.

Mai precis, istoricul bănuieşte că Vlad şi Radu au fost supuşi abuzurilor. Vlad a ajuns să-i urască pe otomani şi să dorească să-i pedepsească, în timp ce Radu a devenit un adept al practicilor, devenind amant al Sultanului. „Vlad dădu pe amândoi fiii săi, unul după altul, la turci: pe Vlad (Ţepeş), care învăţă acolo cruzimea, şi pe Radu (cel Frumos), care se alese cu depravarea”, arată Iorga în lucrarea menţionată. De altfel, cronicarul grec Laonic Chalkocondyl, descrie prima tentativă îndreptată împotriva lui Radu: „Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri şi, închinând cu patimă paharul către el, îl chema în camera de culcare. Şi băiatul, fără a bănui că va păţi aşa ceva din partea Împăratului, l-a văzut pe Împărat repezindu-se la el pentru un lucru de aşa fel şi s-a împotrivit şi nu se da la dorinţa Împăratului. Şi-l săruta împotriva voiei lui şi băiatul, scoţând un pumnal îl loveşte în coapsă pe Împărat şi aşa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana Împăratului”, arată cronicarul, după o traducere de Vasile Grecu.

După ce s-a ascuns, Radu ar fi înţeles că oricum nu va avea scăpare şi s-a dus de bună voie la sultan, devenind în cele din urmă partenerul său. „După ce însă Împăratul şi-a făcut bagajele şi a plecat, atunci şi băiatul coborându-se din copac şi luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă şi a devenit favoritul Împăratului”. Totodată, acesta precizează că şi fratele lui Radu, Vlad (Ţepeş), a fost chemat la Poartă. „Iarna aceasta, însă, Împăratul petrecând-o în palatele sale, a trimis după Vlad, feciorul lui Draculea, domnul Daciei”. Vlad ar fi fost supus unui tratament asemănător. Împotrivindu-se, ar fi fost abuzat. Tocmai de aceea Vlad Ţepeş ar fi urât în mod special pe turci, supunându-i unor cazne înfiorătoare. Dorinţa sa cea mai mare era să-l ucidă pe Sultan. Sunt însă numeroşi istorici români şi străini care spun că nu sunt suficiente date pentru a susţine această ipoteză şi că nu se poate spune cu certitudine că Vlad a fost abuzat în Imperiul Otoman, se conchide pe www.adevarul.ro.

Aceasta nu este, însă, singura neclaritate majoră legată de biografia lui Vlad al II-lea Dracul/ Drăculea/ Dracula/ Țepeș. Viața sa conjugală și, mai ales, cea extraconjugală, infinit mai bogată, ridică numeroase alte întrebări.

Vlad s-a născut în anul 1431 în orașul transilvănean Sighișoara, ca fiu al domnitorului valah Vlad I Basarab zis Dracul pentru apartenența la Ordinul Dragonului și al unei femei de viță nobilă, fiica domnitorului moldovean Alexandru cel Bun (care a stat vreme îndelungată în scaunul domnesc, 1400-1432, unde ajunsese cu sprijinul militar al bunicului lui Țepeș, Mircea cel Bătrân, care-l îndepărtase pe obscurul voievod Iuga Ologul, al doilea fiu al lui Roman I), o femeie de rang înalt din familia Mușatinilor. (Astfel, viitorul Țepes este văr direct cu Ștefan cel Mare, cu care nu a avut însă întotdeauna o relație tocmai prietenească, cu toate că, spre sfârșitul vieții lui Vlad, acesta este eliberat din temniță de Matei Corvin doar la insistențele vărului moldovean, ulterior ajungând a treia și ultima oară în scaunul domnesc de la Târgoviște.)

Porecla și, în fapt, supranumele Dracula se datorează în primul filiației paterne, apartenței tatălui la atât de mult invocata societate secretă cunoscută ca Ordinul Drafonului. „Ordinul - care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni - era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu, împărat al Sfântului Imperiu Roman) și de cea de-a doua soție a sa, Barbara Cillei. Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era apărarea creștinismului și cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenței sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Țepeș era supranumit Dracul. Blazonul Ordinului Dragonului reprezenta un dragon (otomanii) si o cruce (semn al creștinătății), iar Vlad Dracul a purtat acest simbol peste tot, pe steaguri, monede și sigiliu”.

Cu toate acestea, însă, în 1436, numele lui va fi șters de pe lista cavalerilor deoarece în anul 1432, la numai un an de la înnobilare (care se desfășurase în cadru festiv, în catedrala de la Nurenberg), contrar statutului creștin al Ordinului care avea ca scop protejarea creștinătății de păgâni, în speță de amenințarea otomană, Vlad al II-lea Dracul i-a condus personal pe turcii care au asediat și incendiat Cetatea Severinului, fiind uciși toți cavalerii teutoni din cetate, care luptau împotriva pericolului otoman. Tot în 1432 în fruntea acelorași turci, „folosindu-se prin viclenie de titlul de cavaler al Ordinului, Vlad al II-lea Dracul ordonă deschiderea porților Cetății Caransebeșului care, ascultând porunca, va fi incendiată și jefuită de aceiași turci conduși de Vlad al II-lea Dracul, jaf și pustiire care se va întinde în întregul sud al Transilvaniei, turcii retrăgându-se cu prăzi și robi nenumărați la sud de Dunăre” (conform Wikipedia). Despre Țepeș se crede că fost căsătorit de trei ori, însă identitatea nevestelor domnitorului reprezintă încă un subiect de dispută între istorici.

Multă vreme s-a considerat că Vlad a fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Anastasia Holszanska (Cneajna Báthory?), a doua oară cu Jusztina Szilagyi și, apoi, cu Ilona Nelipic, verișoară (sau chiar soră? ori mătușă?) a lui Matei Corvin. Însă o altă legendă, care circulă mai ales în zona Dâmboviţei, o înfăţişează pe prima soţie a domnitorului ca fiind „o femeie din popor, care urmându-l în retragerea către Transilvania şi observând că îi îngreunează fuga, se sinucide aruncându-se de pe creasta muntelui, sau, conform altei variante a aceleiaşi legende, populară în zona Muscelului, Doamna lui Ţepeş îşi găseşte sfârşitul sărind de pe zidurile Cetăţii Poenari din Argeş de teamă să nu devină prizoniera turcilor.

Pe de altă parte, voievodul însuşi vorbeşte, într-o scrisoare către Matei Corvin, despre o programată căsătorie care nu poate avea loc datorită presiunii turcilor”. Alte surse susţin că una dintre soţiile domnitorului ar fi fost, de fapt, sora şi nu verişoara lui Corvin: „În lipsa unor documente concrete despre soţiile lui Vlad Vodă, s-au emis mai multe ipoteze, unele demne de luat în seamă, altele rămase doar la nivelul de divertisment pe Internet. Astfel, s-a crezut că a doua soţie a lui Draculea a fost chiar o soră a regelui maghiar Matei Corvin, cuvântul soră desemnând în documentele vremii, pe doamnele din suita apropiată regelui”, explică, pentru www.adevarul.ro, istoricul Vasile Lupaşc, autorul trilogiei despre Vlad Ţepeş - Răstignit între Cruci.

Același autor argumentează că între Ilona Nelipic şi Jusztina Szilagyi, adevărata verişoară a lui Matei Corvin, s-a creat o confuzie care a „înmulţit” artificial numărul soţiilor domnitorului. Toate acestea, coroborate cu legendele privind numeroasele sale pasiuni extraconjugale i-au atribuit o imagine de iubăreț excesiv. „Singura informaţie certă pe care o avem la acest moment ne este oferită de către cercetătorii maghiari, citaţi de către istoricul român Ştefan Andreescu. Într-un document din 10 septembrie 1489, este pomenită Justina Szilagyi, ca fiind <<văduva răposatului Voievod Dracula>>. Căsătoria cu ruda puternicului rege Matei Corvin a avut, probabil, o importantă motivaţie politico-militară. Această înrudire ar fi trebuit să asigure lui Vlad Voievod Drăculea o eliberare mai rapidă din prizonieratul impus de către regele maghiar precum şi ajutor pentru reocuparea tronului Valahiei”, explică istoricul. Dar relația care se pare că i-a marcat existența, creându-i, chiar o depedență psiho-afectivă exacerbată, este legendara și, totuși, mult contestata pasiune a domnitorului pentru Katharina Siegel, săsoaica de care Vlad s-ar fi îndrăgostit nebuneşte şi care i-ar fi provocat Voievodului crize de gelozie din care au izvorât multe acte de cruzime. Istoricul afirmă că n-ar fi decât, cel mult, o inspirată tehnică de marketing pentru regiunea Braşovului!

„În 1465, când Vlad şi Katharina s-ar fi cunoscut în Braşov, voievodul se afla în prizonierat în Ungaria, la Buda sau Vişegrad. De asemenea , este greu de crezut că marea iubire a lui Vlad ar fi fost tocmai o săsoaică din Braşov, adică o fată provenită din mediul cel mai ostil voievodului. Nici turcii nu au scornit grozăvii atât de mari şi de aberante despre cruzimea lui Drăculea aşa cum au făcut-o saşii din Braşov.” Totuși, legenda romanțată, care a traversat secolele în mai multe variante succesive, susține cu totul altceva. Se zice că totul ar fi început la Brașov (Kronstadt), pe vreme cumplit de geroasă, în luna decembrie 1455: „Era în apropierea Crăciunului, iar frumoasa adolescentă săsoaică numită Katharina se chinuia să târască la deal, prin zăpăda afânată, ce făcea drumul impracticabil, o sanie mare, încarcată cu de-ale gurii pentru soldații aflați în Bastionul Țesătorilor, aflat pe o înălțime din Corona, cartierul din zona de nord a orașului medieval. Verișoarele și fratele ei mai mic împingeau sania, Katharina trăgea. Când a văzut cum se căznea tânăra fată, Vlad Drăculea, aflat lângă Bastion, a sărit imediat s-o ajute, spre surprinderea ofițerilor care-l însoțeau. Katarina avea atunci 17 ani, Țepes - 24.

Fetei i-a plăcut străinul, a fost impresionată de gestul acestuia, dar încerca să se țină departe de el, fiind speriată de faima sa. Țepeș s-a îndragostit pe loc de Katharina și a recurs la tot felul de strategii pentru a o seduce” (www.jurnalul.ro). Profesoara de istorie Bertha-Diana Krauser, din Brașov, spune că, din momentul în care a văzut-o pe Katharina, Vlad „a uitat complet" de celelalte aventuri galante pe care le avea la active, toate săsoaice blonde, una și una, o printre care Ursulla din Schassburg/Sighișoara (orașul său natal), Erika din Nisner Bistritz/Bistrița și Liese din Hermannstadt/Sibiu. Krauser a descoperit povestea de dragoste a lui Țepeș într-o cronică transilvană și în alte documente ale vremii.

„Katharina s-a născut, conform documentelor găsite de Bertha Krauser, la 29 aprilie 1438. Tatăl ei, Thomas Siegel, era Zunftmeister (staroste) al breslei țesătorilor din Seilergrasse – Ulița Funarilor, astăzi Strada Castelului din Brașov - , iar mama ei, Susanna, născuta Fronius, provenea dintr-o familie din pătura mijlocie a cetății. Când Katharina era încă o copiliță, casa tatălui său a fost mistuită de un incendiu. Rămași săraci, părinții săi au trimis-o, în 1450, la Mânăstirea Franciscanelor din Mahlersdorf, departe, tocmai în Bavaria. După cinci ani, văzând că era curtată de mulți posibili pretendenți, care întrebau tot timpul de ea, părinții s-au văzut nevoiți să o scoată pe Katharina din mânăstire. Avea 17 ani. Au adus-o cu ei în casa unde locuiau după incendiu, imobilul Tartler, de pe Ulița Albă (actuala Strada Poarta Șchei, nr. 14).

Frumoasa cetății își purta părul blond după obiceiul săsesc, în lungi cozi împletite, iar ochii săi albaștri și talia zveltă au fermecat mulți bărbați din cetate, dar și pe alții, veniți din Transilvania, din Țara Bârsei ori chiar din Flandra”, spune istoricul Bertha Krauser. Restul este, deja, o emoționantă novelă istorică, desfășurată pe parcursul unui sfert de veac, cu întreruperi mai lungi sau mai scurte, provocate de șederile pe tronul valah de la Târgoviște, prizonieratul de la Budapesta, campaniile militare și bătăliile purtate de Vlad pe ambele maluri ale Dunării, hotarul natural în calea înaintării otomanilor spre Europa. Dar, de fiecare dată când se întorcea la săsoaica nurlie, Vlad avea grijă să și-o fidelizeze lăsând-o grea. În felul acesta, au apărut nu mai puțin de cinci copii, care se adaugă celorlalte cinci progenituri ale lui Vlad, care a mai avut cel puțin patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea (cel Rău) din a doua și Zaleska din al treilea mariaj.

Se pare și că un alt copil, Radu, făcut nu se mai știe cu cine, „s-a stabilit în Moldova și a pus bazele ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor”. Reîntorcându-ne la momentul inițial al seducției, Bertha Krauser, citată de www.jurnalul.ro, deapănă o poveste complicată, oricând ecranizabilă: „Îndrăgostit lulea de Katharina, Vlad trecea adesea pe lânga casa Tartler, unde codana țesea într-o cameră de la parter. Pe Ulița Albă, a făcut Voievodul primele crize de gelozie. Căutând-o acolo într-o seară, Țepeș s-a supărat că nu era acasă și a așteptat-o până ce Katharina și-a facut apariția, dintr-un gang, însoțită de verișoarele sale. Se zice că a întrebat-o de ce umblă așa târziu pe stradă, iar fata a rupt-o la fugă pe gang. Țepeș a prins-o și a dat s-o sărute, moment în care a intervenit un preot ieșit să vadă cine făcea gălăgie. În întuneric, preotul n-a văzut chipul Prințului și a sărit s-o scape pe Katharina din mâinile bărbatului care o ataca.

Se pare că Țepeș a reacționat violent, după cum îi era firea, și l-a rănit atunci pe preot cu sabia”. Totuși, lucrurile nu stau atât de simplu fiindcă Vlad nu era deloc o făptură brutală dominată de instincte primare: „Am desprins fapte senzaţionale dintr-o «Cronică Transilvană» apărută în secolul al XVIII-lea, ale cărei comentarii arată o cu totul altă imagine a celui care a devenit cel mai faimos voievod al românilor. Complexul personaj istoric are o origine «mult mai aristocratică» decît cea acreditată, sau ţinută secret, în manuale sau literatura de specialitate. Arborele său genealogic - încă necunoscut în totalitate - dovedeşte că prin legăturile matrimoniale cu marile dinastii şi case regale ale Ungariei, Poloniei şi a Sfîntului Imperiu Roman de naţiune germană, Vlad Drăculea, duce de Amlaş şi Făgăraş, voievod al Valahiei, conte de Oppeln şi Zips, guvernator militar al Sudului Transilvaniei, a fost voievodul cu cea mai aleasă origine, un adevărat Prinţ cu sînge albastru“, povesteşte Bertha Diana Krauser. Care mai spune că, din cronica transilvană mai reiese că Vlad Dracula, fiul lui Vlad Dracul, era invidiat pe lîngă ranguri şi vitejie şi pentru frumuseţea fizică şi fascinanţii săi ochi verzi „ca de balaur“, cum îi caracteriza Bonfinius, cronicarul regelui Ungariei, Mathias Corvin.

Galant, Vlad a avut grijă să le căsătorească sau să le logodească pe toate iubitele sale de până la Katharina. Pe aceasta însă nici nu concepea să o împartă cu cineva. Dragostea pentru ea i-a stârrnit crize de gelozie extremă, foarte violente: fărâma cu sabia lucrurile din jur sau se răzbuna pe cei care erau prin preajmă. Când se afla la Corona, Vlad Țepeș comanda la un depozit de stofe mătăsuri și dantelă scumpe, aduse din Veneția și Flandra, din care i se croiau Katharinei cele mai luxoase rochii din cetate. Dar apăreau, pe fondul invidiei extreme, apăreau și alt gen de derapaje. Astfel, „în ultima zi a lui aprilie 1459, Vlad Dracul a tras în țeapă un grup de negustori din cetatea Coronei, pe care-i bănuia de multe intrigi.

În timpul carnagiului, la urechile lui Țepeș a ajuns o veste care l-a înfuriat cumplit: nevestele negustorilor atacaseră familia Siegel, o bătusera pe Katharina, care aștepta al doilea copil, și o puseseră la Stâlpul Infamiei (în actuala Piață a Sfatului din Brașov) și-i tăiaseră cozile cu care se mândrea atât de mult. Atunci, Țepeș a amenințat că dă foc întregii cetăți dacă i se va mai face vreun rău Katharinei și familiei sale. Ca s-o scape pe femeia iubită, i-a eliberat pe ceilalți negustori sași ce urmau a fi omorâți. Legenda spune că Țepes ar fi reușit să recupereze una dintre cosițele Katharinei. O păstra pe o pernuță, într-un dulap. Într-o zi, a surprins-o pe soția sa că umbla în dulap, s-a supărat foc și a bătut-o”. Din nefericire pentru cei doi îndrăgostiți, ei nu s-au putut căsători niciodată. Asta în ciuda multiplelor eforturi diplomatice făcute cu disperare: „În vara lui 1460, Vlad Țepeș coresponda intens cu noul Suveran Pontif, Papa Pius II, către care a adresat, pentru a doua oară, rugămintea de acordare a unei scrisori de indulgență pentru a i se anula căsătoria cu prima soție (Anastasia Holszanska, nepoata Reginei Sofia a Poloniei).

Voia să o ia în căsătorie pe Katharina, dar rigorile religiei catolice a acesteia nu îi permiteau. Legende locale relatează că, în 1462, Anastasia s-a sinucis, aruncându-se dintr-un turn în râul ce înconjura cetatea /versiune a legendei sinuciderii unei neveste a lui Țepeș în cetatea Poenari/. Vlad Țepeș era liber să se căsătorească, în sfârșit, cu Katharina, cu care avea deja trei copii: Vladislav Laszlo (n. 1456), Catherina (n. 1459) și Christian (n. 1461). Însă un complot al foștilor săi rivali sfârșește prin întemnițarea lui Țepeș la Buda, unde Matei Corvin i-a spus atunci că-l eliberează cu condiția să o ia în căsătorie pe mătușa sa, Elisabeta Corvin de Hunyadi”, susține Krauser. Astfel, Țepeș a ratat oficializarea relației cu Katharina. Însă a mai avut cu aceasta înca doi copii - Hanna (n. 1463) și Sigismund (n. 1468). Iubirea dintre cei doi era atât de mare încât Katharina i-a ramas aproape lui Vlad - cel iarăși însurat cu o alta! - chiar și după căderea acestuia de pe tron, în 1462, iar Țepeș s-a îngrijit de toți descendentii săi, așa cum atestă cărțile funciare din 1850 ale familiilor Draguly, Laszlo sau Siegel.

Asasinarea voievodului, in decembrie 1476 sau ianuarie 1477, a pus capăt celei de-a doua domnii și dragostei dintre el si Katharina. Istoricul Bertha Krauser presupune că frumoasa Cetății Coronei, care acum avea 39 de ani, s-ar fi intors la mânăstire. Din cei 22 de ani de iubire, a rămas casa din Strada Poarta Șchei nr. 14, unde astăzi funcționează o ...grădiniță. Scenariul acestei iubiri problematice ascunde și alte interpretări. O cronică transilvană din secolul al XVIII-lea arată că idila Prințului Vlad Dracula, guvernator militar, Duce de Făgăraș și Amlaș, cu frumoasa Katharina a creat revoltă în rândurile pretendenților la mâna fetei, trei dintre ei provenind din bogate familii ale comunității breslelor săsești. „Frenologii si psihologii care au analizat faptele lui Țepeș au ajuns la concluzia că sângerosul voievod făcuse o pasiune bolnavă pentru Katharina, pasiune ce a dus, în final, la nașterea mitului Țepeș”, susține Krauser.

Când, în 1456, a primit de la Ioan Corvin de Hunyadi/Hunedoara ordinul de a trece muntți pentru a ocupa tronul Valahiei, la care râvnea de peste zece ani, Vlad a devenit posomorât și arțăgos. Presimțea că fata pe care o iubea de un an nu-l va urma în cetatea Târgoviștei, fiind foarte legată de locurile natale. Relatările unor oameni din anturajul lui Țepeș, citate de istoricul Krauser, dezvăluie faptul că refuzul fetei l-a marcat puternic pe voievod. În așa măsură încât „actele sale pline de cruzime asupra românilor din Valahia au fost puse pe seama frustrărilor, geloziei și furiei pe care o resimțea Vlad Drăculea departe de Katharina”(?).

...Mai multe astfel de povești – picante și necenzurate - în volumul „Femei frumoase din popor care i-au înnebunit pe voievozii români”, din colecția „Iubiri și intrigi la Palat”, apărută la Editura Integral.



Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro