Am făcut marea greşeală să deschid televizorul, zilele trecute. Fulgerător, au năvălit peste mine, şi mi s-au înfipt în creier, ca nişte săgeţi otrăvite, ştiri înspăimântătoare, cu accidente rutiere, crime, incendii, statistici sumbre cu numărul de infectări, morţi, spitalizări, bolnavi la terapie intensivă, vaccinuri salvatoare şi multe ace înfipte în carne. Şi tot acest spectacol prost regizat are şi un decor. Pe la toate televiziunile de ştiri, reporteri mascaţi şi isterizaţi ne anunţă că, spre România, se îndreaptă apocalipsa. Ecranele televizoarelor se colorează frenetic în breaking news-uri interminabile, ca nu cumva să pierdem o nouă ştire groaznică. E clar, nu mai avem nicio scăpare!
Pe măsură ce butonez telecomanda, simt cum toată pacea sufletească, bucuria şi buna dispoziţie, se prăvălesc din mine, ca stâncile într-o avalanşă. Încerc să mă binedispun, căutând altceva... Dau peste o emisiune de divertisment... Moderatorul apare gesticulând agitat, de zici că tocmai a fost atacat de un roi dezlănţuit de albine ucigaşe. Invită în scenă un manelist burtos, care urlă răguşit un cântec de amor. După aşa-zisa melodie, mă aştept ca prezentatorul să-i întindă o pastilă pentru dureri de gât, ca să-şi mai dreagă vocea. Publicul aplaudă la comandă, apoi se face linişte. Burtosul îşi mângâie tandru chelia, spunând că tocmai şi-a făcut un transplant de păr. Poate că n-ar fi rău deloc, dacă şi-ar face un transplant de creier. După o vreme, în scenă, apare o tută semidezbrăcată care plânge şi suspină pentru că operaţia de siliconare pe care tocmai şi-a făcut-o nu o satisface deloc. Curând, aflăm că piţipoanca tristă e amanta manelistului burtos care rânjeşte tandru, dezvelindu-şi gingiile. Izbucneşte, desigur, şi un scandal între nevastă-sa, ce tocmai apare în studio, şi preferata lui. Femeile isterice încep cearta, apoi, brusc, se iau la bătaie, ignorând încercările false ale prezentatorului de a le calma. Când circul se încheie, ni se prezintă un alt invitat, bărbatul transformat în femeie, care începe să răcnească şi el, un cântec de amor. După „emoţionanta” reprezentaţie, moderatorul ne invită să rămânem şi după publicitate în faţa televizoarelor, când va urma un alt invitat de „senzaţie“; Dumnezeule mare!...
Închid scârbit televizorul şi arunc telecomanda într-un sertar. Mă întind pe canapea şi rămân minute în şir cu ochii închişi, încercând să-mi revin. Gata, m-am hotărât: anul ăsta renunţ definitiv la televizor! Şi ca să fiu sigur că mă ţin de promisiune, îmi voi tăia cablul. Nu vreau să mai permit ca răul, mizeria umană şi urâtul, să-mi invadeze viaţa, chiar şi în propria casă. Îmi amintesc cu nostalgie de vremurile când eram copil şi mă uitam seara la diafilme proiectate pe perete, la desenele animate de pe posturile bulgăreşti pe care le prindeam cu o antenă improvizată, sau de cărţile de basme româneşti pe care le citeam fascinat şi pe care recunosc, uneori, le mai citesc şi acum cu mare bucurie, ca o amintire dragă a unor vremuri frumoase şi normale, necontaminate de boală, ură, drame, violenţă şi vulgaritate.
Mă ridic de pe canapea şi caut în colecţia de viniluri un disc cu muzică clasică, pe care îl pun la pick-up-ul meu vechi. De fiecare dată când aşez acul pe disc şi muzica îmi mângâie auzul, văd parcă sunetele suave cum se ridică şi plutesc graţios prin aer, într-o armonie perfectă. E o senzaţie unică. Treptat, mă simt tot mai bine şi mă încarc cu energie pozitivă, deşi, în astfel de vremuri, e foarte rău să fii pozitiv. Totuşi, în lume există suficiente lucruri frumoase, care ne-ar putea salva sufletul de la dispariţie. Atunci, oare de ce alegem să ne injectăm, zilnic, doza televizată de stres, întâmplări îngrozitoare şi circ oribil, de cea mai proastă calitate?
***Noul meu roman, „Umbra infernului”, a apărut la editura Integral. Îl puteţi găsi pe site-ul editurii (eIntegral.ro) sau în librăriile online.
Marius Concita
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro Pe măsură ce butonez telecomanda, simt cum toată pacea sufletească, bucuria şi buna dispoziţie, se prăvălesc din mine, ca stâncile într-o avalanşă. Încerc să mă binedispun, căutând altceva... Dau peste o emisiune de divertisment... Moderatorul apare gesticulând agitat, de zici că tocmai a fost atacat de un roi dezlănţuit de albine ucigaşe. Invită în scenă un manelist burtos, care urlă răguşit un cântec de amor. După aşa-zisa melodie, mă aştept ca prezentatorul să-i întindă o pastilă pentru dureri de gât, ca să-şi mai dreagă vocea. Publicul aplaudă la comandă, apoi se face linişte. Burtosul îşi mângâie tandru chelia, spunând că tocmai şi-a făcut un transplant de păr. Poate că n-ar fi rău deloc, dacă şi-ar face un transplant de creier. După o vreme, în scenă, apare o tută semidezbrăcată care plânge şi suspină pentru că operaţia de siliconare pe care tocmai şi-a făcut-o nu o satisface deloc. Curând, aflăm că piţipoanca tristă e amanta manelistului burtos care rânjeşte tandru, dezvelindu-şi gingiile. Izbucneşte, desigur, şi un scandal între nevastă-sa, ce tocmai apare în studio, şi preferata lui. Femeile isterice încep cearta, apoi, brusc, se iau la bătaie, ignorând încercările false ale prezentatorului de a le calma. Când circul se încheie, ni se prezintă un alt invitat, bărbatul transformat în femeie, care începe să răcnească şi el, un cântec de amor. După „emoţionanta” reprezentaţie, moderatorul ne invită să rămânem şi după publicitate în faţa televizoarelor, când va urma un alt invitat de „senzaţie“; Dumnezeule mare!...
Închid scârbit televizorul şi arunc telecomanda într-un sertar. Mă întind pe canapea şi rămân minute în şir cu ochii închişi, încercând să-mi revin. Gata, m-am hotărât: anul ăsta renunţ definitiv la televizor! Şi ca să fiu sigur că mă ţin de promisiune, îmi voi tăia cablul. Nu vreau să mai permit ca răul, mizeria umană şi urâtul, să-mi invadeze viaţa, chiar şi în propria casă. Îmi amintesc cu nostalgie de vremurile când eram copil şi mă uitam seara la diafilme proiectate pe perete, la desenele animate de pe posturile bulgăreşti pe care le prindeam cu o antenă improvizată, sau de cărţile de basme româneşti pe care le citeam fascinat şi pe care recunosc, uneori, le mai citesc şi acum cu mare bucurie, ca o amintire dragă a unor vremuri frumoase şi normale, necontaminate de boală, ură, drame, violenţă şi vulgaritate.
Mă ridic de pe canapea şi caut în colecţia de viniluri un disc cu muzică clasică, pe care îl pun la pick-up-ul meu vechi. De fiecare dată când aşez acul pe disc şi muzica îmi mângâie auzul, văd parcă sunetele suave cum se ridică şi plutesc graţios prin aer, într-o armonie perfectă. E o senzaţie unică. Treptat, mă simt tot mai bine şi mă încarc cu energie pozitivă, deşi, în astfel de vremuri, e foarte rău să fii pozitiv. Totuşi, în lume există suficiente lucruri frumoase, care ne-ar putea salva sufletul de la dispariţie. Atunci, oare de ce alegem să ne injectăm, zilnic, doza televizată de stres, întâmplări îngrozitoare şi circ oribil, de cea mai proastă calitate?
***Noul meu roman, „Umbra infernului”, a apărut la editura Integral. Îl puteţi găsi pe site-ul editurii (eIntegral.ro) sau în librăriile online.
Marius Concita