Ana Aslan (1 ianuarie 1897, Brăila - 20 mai 1988, București) a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 - 1988). Tatăl său, Măgărdici Aslan, brăilean de vază, a făcut parte din conducerea Societății de Binefacere a Armenilor din orașul dunărean. În biobibliografia savantei Ana Aslan sunt pomenite două dintre rudele ei apropiate: profesorul, filosoful și scriitorul Garabet Aslan și dramaturgul I. C. Aslan. Aflându-se în vizită la mânăstirea armeană „Sfântul Iacob” de pe lângă Patriarhia din Ierusalim, în timp ce conversa cu clericii armeni, Ana Aslan a explicat rădăcinile etniei sale. Întrebată de către I.P.S.S. Patriarhul Vazken I, Catolicosul tuturor armenilor, care se afla de față, dacă e armeancă numai după tată, savanta a răspuns fără ezitare că și mama ei se trage dintr-o familie de armeni, descendentă din nobila spiță Pruncul, din Suceava.

Ana Aslan este creatoarea școlii române de gerontologie și geriatrie. Ea a realizat, după o concepție originală, cele două produse geriatrice românești: Gerovital H-3 și Aslavital, solicitate în întreaga lume. Fire de aleasă erudiție, Ana Aslan a fost o mare iubitoare de artă, ea însăși pictoriță înzestrată cu multă sensibilitate. Meritul principal al Anei Aslan ester că a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

S-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei și ai lui Mărgărit (Măgărdici) Aslan, ambii intelectuali de origine armeană. Urmează cursurile Colegiului Romașcanu din Brăila. La 13, ani își pierde tatăl. Familia Aslan părăsește orașul natal și se mută la București. În 1915,, Ana absolvă Școala Centrală din București. La 16 ani, visează să ajungă pilot și chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol - Coandă. În cele din urmă, se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei și se înscrie la Facultatea de Medicină.

În timpul Primului Război Mondial, Ana Aslan a îngrijit soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, ea a lucrat alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai târziu, a absolvit Facultatea de Medicină. Este numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care o îndrumă și în alcătuirea tezei de doctorat.

Urmează o activitate didactică și spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR. Din 1949, devine șeful Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un azil de bătrâni și evidențiază importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Obține rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române. În 1952, a preparat vitamina H3 (Gerovital), produs geriatric brevetat în peste 30 de țări, iar în 1980  a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, alt produs geriatric performant.

Mărcile „Ana Aslan" şi „Gerovital” au fost înregistrate în 154 de ţări. În România, visul Anei Aslan a rezistat numai cât a trăit ea. La mai bine de cincizeci de ani de la înfiinţare, în haosul legilor româneşti, Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan" (INGG) se lupta cu lipsa banilor, a specialiştilor sau cu degringolada administraţiilor de tot soiul. Fondurile statului, inexistente, au făcut ca institutul să se descurce prin forţe proprii. Situaţia a fost îngreunată şi mai mult în mo­men­tul în care, la începutul lui 2003, institutul a fost scos din sub­ordinea Ministerului Sănătăţii şi trecut la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Privit prin prisma atât de cunoscută românilor, aceea a mizei imobiliare, numai patrimoniul „Aslan" de la Otopeni valorează 340 de milioane de euro. 

„Castelul" ei, actuala clinică din Oto­peni, a strălucit mai tare decât castelul tinereţii din basmul lui Ispirescu. Au călcat pe acolo regi, artiști şi multe feţe alese. Au venit în România şi au crezut în leacul Anei Aslan actriţe, oameni politici şi cei mai de vază scriitori ai vremurilor ce au trecut.

Conferenţiarul Maria Georgescu a avut onoa­rea să o cu­noască pe Ana Aslan. A în­soţit-o chiar şi în călătoriile sale, care par des­prin­se tot dintr-o poveste cu regi şi cu prinţi. Ana Aslan a ajuns la curtea unui rege al Arabiei Saudite, care auzise de efectele miraculoase ale terapiei sale. Din regatele însorite ale de­şertului şi până în statele occidentale ale Europei, vi­­sul tinereţii fără bătrâneţe a făcut înconjurul lumii. În tot acest timp în România, marca Aslan aducea milioane de dolari. 
Sclipirea de altădată, demnă de un castel al tinereţii veşnice, a pierit imediat ce Jacqueline Kennedy sau Marlene Dietrich au părăsit sauna de lux a Institutului din Otopeni. Piscina, uitată între ruine, mai poate fi ea locul în care să fi făcut baie cândva Claudia Cardinale?!?

…Povestea tinereţii fără bătrâneţe a început în 1952, când, într-un azil de bătrâni, Ana Aslan îşi propunea să dovedească faptul că întreţinerea biologică este posibilă. Cinci ani mai târziu, industria farmaceutică producea deja celebrul Gerovital H3.

În România anilor '90, ignoranţa în domeniul mărcilor a fost la ea acasă. Astfel, managerii de atunci ar fi trebuit să răs­cumpere mărcile şi brevetele prof. dr Ana Aslan: Gerovital şi Aslavital. Nu au făcut-o însă. În aceste condiţii, produ­că­­­torul din acea vreme al medicamentului, Sicomed, a fost cel care a înregistrat mărcile Gerovital şi Aslavital, clasa me­di­c­amente. Cosmeticele au fost înregistrate de „Farmec" Cluj, care producea la acea dată crema Gerovital H3. 
„Miraj" a înregistrat Gerovital & Cosmetics, dar în instanţă a pier­­dut licenţa în favoarea „Farmec" Cluj. „Prin lobby am ob­ţi­nut de la fostul preşedinte Ion Iliescu denumirea post-mor­tem a in­sti­tutului. Marca a fost înregistrată de mine pen­­tru institut; nu mai ştiu însă dacă a fost reînnoită la OSIM. Metoda «Dr. Ana Aslan» a fost înregistrată în 1994 de fostul manager al institutului, prof. dr Caius Dragomir. În perioada în care ge­ne­­ralul Vrăbiescu şi academicianul Bălăceanu Stolnici au fost direc­­to­rii institutului, un sociolog, cetăţean german de origine ro­mâ­nă, Nicuţa Dan, a înregistrat mărcile «Ana As­­lan» şi Ge­­rovital în 154 de ţări. Înainte de a deceda a vân­dut mărcile unei societăţi germane", a explicat dr conf. Ma­ria Georgescu.

Ana Aslan este totodată o personalitate controversată. Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, doctorul Mircea Dumitru, vorbeşte despre laturile mai puţin cunoscute ale acesteia: „Oamenii mari au şi defecte mari. Ana Aslan nu poate fi un simbol naţional“.

Ana Aslan a fost primul medic român care a încercat să dea o speranţă vârstnicilor prin evidenţierea importanţei procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. În anul 1957, Aslan a omologat Gerovital, produsul farmaceutic care promitea încetinirea procesului de îmbătrânire cu aproximativ 40%. Din acel moment, faima ei a depăşit graniţele ţării, iar momentele sale de glorie au fost girate de personalităţi internaţionale care au făcut tratament cu acel produs inovator pentru acele vremuri: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali şi alţii.

În anii *70, mii de bolnavi, de pe toate continentele lumii, veneau la Institutul de Geriatrie din Bucureşti. „Aslan a luptat mult pentru a-şi face un nume şi acesta este unul dintre marile ei merite, dar la «mitul Aslan» au contribuit mulţi negri mititei”, şi-a început dezvăluirile, pentru România Liberă, doctor Mircea Dumitru, directorul adjunct al Institutului Naţional de Geriatrie în perioada 1979-1990. Ana Aslan a deţinut funcţia de director general al institutului până la moartea sa, în 1988.

Într-o perioadă în care sistemul comunist limita drastic legăturile ţării cu exteriorul, datorită produsului promovat de Ana Aslan, personalităţile lumii vizitau discret Republica Socialistă România şi se internau, pentru tratament, în Institutul de Geriatrie. Aslan a reuşit astfel să-şi creeze, în ţară, un scut de intangibilitate prin valuta pe care o aduceau celebrii pacienţi străini veniţi la tratament.

Doctorul Mircea Dumitru a petrecut 25 de ani lângă Aslan, ani pe care vrea să-i împartă în două: perioada în care a lucrat efectiv cu Ana Aslan, o femeie cu „o personalitate puternică, de un egoism extrem, care reuşea să antreneze mari mase de oameni în interes personal”, şi perioada ultimilor trei ani din viaţa femeii, anii de boală în care tensiunea dintre ei s-a diminuat, el devenind medicul personal şi confidentul ei. Dumitru a fost cel care, pe patul de moarte, i-a închis Anei Aslan ochii pentru totdeauna.

Dumitru o descrie ca pe o femeie spontană, captivantă, care domina prin spirit ascuţit. Cochetă, toată viaţa a cheltuit o mulţime de bani pe haine, pe care le numea „cârpe”. Impresiona prin ţinută. La 90 de ani se arăta interesată de tot ce este feminin. După ce şi-a câştigat faima internaţională, a trăit pentru a vedea lumea.

Ana Aslan a călătorit în 84 de ţări. „Era mulţumită de amintiri, de trecerea peste Polul Nord, de cursa inaugurală cu avionul Concorde Paris-New-York şi de cele peste zece treceri ale Ecuatorului din emisfera nordică în emisfera sudică”, explică Dumitru.

Din cele douăsprezece luni ale anului, jumătate era plecată în afara ţării. Îi plăcea atât de mult să călătorească, încât, o dată întoarsă în ţară, începea să-şi pregătească o nouă ieşire. „În acele zile, în timp ce aştepta viza, nu era de dorit să ai nici cea mai nesemnificativă discuţie în contradictoriu. În momentul în care avea paşaportul, devenea amabilă şi, cum deja se cunoştea, mulţi solicitau favoruri. Un egoism dus uneori la extrem şi cultivat de primirile fastuoase din afară i-a creat piedestalul de pe care îi venea greu să mai coboare şi printre muritori”, spune Dumitru. Cu toate că lipsea mult timp din ţară, la nivel de conducere nimic nu se făcea fără consimţământul ei. Un colaborator apropiat de-al său, Cornel David, o informa telefonic, indiferent dacă ea se afla în Austria, Brazilia sau Filipine.

„Aslan avea puţin timp să se ocupe de propriul institut, să cunoască medicii, cercetătorii, deşi pretindea să nu se întreprindă nimic fără asentimentul ei. Mereu pe drumurile lumii, între două avioane, s-a lăsat furată de vraja călătoriilor, a succesului de public şi a onorurilor. Institutul îi cerea prezenţa, îi cerea timp şi migală. Era convinsă, probabil comparând cu ceea ce văzuse în străinătate, că în România nu se poate aduce ceva nou în cercetarea gerontologică în afara Gerovitalului”, adaugă Dumitru. Acesta susţine că în cei 15 ani, cât el a lucrat în pavilionul II al institutului, o singură dată a făcut o vizită la bolnavii români pe care Dumitru îi îngrijea. Întrebat dacă Aslan a neglijat pacienţii români, în favoarea personalităţilor străine, Dumitru a răspuns că nu poate spune că „neglija românii, dar acorda atât de multă atenţie străinilor, încât nu mai avea timp şi pentru ceilalţi”.

Când era în ţară, venea la institut la ora 9.00 şi primul lucru pe care îl cerea era numărul străinilor prezenţi. „Vedea corespondenţa şi primea străinii însoţiţi de medicul consultant. La solicitarea mea, discutam cu repeziciune dispoziţiile de sus primite”, a spus Dumitru.

Un alt aspect din viaţa Anei Aslan despre care s-a vorbit puţin este atmosfera pe care a creat-o în institutul pe care l-a coordonat atâţia ani şi relaţia ei profesională cu echipa de medici gerontologi. „Deşi totul era cenuşiu, atmosfera a fost una de lucru, aşa se explică valoarea contribuţiilor ştiinţifice a unor cercetători”, spune Dumitru. În schimb, fostul director al institutului descrie calităţile de manager al celebrei femei în tuşe foarte dure. Aslan era o persoană care nu suporta să fie criticată, iar „oricine nu-i împărtăşea opiniile era izolat, făcut nesincer şi considerat duşman”. Luptătoare înnăscută, Aslan avea calităţi de lider. Îşi susţinea ideile cu tărie, considerând că la „oamenii mari şi defectele sunt calităţi”. Dumitru susţine că în perioada în care Ana Aslan a căzut la pat, iar el i-a fost medic, a avut curajul să abordeze cu ea şi aspecte mai puţin plăcute. „I-am spus că institutul este scoica dânsei şi ar fi trebuit să-i acorde timpul necesar, să se ocupe în egală măsură de aspectele multiple ale specialităţii. «-Ştii ce, domnule doctor, dacă vrei ceva trebuie să ai aprobare şi noi nu putem aduce ceva nou decât studiind Gerovitalul şi metoda mea», mi-a răspuns”, spune Dumitru.

Acesta punctează că, în realitate, Aslan îşi trăia singurătatea şi se înconjura de persoane care o serveau. Dumitru îi reproşează acesteia că nu a vrut să-şi promoveze colaboratorii şi nu a luptat pentru ei. „Avea posibilitatea să fie însoţită de cercetători cu competenţă, să-i introducă în cele mai înalte foruri ştiinţifice, să-i trimită la schimb de experienţă şi specializări. «-Fiecare să lupte aşa cum am luptat eu», mi-a spus. Era atât de convinsă de postura de regină, încât cel care avea o părere contrarie era considerat duşman”, povesteşte el.

S-a stins la 91 de ani, pe 20 mai 1988, la Spitalul Elias, în urma unui cancer la colon: „«-Ce doriţi?». «-Apă»”, povesteşte Dumitru scena. „Am rugat sora să-i aducă un pahar cu apă. Îmi ţinea mâna tot mai strâns. După ce a băut puţină apă, au urmat câteva respiraţii agonice şi am simţit cum cedează strânsoarea mâinii. Orice resuscitare era de prisos. I-am acoperit ochii. Ana Aslan nu mai era printre noi. Am rugat să i se aprindă lumânările. Infirmiera, pe care nu o remarcasem, zice: <<-Uite ce este omul şi am auzit că a fost o femeie mare. Dumnezeu să o ierte!>>”.

Mircea Dumitru susţine că Aslan şi-ar fi dorit o înmormântare cu trei preoţi, dar comuniştii au interzis acest lucru.

„A fost ţinută la camera frigorifică 24 de ore, după care a fost depusă pentru o jumătate de oră la capela de la Cimitirul Bellu. Apoi, a fost înhumată într-o groapă comună, cu trei locuri. Pentru a nu se mai putea umbla, am dat dispoziţie muncitorilor institutului să i se facă un capac care să nu mai poată fi mişcat. În «România Liberă», în pagina respectivă, au apărut câteva cuvinte pe care le-am semnat şi un alt mic anunţ din partea dr. Cuibuș, după cum îmi amintesc. Fără comentarii din partea oficialităţilor”.

Ultima întrebare pe care România Liberă i-a adresat-o lui Mircea Dumitru a fost dacă ar fi de acord ca figura Anei Aslan să fie imprimată pe o bancnotă românească, în contextul în care mişcarea feministă din România a lansat o dezbatere publică pe tema personalităţilor feminine a căror efigie ar merita să reprezinte româncele. „Cu tot respectul pe care îl am pentru dânsa, răspunsul este NU. Nu poate fi un simbol naţional o persoană care a inventat un medicament controversat în lumea ştiinţifică. Iată de ce şi alte puncte de vedere asupra efectelor controversate ale Gerovitalului, venite din partea unor cercetători români, fără a diminua calităţile autorului, nu fac decât să întărească prestigiul ţării.”

Postul de televiziune Digi a organizat în 2017 o amplă dezbatere despre Ana Aslan, Institutul de Geriatrie și Gerovital, care a scos la lumină și laturile întunecate ale mitului Aslan. Participanții au făcut multe dezvăluiri interesante și iconoclaste:

Constantin Bălăceanu Stolnici: La sanatoriul de la Otopeni au fost internaţi foarte multe persoane chiar dubioase din punctul de vedere al rolului lor politic şi istoric - terorişti mari şi care veneau să se relaxeze aici, îşi făceau tratamente şi aşa mai departe, care erau impuse de către regim. Pentru că la Otopeni veneau şi oameni pe care îi trimitea direct Guvernul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune Institutul de Geriatrie ca model pentru ţările dezvoltate. Zece ani mai târziu, devine Institut Naţional şi se extinde cu o nouă secţie situată în Otopeni, în apropierea aeroportului. Ea este destinată exclusiv străinilor. Situată pe o suprafaţă de 33 de hectare, unitatea sanitară oferă, pe lângă servicii medicale de top, şi condiţii de cazare comparabile cu cele hoteliere. Aici au fost cazate inclusiv nume sonore ale vremii - Indira Gandhi, Marlene Dietrich, fostul dictator indonezian Suharto şi Yasser Arafat.

Pentru a satisface cererile venite din toate colţurile lumii Institutul se extinde după 1974, şi ajunge la 11 secţii de geriatrie - două în Bucureşti şi câte una în Otopeni, Mamaia, Eforie Nord, Mangalia, Sinaia, Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna.(…)

Elena Ceauşescu era foarte geloasă şi se pare că ori de câte ori mergea în străinătate era întrebată: „Ce mai face doamna Aslan?” - ceea ce o scotea din fire. De aceea, ea a avut un regim preferenţial, dar nu a fost în graţiile cuplului prezidenţial şi nu a făcut practic parte din nomenclatură, ci a profitat indirect prin faptul că aducea valută în ţară.

Institutul devenise un obiectiv de interes nu numai pentru turiştii de peste hotare, ci şi pentru agenţii fostei Securităţi. Erau monitorizate nu doar activitatea medicului Ana Aslan, ci şi a celor care ajungeau să se trateze în Institut.

În arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii apar înscrisuri încă din 1959 - despre un control realizat de Ministerul Sănătăţii la Institut. S-a constatat că 70% dintre personale internate şi tratate la Institutul de Geriatrie erau burgheze sau proveneau din familiile acestora.

Ana Aslan a avut o replică de o subtilitate extraordinară. „Domnilor, eu fac experimente. Vreţi să experimentez pe muncitori sau să fac experiment pe foştii burghezi?” Astfel, a scăpat de sancţiuni.

Fosta Securitate era atentă şi la serviciile hoteliere sau medicale care erau oferite în cadrul Institutului sau în celelalte secţii geriatrice care ţineau de unitatea sanitară. Totul trebuia să fie impecabil, deoarece era locul care aducea venituri uriaşe la visteria statului.

Medicul Constantin Bogdan, unul dintre colaboratorii Anei Aslan, care a condus fostul Spital Berceni, actualul Spital Sf. Luca, din Capitală, locul unde geriatria se ocupa de cazurile grave, vorbeşte despre sumele impresionante care erau încasate în urma serviciilor oferite în cadrul Institutului de Geriatrie.

Dr. Constantin Bogdan, medic geriatru: Într-o perioadă de vârf, valuta adusă prin exportul de Gerovital şi tratamentele plătite celor care făceau tratament la Institut sau în staţiunile balneare (...) era mai mare decât valuta adusă de exportul nostru de maşini.

Ana Aslan era omul care dirija întreaga activitate a Institutului. Se ocupa personal de bunul mers al lucrurilor şi, când nu era plecată din ţară, acorda personal consultaţii. Era o perfecţionistă, iar cei care ieşeau din cuvânt erau sancţionaţi.

Din dorinţa de a controla cât mai bine lucrurile din interiorul Institutului, Fosta Securitate îşi alegea informatori dintre oamenii apropiaţi ai Anei Aslan.

Unul dintre aceştia este Constantin Bălăceanu Stolnici. Există şi o decizie în acest sens a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din anul 2007.

Constantin Bălăceanu Stolnici: Nu uitaţi că era un Institut în care veneau şefi de state, oameni politici, jurnalişti de mare talie, oameni de ştiinţă mari care aveau un rol extrem de mare în formarea opiniei publice în străinătate, dar care erau şi ei personalităţi şi care trebuiau echilibraţi în interior. Trebuia să ai grijă să nu pui un revoluţionar palestinian, alături de un agent de la Mossad şi aşa mai departe. Şi în felul acesta a trebuit în mod obligatoriu să avem nişte relaţii cu ofiţerii de securitate care erau acolo prezenţi tot timpul.

Printre informatori ai fostei Securităţi se aflau şi oamenii care o însoţeau pe Ana Aslan în străinătate. Magdalena Ionescu, medicul personal al inventatoarei Gerovitalului, a avut sarcini bine trasate din partea acesteia atunci când plecau în străinătate.

Magdalena Ionescu, medic personal al Anei Aslan: Eram telefonistă, eram contactul cu cei care se organizau conferinţele, eram doctoriţă (...) Generalul şi colonelul care erau responsabili de Institut au venit să mă avertizeze de responsabilitatea pe care o aveam (...) Mi s-a cerut să fac un raport de fiecare dată când mă întorceam cu tot ce am făcut în străinătate, cu cine am vorbit, dacă am primit cadouri, dacă profesoara a făcut ceva care nu trebuia să facă, fără ştirea doamnei profesor şi trebuia să îl depun în 24 de ore. Normal că fiind o femeie cu caracter, m-am dus şi i-am spus. Şi, aşa făceam de fiecare dată - la întoarcere făceam împreună raportul, îl învăţam pe dinafară pentru că înafară de a-l depune la protocol, veneau acasă să mă întrebe ce am făcut. Niciodată nu am spus un cuvânt mai mult decât ce scriam. Întotdeauna am făcut raportul cu ea şi l-am iscălit eu. Asta era viaţa noastră.

Viaţa lor era atent urmărită, mai ales că medicii din Institut erau apreciaţi şi ofertaţi de centrele medicale din străinătate. Existau inclusiv informaţii potrivit cărora Aslan intenţiona să fugă din ţară, să renunţe la România şi să stabilească în Italia.

Teodora Bărbulescu Poli, biolog cercetător: Nu a acceptat niciuna din aceste oferte care i s-au făcut. Întotdeauna s-a întors casă. O luam de la aeroport când se întorcea singură şi totdeauna pe drum spre casă zicea: „Aaaa, ce bine e acasă. Da, ce bine e acasă”.

…Doctor Ana Aslan era o femeie cu mult respect pentru sine însăși, o femeie care voia să fie mereu îngrijită; nu se considera în mod deosebit frumoasă, dar o măguleau și accepta complimentele. O coafeză venea acasă și îi aranja în fiecare zi părul, iubea hainele de calitate și avea o preferință pentru o casă de modă din Milano, un croitor pe nume Piravano venind special în România pentru a-i îmbogăți garderoba. Preferințele ei erau deux-piece-urile și pantalonii de stofă sau mătase naturală în culori pastel, dar și blănurile și bijuteriile valoroase primite cadou de la clienții faimoși, pe care le ținea ascunse și le folosea doar când călătorea în afara țării, pentru a nu-i fi confiscate.

Grija pentru aspectul ei era dublată de grija pe care o avea față de sănătatea și condiția ei fizică, astfel că Ana Aslan, care a trăit aproape 92 de ani, mânca sănătos pentru acele vremuri, dar și pentru noi astăzi. Lua mesele la ore fixe, mic dejun, gustare, prânz la ora 13.30, gustare și cina la 18.00-19.00. Considera că, în funcție de cât de curat mănâncă animalul de la care provenea carnea, și carnea este la fel de curată, astfel că prefera vita, apoi peștele, pasărea, mielul/oaia și porcul în această ordine, pregătite în general rasol, uneori la cuptor. Mânca foarte multe fructe și legume, în general proaspete sau sub formă de sufleu. Printre mâncărurile preferate se numărau supa de vită clară, cu crutoane, pătrunjel și piper, crap pe varză murată, pană de somn, rasol de șalău cu lămâie, sărmăluțe fără orez, pilaf de pasăre, curcan, ciuperci cu cașcaval la cuptor. Ca desert prefera tortul Buturugă făcut în casă, dar ținea mereu la silueta ei, menajera ei declarând că, dacă i se facea foame înainte de ora mesei, îi cerea o bomboană de ciocolata și atât. Tot ea spunea și că medicul se îmbrăca în hainele de oraș și lua masa de fiecare dată astfel îmbrăcată, indiferent dacă era sau nu singură. Astfel își manifesta respectul față de ea însăși și de ritualul mesei. Avea bucătar și la restaurante îi plăcea să comande mâncare de bună calitate, dar avea și feluri de mancare pe care prefera să le gătească singură.

În ceea ce privește viața amoroasă, aceasta arată că a fost om, înainte de toate. A făcut o pasiune în tinerețe pentru medicul Daniel Danielopolu, care a și ghidat-o profesional. Au avut o relație deși acesta era însurat și, în acest timp, a reușit să se împrietenească și cu sotția acestuia. Cea de-a doua pasiune, a maturității, a fost pentru Duiliu Zamfirescu, fiul scriitorului, însă Ana Aslan a rămas mereu singură, fără soț sau copii. Mulți o considerau o alegere a medicului, care a preferat cariera.  Poate chiar a fost sau, poate, cine știe, femeia care a cerut pe patul de moarte să fie îngropată în cripta familiei Danielopolu, a iubit prea mult un bărbat care nu i-a fost dat să-i aparțină...

Ana Aslan a fost toată viața o hipertensivă și a suferit de cardiopatie ischemică. Și, totuși, era o cafegioaică. în apartamentul 4 dintr-o aripă a institutului de la Otopeni, unde Ana Aslan se retrăgea și chiar a locuit un timp, pe birou se afla o mapă de piele, o fotografie înrămată, o lumânare și ceasca ce mai păstrează zațul ultimei cafele. Aceasta n-a fost singura ei slăbiciune. Paradoxal, dar această femeie deosebită, care vorbea perfect franceza, germana, italiana, care putea conversa foarte ușor și în engleză, greacă, spaniolă și poloneză, care a citit marii prozatori ruși ăn limba lui Balzac, credea în ghicitoare. Ana Aslan primea sistematic la casa ei din Bulevardul Aviatorilor o femeie care-i dădea în cărți sau îi ghicea în cafea. Unii erau siguri că ghicitoarea era – ca, de fapt, și alți oameni ai casei - coada Securității. În același timp, Ana Aslan a fost o femeie credincioasă, care purta mai tot timpul la ea icoana Maicii Domnului. Într-un depozit, la Otopeni, se găsește corespondența Anei Aslan, vreo 130.000 de scrisori oficiale și particulare sigilate. Fără îndoială că Securității nu i-a scăpat niciun rând din bogata ei corespondență, dar după 1989 nimeni nu a îndrăznit să mai intre în taina acelor scrisori.

În jurul acestei femei, plutesc însă și alte mistere. Nimeni nu poate răspunde cu exactitate la întrebarile legate de averea Anei Aslan: bijuterii, tablouri, blănuri, cărți și alte obiecte prețioase. Casa i-a fost ocupată imediat după moarte de o rudă a Elenei Ceaușescu, iar bunurile au fost fie confiscate, fie au dispărut pur și simplu. Este știut că, în presa vremii, numele Anei Aslan nu era însoțit niciodată de titlul de academician, deoarece acesta „aparținea” doar Elenei Ceaușescu. Între cele două femei a existat întotdeauna o falie. Elena Ceaușescu se lăsa foarte greu când trebuia să i se dea Anei Aslan aprobarea de a pleca în străinătate. Dar se rezolva totul prin intermediul consilierului Costică Manea, care lua aprobarea direct de la Ceaușescu.

Incredibil, dar această femeie a fost pe cât de tenace, inteligentă și admirată, pe atât de vulnerabilă mai toată viața. Punctul ei sensibil au fost bărbații, care i-au umplut sufletul de iubire, în mare taină. În tinerețe, s-a iubit pe ascuns cu profesorul doctor Daniel Danielopolu (celebru fiziolog și farmacolog, care a trăit între 1884 și 1955). Pentru a-și apăra iubirea, a purtat permanent o mască. Mergea în casa iubitului ei, juca bridge cu soția legitimă sau chiar o îngrijea la Otopeni, fără ca să-și dea în vileag iubirea. Danielopolu a fost marea ei iubire din tinerețe. Nici cea de-a doua, cea de la maturitate, n-a fost mai prejos. Cea pentru Duiliu Zamfirescu Jr., fiul scriitorului cu același nume, fost ambasador al României la Paris. Mult mai târziu, Ana Aslan ar fi mărturisit, în legătură cu cele doua mari iubiri, că Danielopolu a fost ca un „coniac Metaxa din cel mai bun rod”, iar Duiliu Zamfirescu Jr., precum „spuma unei șampanii franțuzești”. N-au fost singurii bărbați din viața ei. Avea aproape de 80 de ani și era iubită cu disperare de un italian, mult mai tânăr ca ea. Italianul, un bogat om de afaceri, zadarnic a luptat ani de zile s-o convingă să se mute defintiv la Milano…

A compensat marea ei frustrare amoroasă prin bucuria de a purta un diamant sau un șirag de perle veritabile, o haină de blană deosebita, de a savura dulciuri franțuzești și băuturi fine. Numele ei complet este Ana Vasilichia Aslan și de fiecare 1 ianuarie sărbătorea cu prietenii Noul An și Sfântul Vasile cu șampanie și caviar…

Silviu Leahu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro