Românca Elvira Popescu a fost, în anii *30, o actriţă mult mai populară în Franţa decât celebra Greta Garbo. „Când apărea Elvira Popescu pe scenă, un fluid magnetic străbătea sala. Orice piesă, oricât de slabă, căpăta viaţă şi orice spectacol începea să strălucească. Spectatorii nu o lăsau să plece de pe scenă, iar aplauzele şi bisurile nu mai conteneau”, scriu despre româncă criticii de teatru ai vremii.
Actrița româncă, iubirea neîmpărtășită a Regelui Ferdinand (care suspina ori de câte ori, de la fereastra Palatului Regal, o vedea pe tânăra debutantă trecând pe Calea Victoriei), devenită, apoi, prin căsătorie Contesă de Foy, a absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Întemeiază, apoi, Teatrele „Mic” și „Excelsior”, împreună cu marii actori Ion Manolescu și, respectiv, Ion Iancovescu.
Chiar dacă, în țară, cariera Elvirei Popescu începuse sub cele mai bune auspicii, dovadă stând și colaborările ei cu acești artiști prestigioși, marea șansă a frumoasei actrițe românce va veni din Franța. Înainte de plecarea ei la Paris, Alexandru Marodi a recuperat pachetul cu scrisorile Regelui Ferdinand. Întâmplător, mai apoi va deveni ministru. Regina Maria era la curent cu pasiunea soțului ei, cu care avea o relație formală, și se spune că ar fi spus la un moment dat: „Dacă eram bărbat și eu aș fi simțit la fel!”... Louis Jacques Marie Collin du Bocage, care își semna textele „Louis Verneuil” și care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul „de la Michodière” din Paris – printr-o întâmplare, protagonista titulară fiind bolnavă – în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie, în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu,„L’accent d’Elvira Popescu” a devenit proverbial. Critica a elogiat-o , supranumindu-o „Reine du Boulevard”, „Notre Dame du Théâtre”, „Monstre Sacré” etc. Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Piesele în care era protagonistă țineau afișele cu anii, unele dintre ele depășind 2.000 de spectacole.

„Notre Dame de Théâtre”
La o vârstă foarte înaintată, fără să-și piardă farmecul, a continuat să țină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de toată protipendada Parisului. Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d’Estaing se numărau printre cei care o priveau și o ascultau fermecați.
A fost distinsă cu Premiul Molière pentru cea mai bună actriță și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare.
Elvira Popescu a fost una dintre cele mai frumoase femei românce din perioada interbelică. A urcat pe scenă pentru prima dată într-un teatru din Bucureşti şi a ajuns să strălucească în luminile reflectoarelor pariziene. Francezii au numit-o Elvire Popesco şi au supranumit-o „Notre Dame de Théâtre“. Românca a fost mai populară în Franţa decât Greta Garbo, iar un dramaturg francez – Louis Verneuil, cel care o și lansase pe româncă pe malurile Senei – chiar şi-a luat viaţa pentru iubirea ei pierdută. O sală a teatrului parizian Marigny şi cinematograful Institutului Francez din Bucuresti poartă numele celei care a fost o celebritate a teatrului, atât în România, cât şi în Franţa, în perioada interbelică. „Salle Popesco” de la Théâtre Marigny şi Cinematograful „Elvira Popescu” de pe bulevardul Dacia din Bucureşti şi-au căpătat numele în memoria celebrei artiste românce.

Povești de iubire cu final nefericit
În Bucureştiul interbelic, frumoasa Elvira Popescu şi viaţa ei sentimentală agitată au fost ani buni subiectele principale al bârfelor mondene. După ce a ajuns la Teatrul National, s-a măritat cu comediantul Aurel Athanasescu. Cu el a avut o fetiţă, Tatiana, care a rămas unicul ei copil, deşi şirul căsătoriilor a continuat. După divorţul de comediant, Elvira Popescu l-a luat de soţ pe Manolescu Strunga, ministrul Finanţelor şi Agriculturii la vremea respectivă. A divorţat de ministru când s-a decis să plece în Franţa şi, se spune, legase deja o relaţie amoroasă cu un cunoscut dramaturg francez.
Scriitorul francez Louis Verneuil a fost cel care a convins-o să plece la Paris. A scris special pentru ea comedia Verişoara din Varşovia, pe care Elvira a acceptat să o pună în scenă în Franţa. În interpretarea Elvirei, comedia Verişoara din Varşovia a avut peste 1.000 de reprezentaţii. Francezii au fost fascinaţi de frumuseţea actriţei românce şi mai ales de accentul străin pe care Elvira nu se ferea să îl ascundă. După comedia Verişoara din Varşovia, scriitorul Louis Verneuil, îndrăgosit nebuneşte de româncă, a continuat să scrie special pentru ea mai multe piese de succes.
După relaţia cu scriitorul francez Louis Verneuil, Elvira s-a căsătorit cu baronul Maximilien Sébastien Foy, care a devenit ulterior conte (și cu care însuși nefericitul Verneuil îi făcuse cunoștință!). Aşa a ajuns actriţa Elvira Popescu, din Bucureşti, contesă de Foy în Franţa. Verneuil, cel care o propulsase pe scenele pariziene, a suferit atât de tare după despărţirea de actriţa româncă încât a suferit o depresie. A plecat în America şi a revenit la Paris după încheierea războiului. S-a sinucis în 1952, tăindu-și venele într-o cameră de hotel din Franţa, lăsând în urmă trei testamente, toate valabile, dintre care două o numea moştenitoare pe Elvira Popescu. A urmat un proces în urma căruia actriţa româncă a fost declarată unica moştenitoare a celui care o adusese în Franţa. Aceasta n-a fost singura moştenire de care a avut parte Elvira. După moartea lui, şi contele i-a lăsat o avere impresionantă şi o proprietate la Mezy.

... În 1960, unul dintre ultimele ei roluri a fost Madame Popova în filmul Plein soleil, prima versiune a unei ecranizări după romanul „Talentatul domn Ripley”, care a constituit lansarea unui tânăr actor pe numele lui Alain Delon... Multe alte povești tulburătoare în cartea „Elvira Popescu și alte românce care au fascinat Parisul” din colecția „Români și românce care au schimbat lumea”, editată de Integral.

 

Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro