Domnitorii români dintotdeauna au iubit pârdalnic și au fost răsplătiți cu nurii tuturor celor la care pohteau, nu doar cu farmecele soațelor legiuite (și, adesea, înlocuite succesiv, pe baza calculelor politice sau a jocurilor de curte mai mult sau mai puțin galante). La vreme de noapte, Vodă făcea prăpăd nu doar în tabăra turcilor atacată mișelește pentru a suplini decalajul numeric al forțelor armate, ci și în iatacele boieroaicelor și neguțătoreselor luate cu asalt cu egală înverșunare.

„Câmpul de luptă” lesne se muta de pe coclaurii cețoși și din mlaștinile fetide (Călugăreni, Rovine, Podul Înalt et caetera), în care erau atrași osmanlâii, tătarii, ungurii sau leșii, în paturile acoperite cu cearșafuri de horbotă în care ei, purtătorii de coroană autohtoni, erau chemați de armiile de țiitoare. După ce rezolvau, cu paloșul, barda sau ghioaga, afacerile cu feluriți năvălitori, se transformau ei înșiși în atacatori, dându-și jos cămășile de zale și agitându-și cu mare folos sulițele, arcurile și bastârcile învârtoșate.

Se duceau lupte grele, pe viață și pe moarte... fără să se ajungă, însă, niciodată la moartea pasiunii. Dimpotrivă, numărul mare de prunci de sânge amestecat și bastarzi voievodali dovedește cu prisosință că liderii medievali sau renascentiști luptau până la ultima picătură de energie... seminală. Voievodul care a dus Valahia medievală la cea mai mare extindere teritorială, atinsă apoi abia la sfârșitul secolului XIX, când se va recăpăta controlul asupra Dobrogei în urma câștigării Războiului de Independență, deși a domnit o vreme îndelungată (1386-1394/1395, 1397-1418, cu un interludiu provocat de înșelătoarea „victorie” de la Rovine, când a trebuit să fugă din țară pentru a scăpa de răzbunarea turcilor!), nu a fost niciodată denumit în epoca sa „Cel Bătrân”. Nici nu avea cum, câtă vreme comportamentul său, inclusiv cel erotic, a fost permanent unul foarte tineresc, de o fecunditate impresionantă, generând numeroși copii, legitimi sau din flori, dintre care cel puțin patru – Mihail, Radu Prasnaglava, Alexandru Aldea și Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș) - vor ajunge și ei pe tronul Țării Românești.

Denumirea „Cel Bătrân” a apărut, de fapt, mult mai târziu, ca un artificiu al istoriografiei, pentru a nu risca vreo confuzie cu domnitorii valahi ulteriori care au purtat și ei numele Mircea: „Numele lui însemna <> (din bătrâni, din trecut), dar o dată cu evoluția limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial, pentru că numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele <> (în slavonă: starâi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval, primul domnitor cunoscut cu acest nume. Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea”.

Marea realizare a domniei lui stă în faptul că, exploatând excepțional alianțele succesive cu Regatele Ungariei și Poloniei, precum și prăbușirea regimului lui Baiazid, zdrobit de conducătorul mongolilor, Timur Lenk, a reușit să extindă foarte mult hotarele Țării Românești, transformând principatul valah într-o putere regională semnificativă: „În timpul domniei sale, graniţele Valahiei au cunoscut întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud şi de la Porţile de Fier în vest până la Marea Neagră în est. Mircea a stăpânit Banatul Severinului (din 1388/9), Ducatele Amlaşului şi Făgăraşului, Cetatea Bran, Cetatea Bologa, graniţa dintre Moldova şi Ţara Românească (sectorul dintre Carpaţi şi Prut) şi Dobrogea. După 1404 Mircea îşi extinde stăpânirea şi la nordul gurilor Dunării, cuprinzând cetatea Licostomo /Chilia Veche/.

Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârşitul domniei sale, sub forma: <<Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului, herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului>>”. Trăind într-o permanentă tensiune, Mircea se defula senzual ori de câte ori avea ocazia. Pe lângă cohorta de ibovnice ocazionale și alte țiitoare, în privința cărora se zice că l-ar fi întrecut până și pe Ștefan cel Mare, Domnul neostoit al Moldovei, Mircea a avut și cel puțin două soții juruite. Și asupra lor există destule nelămuriri. Prima a fost acea „Doamnă Mara, al cărei chip se păstrează la schitul Brădet.

Știri directe asupra ascendenței acesteia nu au parvenit, însă prin interpretarea altor documente, în care este înfățișată ca mare proprietară de terenuri în Ungaria, majoritatea specialiștilor acceptă descendența acesteia din familia de Cilly, de origine germană din Carintia. Prin aceasta s-ar explica în plus anume afirmații în legătură cu înrudirea dintre Mircea și Vladislav al II-lea Jagello, acesta din urmă căsătorit a doua oară cu Ana de Cilly. Cu regele polon /care a domnit în perioada 1386-1434/, Mircea mai avea două legături îndepărtate de rudenie, pornite de la Nicolae Alexandru /fiul lui Basarab I, domnitor al Valahiei între 1352-1364/. Doamna Mara a murit înainte de 1427, însă la 22 iunie 1418 încă mai era în viață. Pomelnicele mănăstirilor Tismana și Arnota menționează o a doua soție a lui Mircea, doamna Anca”, despre care nu există alte informații. Palmaresul erotic netrecut prin taina cununiei înregistrat de Mircea este, însă, cu mult mai spectaculos și este documentat de mai mulți cronicari ai vremii.

Mircea a avut mai mulți fii, căci – spun, citați de istoricii români, bizantinii Ducas și Chalkokondyl - „ducând o viață liberală, a avut mulți copii naturali, care după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”. Mihail, asociat la domnie în 1408, moare în 1420. Alți urmași, care au ajuns pe tronul Țării Românești, sunt Radu Prasnaglava (d. 1427), Alexandru Aldea (d. 1436) și Vlad Dracul (d. 1447). Un fiu cu nume necunoscut a fost luat ostatec la turci în 1417. În cronici mai sunt pomenite două fiice ale lui Mircea: Ana (căsătorită cu marele celnic Radić, al doilea demnitar ca rang al Serbiei după Despotul Giurad Brankovici) și încă o fată, Arina (căsătorită cu Sultanul Musa Celebi) - după dispariția lui Baiazid, bogatul domn al Țării Românești permițându-și să intervină în luptele pentru succesiune de la Înalta Poartă. Bastarzii cu care Mircea a dăruit Valahia au intervenit adesea în competiția pentru domnie, căci, în Principatele Dunărene, spre deosebire de monarhiile apusene, nu prea se făcea diferența între copiii legitimi și cei din afara căsătoriei. Chalkokondyl, spune că Mircea literalmente a umplut ţara cu bastarzi: „Având adesea legături în afara de căsătorie, a lăsat nu puţini fii nelegitimi în Dacia, care după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”, scria cronicarul bizantin.

Un alt cronicar din zona constantinopolitană, Dukas, confirmă același lucru spunând despre Mircea că „ducând o viaţă desfrânată, a avut mulţi copii naturali”.”.Pe lângă titulatura sa domnească, Mircea era și un bărbat falnic, impunător și cu un aer expresiv, modern pentru epoca sa, bine conectat la valorile europene și, asemenea multor predecesori ai săi, între care Vlad al II-lea, pasionat de cavalerismul occidental. Este reprezentat, de altfel, în o o fresce, precum cele de la Cozia, purtând costum de cavaler occidental, dar cu însemne bizantine. „Cele două fresce de la Cozia, refăcute după cele vechi, îl arată ca un cavaler apusean, un bărbat matur, purtând plete şi o barbă rotundă, ochii adânciţi în cap, nasul drept şi subţire; e îmbrăcat cu haine scumpe occidentale, dar cu câte un vultur bizantin cu două capete încoronate brodaţi, când la genunchi cu fir de aur, când pe hlamida încheiată sus pe umăr. Sabia scurta atârnă la brâu, legată cu o cingătoare scumpă închisă cu paftale, în cap coroană de aur cu pietre scumpe”, preciza Petre P. Panaitescu.

Acelaşi istoric spune că Mircea chiar avea, în armata sa, cavaleri vlahi, după model apusean: „Deşi până azi în istoriografia noastră nu s-a vorbit de cavaleri români, totuşi existenţa lor nu este un fapt extraordinar şi de mirare, data fiind vecinătatea ţărilor noastre cu Polonia şi Ungaria, ţări catolice, în care pătrunseseră obiceiurile din Apus. Să ne gândim că şi costumele lui Mircea şi ale fiului său pe zugrăvelile de la Cozia sunt apusene. Pe un stâlp de la biserica domnească Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş, în partea de jos este o pictură cam deteriorată care reprezintă îngenunchiat, probabil rugându-se unui sfânt, un cavaler îmbrăcat în zale de fier după modelul apusean, cu coiful de fier lângă el”, scria Panaitescu. Mult mai reușit decât fiul legitim al lui Mircea a fost unul dintre bastarzii acestuia, Radu Prasnaglava, făcut cu o ibovnică anonimă.

Radu Prasnaglava (domn al Țării Românești după 26 mai 1420 - înainte de 23 octombrie 1422, sfârșitul lui 1426, înainte de 24 ianuarie 1427 - înainte de 6 aprilie 1427), fiu nelegitim al lui Mircea cel Bătrân, este probabil ultimul voievod al Țării Românești care mai deține controlul asupra Banatului, teritoriilor tătărești (sudul Basarabiei) și al zonei de ieșire la Marea Neagră, așa cum reiese din titulatura oficială dintr-un act din 1 iunie 1421: „[...]Io Radu mare voievod și domn, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și al părților de peste munți, încă și de către Părțile Tătărăști și Amlașului și Făgărașului herțeg și domn al Banatului Severinului și al Podunaviei, până la Marea cea Mare.” Vine ca domn, probabil, în urma campaniei otomane din vara-toamna lui 1420, având ca singur argument sprijinul constant pe care i l-a arătat Înalta Poartă în conflictele cu rivalul său Dan al II-lea.

Cert este că primul act cunoscut emis de el poartă data de 17 mai 1421, iar în actul de întărire din 1 iunie 1421, pe lângă titlurile sale enumerate mai sus, își arată filiația ([...] sfânt răposatul părintele meu, Mircea voievod [...]). Domniile scurte sunt caracterizate prin lupte frecvente și violente cu vărul sau Dan al II-lea, în intervalul dintre acestea găsindu-și adăpost și sprijin peste Dunăre la otomani unde, de câte ori avea prilejul, revenea cu trupe noi în încercarea de a-și relua tronul. Ultima menționare a sa este din primăvara lui 1427, când Dan al II-lea revine cu armată din Transilvania reluând tronul și, probabil, ucigându-l. Despre poreclă: „Nu avem alte informații ale vremii despre el, și nici măcar nu știm de unde i se trage ciudata poreclă, evident cultă, fiind în limba slavă de cancelarie, Praznaglava, care înseamnă <>. Sensul acestei porecle nu poate fi cel de <<fără minte>>, cum se interpretează uneori, ci acela de <<pleșuvul>>, deoarece poreclele medievale ale capetelor încoronate în general în Europa, nu numai la români, vizează numai aspecte sau defecte fizice, nu aprecieri asupra intelectului personajelor, cu excepția cazurilor de nebunie vădită, care însă nu se întâlnesc la domnii din spațiul românesc” scrie istoricul Constantin Rezachevici în Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, 1324 - 1881, Volumul I.

...Mai multe astfel de povești – picante și necenzurate - în volumul „Femei frumoase din popor care i-au înnebunit pe voievozii români”, din colecția „Iubiri și intrigi la Palat”, apărută la Editura Integral



Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro