„Eroina de pe Jii” din Primul Război Mondial („Ioana D’Arc a României”), o dansatoare celebră din perioada interbelică care s-a iubit cu un mare poet rus și o actriță româncă mai puțin cunoscută din anii 70 sunt legate de același destin tragic. Care este, însă, legătura neașteptată dintre Ecaterina Teodoroiu, Isadora Duncan și... Stela Furcovici? Răspunsul este un șal lung de mătase care a traversat fatidic secolul XX...

Născută la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, județul Gorj (în prezent cartier al municipiului Târgu Jiu), Ecaterina Teodoroiu a fost fiica agricultorilor Vasile și Elena, care aveau o familie numeroasă, din care au mai făcut parte alți șapte frați. Ecaterina a urmat cursurile școlii primare din comuna Vădeni și alte două clase primare în municipiul Târgu-Jiu, în anul 1909 absolvind Școala româno-germană din Târgu-Jiu. Documentele vremii o consemnează și ca absolventă a Școlii de moașe din Bucureși, în anul 1915, înscriindu-se între timp în Asociația cercetașilor din România, în anul 1913. După intrarea României în Primul Război Mondial, la 27-28 august 1916, Crucea Roșie Română a folosit numeroși cercetași în spitalele în care au fost îngrijiți răniții. Ecaterina Teodoroiu a făcut parte dintre cercetașii care au fost transferați în spitale, în perioada 10-18 octombrie 1916 pansând răniții în spitalul din Târgu-Jiu. La 30 octombrie/12 noiembrie 1916, Ecaterina i-a dus alimente fratelui său, Nicolae, pe Dealul Sâmbotin, asistând la moartea acestuia, din cauza unui obuz care a căzut în apropiere. După explozie, Ecaterina și-a sărutat fratele și i-a spus: „La revedere, frate, te voi răzbuna eu!”.

Pentru a-și onora promisiunea, Ecaterina s-a prezentat la colonelul Obogeanu, în comuna Dăneasa, cerând să fie înrolată ca voluntar, iar apoi a mers la colonelul Neagu Savel, solicitându-i același lucru. Acesta i-a ordonat colonelului Coandă să o includă în Regimentul 18 Infanterie, Batalionul II, Compania a 8-a, comandată de locotenentul Gheorghițoiu, care a repartizat-o la Grupul II din plutonul I. După ce a fost primită ca voluntară în cadrul Regimentului 18 Infanterie, Ecaterina a fost capturată de germani, evadând după ce a tras cu revolverul în santinela care o escorta: „În urma unei lupte scurte, survenite din cauza unei surprinderi inamice, ea a fost făcută prizonieră și încolonată într-un mic convoi, împreună cu alți mulți soldați, a fost pornită spre Bumbești, sub paza unei santinele germane. Făcându-se noapte și profitând de neobservarea santinelei, ea a scos un revolver pe acre-l avea în sân și fără a avea un singur moment de ezitare a împușcat santinela. După această faptă a fugit imediat, împreună cu ceilalți prizonieri. Alt soldat german însă, auzind foc de armă, a tras focuri în direcția aceea și unul din gloanțe a lovit-o în piciorul drept, rănind-o ușor”. Peste numai o zi, la 6/19 noiembrie 1916, a fost rănită de un obuz la ambele picioare, în apropiere de Filiași, fiind evacuată la București și apoi la Iași, în Spitalul „Regele Ferdinand”.

În ianuarie 1917, Ecaterina s-a reîntors la Regimentul 43/59 Infanterie, îngrijind răniții, iar generalul Broșteanu a ordonat, la 21 februarie 1917, ca voluntara să facă parte din efectivele regimentului: „Veți binevoi a cunoaște că Domnișoara Teodoroiu Ecaterina e conformată a-și continua serviciul ce îl îndeplinește la Corpul 7, comandat de Sublocot. Gh. Mănoiu. Va fi considerată și tratată cu cea mai mare îngrijire, astfel cum merită un suflet nobil, cinstit, demn și plin de sentimentul de sacrificiu al D-sale. Va lua masa gratuit la popota ofițerilor, unde i se va da cinstea cuvenită”. Considerată de către ofițerii români o Ioana D’Arc a noastră, faptele Ecaterinei au fost aduse la cunoștina Regelui Ferdinand, care prin Înaltul Decret No. 191/10.03.1917 a decorat-o cu Virtutea militară de război clasa a II-a: „Domnișoarei Teodoroiu Ecaterina, din legiunea de cercetașe „Domnul Tudor”, pentru vitejia și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă. S-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat, cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat de la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiași”.

O speculație referitoare la Ecaterina Teodoroiu a fost aceea că, odată cu acordarea decorației Virtutea militară de război clasa a II-a, voluntara a fost avansată la gradul de sublocotenent al armatei române. Dar cercetările efectuate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, în anul 1928, au dus la concluzia că „nimeni nu ne-a putut produce un act, vreun brevet, vreun Înalt Decret sau orice alt document justificativ” privind avansarea Ecaterinei Teodoroiu la gradul de sublocotenent. Singurii care au susținut verbal că Ecaterina Teodoroiu a fost avansată la gradul de sublocotenent onorific au fost coloneii Pomponiu și Jipa. Astfel, colonelul Pomponiu a precizat că „Prințul Carol a intervenit la M.S. Regele, care i-a conferit gradul de sublocotenent Onorific” sau că „în spitalul de la Iași, M.S. Regina, vizitând răniții și găsind acolo pe Ecaterina Teodoroiu, în Înalta Sa clemență, i-a conferit gradul de sublocotenent onorific”.

După ce a a fost externată din spital, la 23 ianuarie/5 februarie 1917, Ecaterina s-a întors la Regimentul 43/59 Infanterie, aflat în refacere la Codăești, implicându-se în combaterea tifosului exantematic „și chiar de multe ori a gătit la bucătărie pentru soldați”. Dorind să o protejeze, prin neimplicarea directă la luptele din Campania anului 1917, generalul Ernest Broșteanu, aflat la cartierul general al Diviziei a XI-a, i-a sugerat Ecaterinei să accepte să fie mutată la un spitalul mobil, însă răspunsul acesteia a fost dezarmant: „Ţin cu orice preţ să iau parte la lupte!”. Plecarea pe front a Regimentului 43/59 Infanterie a avut loc la 4/17 august 1917, iar colonelul Pomponiu a descris-o pe Ecaterina Teodoroiu ca fiind ‹‹îmbrăcată ofițerește și având asupra sa: arma, ranița, cartușiera cu 160 de cartușe, 5 grenade, mai purta și un sac de pesmeți, în care avea însă tot cartușe („Hrană pentru nemți”, cum zicea ea). Toate marșurile inerente intrării regimentului pe front le-a executat pe jos, dând pildă soldaților de rezistență și bărbăție, cu tot drumul accidentat și noroios, adesea până la genunchi››. Regimentul Ecaterinei Teodoroiu a intrat în dispozitivul de luptă la 20 august/2 septembrie 1917, fiind amplasat în tranșeele de pe Dealul Secului. La 22 august/4 septembrie 1917, Ecaterina se afla într-un pluton din Compania a 7-a, pe Dealul Secului. Militarii germani au atacat pozițiile române, iar Ecaterina le-a arătat soldaților direcția de înaintare, cu casca în mîna dreaptă, întinsă spre inamic, ținând arma în mâna stângă și strigând: „Înainte băieţi, înainte, nu vedeți că sunt între voi ?”. În acel moment a fost lovită în piept de două gloanțe, trase de o mitralieră a unor unități din Regimentul 40 Rezervă german, murind pe loc.

Osemintele eroinei au fost exhumate din Valea Glodului, la 4 iunie 1921, fiind depuse în cavoul din fața Primăriei Târgu Jiu, la 9 iunie 1921, cu prilejul Centenarului lui Tudor Vladimirescu. Ulterior, cavoul a fost decorat cu un sarcofag sculptat în piatră, de către sculptorița Milița Pătrașcu, inaugurarea acestuia având loc la 8 septembrie 1935.

...Isadora Duncan a venit pe lume în 1878 la San Francisco, în casa unui bancher care a falimentat la puțină vreme după nașterea copilei, aruncând familia într-o sărăcie lucie. După divorțul părinților, la 10 ani, Isadora a devenit instructoarea de dans a copiilor înscriși în școala de balet a mamei sale. Semnele pasiunii pentru dans o vor urmări toată adolescența până când reușește să urce pe o scenă ca dansatoare. Fără studii de balet clasic, Isadora devine ușor recunoscută pentru stilul ei pasional și autentic de mișcare. Se mută în Europa la 20 de ani, mai întâi la Londra, apoi la Paris, unde intră în trupa de dans condusă de Loie Fuller, cu care pornește într-un turneu continental ce avea să o facă celebră. Filosofia ei s-a bazat pe un nou tip de dans: evadarea din tehnica rigidă a baletului clasic și evoluția către mișcare naturală, fluidă. Noua abordare a dansului și a corpului a stârnit o vâlvă și o notorietate ce avea să o însoțească până în anii sfârșitului său A fost iubita scenografului Gordon Craig și a unuia dintre moștenitorii magnatului Singer. Cu fiecare dintre ei a avut câte un copil, niciunul legitim: Deidre Beatrice și Patrick Augustus, care și-au pierdut viața când mașina în care se aflau, alături de doică, a plonjat în Sena. Moartea copiilor ei a aruncat-o pe Isadora într-o depresie profundă și a obligat-o să se retragă pentru câteva luni în Corfu. Într-una dintre biografii povestește cum l-a implorat pe sculptorul Romano Romanelli să facă dragoste cu ea în speranța că va rămâne însărcinată. Lucru care s-a și întâmplat. Copilul s-a născut în august 1914, însă nu a supraviețuit.

Neconsolată, în plină instalare a orânduirii bolșevice, în 1921, Isadora s-a mutat în Rusia. Acolo avea să îl întâlnească pe celebrul poet Serghei Esenin, cu 18 ani mai mic decât ea. Vârsta s-a dovedit un detaliu neimportant atunci când a decis să devină soția lui, în mai 1922. Poetul a însoțit-o prin turneul european și american în care femeia și-a declamat noua simpatie, comunismul. Se separă după un an, neputând suporta excesele alcoolice și violențele acestuia, însă poetul nu a reușit niciodată să accepte divorțul. Așa se face că la doi ani de la separarea de femeia vieții lui, Esenin a fost găsit fără suflare în camera sa de hotel, în Sankt Petersburg. Primele concluzii au indicat o sinucidere.

În toamna lui 1927, la mai puțin de doi ani de la moartea poetului, un accident îndelung discutat și relatat de presa vremii avea să îi curme zilele renumitei dansatoare. Isadora dorea să cumpere un automobil Bugatti 37. Proprietarul garajului Helvetia i-a adus modelul, să-l încerce, la hotelul Negresco, unde era cazată. Înfăşurată într-un şal mare din crepdeşin roşu, dansatoarea se aşeză pe bancheta din spate a maşinii. Garajistul dădu un tur de manivelă şi urcă la volan. Isadora se întoarse spre prietena ei, Mary Desti, şi îi spuse, făcându-i cu mâna: „Adio, mă duc spre glorie!“. În timp ce maşina se angaja pe Promenade des Anglais, şalul îi alunecă Isadorei de pe umeri, măturând şoseaua. „Şalul, Isadora! Şalul!“, strigă Mary, dar Isadora nu o auzi. O sută de metri mai încolo, franjurile se prinseră între clapeta de aer şi butucul roţii: maşina se opri brusc, şalul trase cu putere capul pasagerei pe spate, rupându-i gâtul. Isadora Duncan a murit pe loc.

...Actrița Stela Furcovici a rămas în amintirea publicului din România datorită rolului principal interpretat în filmul ”Ecaterina Teodoroiu” (1978), regizat de Dinu Cocea. Și destinul ei a fost întrerupt brutal de un accident stupid de circulație. A murit la 46 de ani.

Pentru rolul Ecaterinei Teodoroiu au concurat 30-40 de actrițe tinere printre care celebrele pe atunci Aimée Iacobescu, Irina Petrescu și Violeta Andrei. Regizorul Dinu Cocea, care o remarcase într-o fotografie pe Stela Furcovici, pe atunci figurantă la Teatrul Municipal din Turda, a chemat-o la probă, alegând-o pentru rolul Ecaterinei Teodoroiu pentru că avea un „temperament zurliu”, asemănător cu cel al eroinei. ”M-am dus la Ministerul Culturii să vorbesc cu directorul responsabil cu teatrele. I-am zis: «Uite-o, domnule, pe Ecaterina Teodoroiu, premiul întâi pe țară a Uniunii Cineaștilor pentru interpretare. Premiu pentru cea mai bună actriță și… nu e actriță. S-au dat câteva telefoane, s-au luat niște măsuri și… așa a primit Stela Furcovici statutul de actriță, care fusese până atunci doar o figurantă”, își amintea regizorul Dinu Cocea, în urmă cu aproape un deceniu, pentru Jurnalul Național.

Filmările au început la 28 februarie 1978 și s-au desfășurat la Târgu Jiu, Pucioasa, Padina, Târgoviște și București, fiind finalizate în iunie același an. Temperament cu totul special al Stelei s-a manifestat și în timpul filmărilor: „Eram la Sibiu, filmam pentru «Ecaterina Teodoroiu», dar Stela se plictisise deja. «Domnul Dinu», îmi zice, «am râie». Stop toată filmarea, o mie de costume băgate la etuvă, am trimis probe pentru laborator. După două săptămâni, răspunsul de la laborator: «Nu e nici o râie». N-a mai avut ea chef să filmeze...”, a povestit Dinu Cocea.

Filmul „Ecaterina Teodoroiu” a fost regizat de Dinu Cocea, după un scenariu de Mihai Opriș și Vasile Chiriță, cu Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuță, Ion Caramitru, Amza Pellea și Ilarion Ciobanu în rolurile principale. Premiera filmului a avut loc pe 4 decembrie 1978, la Cinematograful „Patria”. În Dicționar de filme românești, criticul Tudor Caranfil dă filmului doar o stea din cinci, constatând: „În toamna lui 1916, o bravă învățătoare se înrolează, întâi ca infirmieră de campanie, apoi în calitate de comandant de pluton. Filmul nu se sustrage emfazei genului, caracteristică cinematografiei noastre(...)”.

Actrița Stela Furcovici s-a mai remarcat în alte două filme regizate de Dinu Cocea, „Iancu Jianul Zapciul” (1981) și „Iancu Jianul Haiducul” (1980), unde a jucat alături de Adrian Pintea. În film, personajele lor se iubeau nebunește, dar în realitate cei doi actori nu se suportau. „Între ea și Pintea am găsit o corespondență psihologică. Era spiritul de revoltă împotriva existențialismului, a ceea ce trăiam în acea cumplită epocă a anilor ’80. Amândoi își manifestau dezacordul față de regim, în vreme ce majoritatea era obedientă și se adapta. Ei erau inadaptabili. Dar, în realitate, nu s-au plăcut. Deși se asemănau psihologic. Nici ea nu-l înghițea pe Pintea, nici Pintea pe ea, cu toate că în film erau iubiți”, mai povestea Dinu Cocea.

Regizorul își amintea că Stela a fost dată afară de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde era studentă la clasa lui Dem Rădulescu, pentru că a refuzat să se prezinte la orele de armată. „A fost ca un argint viu. Nestatornică. Tonică. Explozivă. Un spirit de revoltă o frământa mereu. De-asta a și fost dată afară de la UNATC... S-a dus la Cluj, s-a căsătorit, am auzit c-ar fi divorțat, s-a recăsătorit, a continuat însă stilul ei nărăvaș de a fi, ambianța asta cu lumea mai mult sau mai puțin interlopă – nu știu, n-am trăit acolo – a luat-o rău cu băutura, a lipsit și de la teatru... La 40 și ceva de ani s-a prăpădit”, spunea Cocea.

Pe 30 noiembrie 2000, cu aproape o lună înainte să împlinească 47 de ani, Stela a fost implicată într-un accident de circulație absolut stupid pe o stradă din Turda. A încercat să traverseze neregulamentar, se pare că eșarfa de la gâtul ei a fost prinsă de oglinda retrovizoare a unui autoturism. Stela Furcovici a fost trântită la pământ. Impactul a fost dur, actrița a suferit o fractură craniană și a murit în ambulanță, în drum spre spital.

...Cu cuvintele poetului Șerban Foarță, „șalul e șarpele Isadorei”.

Lara Bobescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro