Noaptea de Paște sau cum să te îndrăgostești de-o fată necunoscută din clasa a șaptea. Era o noapte frumoasă de Paște. 3 spre 4 mai 1975. La miezul nopții, stăteam cu tatăl meu la fereastră și, abia un copil de clasa a șasea fiind, priveam șirul de oameni, cu lumânări aprinse în mâini, care se scurgea printre blocurile din cartierul comunist al Bucureștiului, Berceni, venind dinspre biserică. Radioul era deschis, ca să prindem știrile sportive. Când, deodată, crainicul a anunțat o veste incredibilă: o sportivă româncă a câștigat patru medalii (trei de aur și una de argint) la Campionatele Europene de Gimnastică desfășurate la Skien, în Norvegia. Știrea a sunat total neverosimil! Știam că gimnastica sportivă era teritoriul rusoaicelor - Ludmila Turișceva, Nelli Kim, Olga Korbut & Co. dominau autoritar acest sport. E drept, la masculine, Dan Grecu se număra printre cei care dominau una dintre probe, cea de inele, însă la feminin succesele erau mult mai rare. Româncele, bunăoară Anca Grigoraș, dacă mai prindeau câte o medalie de bronz, parcă l-ar fi apucat pe Dumnezeu de picior! Cum să ia o româncuță necunoscută aproape tot! „-Poate erau Campionatele Europene de junior!”, a spus tatăl meu dubitativ. Ne-am dus la culcare convinși că nu ascultasem știrea integral, scăpând probabil detaliul despre „junioare”. Ce naiba, altfel nu se putea!!!

A doua zi, de dimineață, la ora 7.00, știrea s-a repetat întocmai. Nicio mențiune despre „junioare”! Am rămas cu gura căscată. Era cel mai mare succes al sportului românesc pe care-l trăiam în timp real. Aveam să aflu imediat detalii fantastice despre micuța campioană care le umilise pe gimnastele sovietice, până atunci imbatabile, o sportivă care era aproximativ de vârsta mea, doar cu un an și jumătate mai mare ca mine! Cred că toată generația mea s-a îndrăgostit instantaneu de această fată, fără să știe exact cum arată. De acum era eroina noastră, echivalentul feminin al marelui Ilie Năstase…

Din Onești, înainte de Loredana… O poveste nefardată. …Dar cine era, totuși, această superbă copiliță necunoscută, care reușise efectiv să înnebunească România de fericire, și de unde venea ea?

Nadia s-a născut pe 12 noiembrie 1961,în județul Bacău, la Onești (oraș de unde mai provin Loredana Groza și o pleiadă de alte cântărețe!), fiică a lui Gheorghe și Ștefania-Alexandrina Comăneci. A fost botezată după „Nadejda” („Speranță”), eroină a unui film sovietic. Unele surse – preluate, de pildă, de cotidianul german Der Spiegel - susțin că s-ar fi născut ca „Anna sau Ilona Kemenes/Kemenec”, insinuând că părinții ei ar fost ceangăi (romano-catolici din Moldova, având origine mixtă, româno-maghiară). Această variantă a fost dezmințită în noiembrie 2016 atât de Nadia cât și de mama sa, Ștefania.

Începând cu 1976, numeroase publicaţii din Spania, Suedia, Canada, Statele Unite, Germania, Ungaria ş.a.m.d. au lansat, au preluat şi apoi au întreţinut ideea potrivit căreia Nadia Comăneci nu ar fi de origine română. Nici în anii comunismului, nici ulterior nu a existat o reacţie consistentă a părţii române cu privire la această chestiune, deşi Securitatea era la curent cu ce se scria în străinatate despre Nadia, care a fost şi este şi în ziua de astăzi un simbol al României. În cartea sa, România trădată, scriitorul şi jurnalistul Constantin Mustaţă afirma că personajul care a lansat această poveste a fost un anume Paul Pilisi, maghiar stabilit în Canada, profesor de ştiinţe politice la o universitate din Quebec. Acest Pilisi susţinea că Nadia Comăneci era de fapt unguroaică şi că numele său ar proveni din anagramarea numelui real care, de fapt, ar fi fost Anna Kemenec, a notat, într-un amplu material, cunoscutul jurnalist Octavian Pescaru.  Imediat după Jocurile Olimpice din 1976, teoria „Nadia unguroaică” a fost răspândită iute de presa maghiară şi nu numai. El Mundo Deportivo publica pe 23 octombrie 1976 un amplu material sub tilul „Este regina de la Montreal româncă ?”. Publicaţia spaniolă prelua o ştire difuzată de un corespondent canadian de origine maghiară al unei agenţii elveţiene de presă, ştire pe care o dezvolta ajungând la concluzia că „Nadia Comăneci se numeşte Anna Kemenes şi e născută în Ungaria”! În viziunea semnatarului acestui articol, părinţii Nadiei ar fi fost maghiari şi ar fi migrat la un moment dat în zona Moldovei, pe când Nadia era foarte mică şi de aceea ea este „născută în Ungaria”. Mai mult, El Mundo a remarcat că în timpul conferinţelor de presă susţinute la Montreal, Nadia era ezitantă în exprimare atunci când discuta cu translatorul şi au fost situaţii în care traducătorul a fost nevoit să-i repete întrebările. Având în vedere aceste observaţii, publicaţia spaniolă ajungea la concluzia că, de fapt, Nadia, a cărei limbă maternă era maghiara, nu înţelegea bine limba română şi de aceea răspundea monosilabic ori avea nevoie să i se repete întrebările. Der Spiegel şi Domenica del Corriere au preluat şi ele ştirea, după cum rezultă şi dintr-un raport existent în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Der Spiegel scria în numărul din august 1976 că „părinţii Nadiei, în vârstă de 14 ani, câştigătoare a 3 medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Olimpiada de la Montreal (…) sunt de origine maghiară. Anna Kemenes vorbea fluent ungureşte iar talentul ei a fost descoperit în oraşul natal Gheorghe Gheorghiu-Dej, la şcoala locală de gimnastică, si de atunci numele ei a fost românizat.Tăcerea penibilă cu privire la originile noului idol naţional este motivată de observatori prin politica tensionată a şefului de partid, Ceauşescu, referitoare la minorităţile etnice”. Ipoteza lansată în 1976 a fost întărită şi de un anume Zoltan Csaki, fost angajat al Radioteleviziunii Române. Stabilit în Ungaria, Csaki era solicitat de Radio Kossuth din Budapesta să comenteze fuga Nadiei din noiembrie 1989. Răspunsul lui Csaki, reprodus şi într-un raport aflat în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii suna aşa: „Ea este ceangău din Oneşti. Se spune că bunicii ei au fost maghiari. Foarte demult, în anii '70, am realizat un interviu cu ea la şcoala de gimnastică a lui Bela Karolyi. Era foarte mică atunci. A vorbit româneşte"…

Nadia a aflat cu uimire abia în septembrie 2016 că ungurii au botezat-o Anna Kemenes: „Nu m-a întrebat nimeni despre aşa ceva până acum! Oricum, nu e nimic adevărat în toată povestea asta. Eu respect pe toată lumea, indiferent de naţionalitate, dar nu am nici o conexiune cu maghiarii. Nu am pe nimeni de origine maghiară in familie. Zero legături !", a spus Nadia.

Mama sa, Ştefania Comăneci, a acceptat să dea detalii legate de genealogia familiei. Spusele ei vin să confirme o dată în plus numele bunicilor Nadiei care apar în dosarele Securităţii. „Noi suntem români şi creştin-ortodocşi din strămoşi. Ceea ce îmi spuneţi este absurd. Nu ştiu cine a putut inventa aşa ceva. În familie, n-am avut nici o legătură cu ungurii sau cu religia catolică. Părinţii soţului meu se numeau Comăneci Maria şi Comăneci Petre. Apoi, pe părinţii mei îi chema Alexandru şi Ileana Blănaru şi erau din Moldova, din satul Ştefan cel Mare. De acolo au venit la Oneşti. Ai soţului erau de loc de pe Valea Oituzului, din Hârja. Nimeni din neamul nostru n-a venit în Moldova din Transilvania, toţi ai nostri sunt români get-beget din zona Moldovei. Nadia e creştin-ortodoxă, botezată în parohia Sfântul Nicolae din Oneşti, de Bobotează, pe 6 ianuarie 1962 ", a explicat Ștefania Comăneci.

„Micuța comunistă care nu zâmbea niciodată…” Cariera Nadiei este una unică, absolut uluitoare, însă ascunde și o poveste de viață bântuită de episoade întunecate. Lola Lafon, autoarea cărții cu destul de tendențiosul titlu Nadia Comăneci, micuța comunistă care nu zâmbea niciodată, a vorbit despre condițiile în care fosta mare gimnastă a trăit în România pe durata regimului Ceaușescu.
Scriitoarea franceză spune că Nadia Comaneci a fost torturată de foștii dictatori ai României, care doreau să o controleze.
„Am încercat să îmi dau seama ce se ascunde în fața acelei fete care a trăit un coșmar. Pentru ea a fost horror ce s-a întâmplat pe timpul dictaturii Ceausescu. Nadia și colegele sale erau exploatate și torturate. Ceaușescu și soția sa erau precum alchimiștii nebuni care doreau să zămislească o creatură", a declarat Lola Lafon în presa spaniolă.
În plus, Lola Lafon a menționat că evoluția în vârstă a Nadiei Comăneci a produs multe tensiuni între gimnastă și familia Ceaușescu.
„Au făcut tot posibilul să nu o lase să crească. A fost o cruzime când Nadia a încetat să fie o fetiță și a început să devină o femeie. Da, magia se terminase, iar asta a fost oribil", a mai spus Lafon.
Cartea Nadia Comăneci, micuța comunistă care nu zâmbea niciodată a fost lansată în 2014 în Franța și a devenit, în scurt timp, un best seller.
Lola Lafon încearcă să prezinte povestea nefardată a Nadiei Comăneci și drumul de la Onești către o carieră impresionantă.

Autoarea romanului este de origine franco-ruso-poloneză. S-a născut la Paris, dar a mers la şcoală la Bucureşti până la vârsta de 12 ani. Lola Lafon este scriitoare şi muziciană. Cântecele sale sunt influenţate de anii petrecuţi în România, dar mai ales de copilăria trăită în Bucureştiului optzecist.

Lola Lafon: „Îmi amintesc de Piaţa Unirii; de fapt, a fost primul meu mare şoc atunci când m-am întors în România. Îmi amintesc uniformele şcolare, îmi amintesc biscuiţii, cântecele, ziarul Scânteia şi portretele celui despre care nu vrem să pomenim (Ceauşescu). Îmi amintesc cum arăta oraşul şi emisiunile plictisitoare de la televizor”.

Micuţa comunistă care nu zâmbeşte niciodată.” Aşa scria presa americană despre Nadia Comăneci în anul 1976, după cu Jocurile Olimpice de la Montreal. Prima gimnastă din lume care a obţinut nota 10 avea să fie judecată, pe nedrept, prin prisma dictaturii comuniste din Romania.

Presa anilor '80 vorbea despre Nadia ca fiind mândria României comuniste conduse de un dictator care încerca să convingă Occidentul cu privire la atitudinea sa antisovietică. Erou al muncii socialiste în Est şi idol pop al sportului în Vest, Nadia a reuşit să uimească întreaga planetă deşi se născuse într-o ţară cunoscută... doar din pricina lui Dracula.

„O fetiţă reuşeşte să facă întreaga planetă să uite de Războiul Rece. Şi, deşi vine dintr-o ţară comunistă, este adorată de toată lumea”, spune Lola Lafon.

Pentru Lola Lafon, scriitoarea care s-a născut la Paris şi a crescut la Bucureşti, România a devenit ţara de adopţie. Despre ea cântă în piesele sale şi tot despre ea a scris în ultimul său roman dedicat Nadiei Comăneci. O carte care, departe de a fi simpla biografie a unei gimnaste, a adus în discuţie un subiect delicat şi, spune Lola Lafon, revoltător.

Lola Lafon: „Romanul este despre felul în care corpul femeii este judecat în permanenţă. În romanul meu, cariera gimnastei se încheie la 18 ani. Dar ceea ce mă interesează, de fapt, este că societatea stabileşte un termen de garanţie pentru corpul femeilor. Şi, în general, în romanele mele, vorbesc despre asta. (...) Pe măsură ce m-am documentat despre Nadia, mi-a fost clar că viaţa ei este povestea unui corp feminin, povestea unei fetiţe magice, idolatrizată în întreaga lume. Şi apoi, când devine femeie, se loveşte de ura presei, ceea ce e incredibil”.

Modul în care presa internaţională a reacţionat la maturizarea „zeiţei de la Montreal", este incalificabil. Articolele de presă apărute în urma jocurilor olimpice de la Moscova din anul 1980 au fost de un cinism ieşit din comun, îşi aminteşte Lola.

Lola Lafon: „În iulie 1980, imediat după Jocurile Olimpice de la Moscova, după ce presa franceză o descoperă pe Nadia, maturizată, am citit pe prima pagină din Libération un articol în care scria că Micuţa gimnastă a devenit femeie. Verdict: magia s-a spulberat. Violenţa titlului şi folosirea cuvântului verdict m-au făcut să realizez că totul se tranformase într-un proces intentat corpului feminin”.

Nadia, aşa cum o vede Lola Lafon în romanul său, nu este doar personajul legendar al gimnasticii mondiale. Este mai ales fetiţa care, la doar 14 ani, a reuşit să treacă dincolo de Cortina de Fier, prin propriile ei forţe. Un copil care şi-a câştigat libertatea cu foarte multă muncă şi talent.

„La Montreal, Nadia e perfectă, revoluţionează gimnastica şi totuşi jurnaliştii vor mai mult de la ea. Vor să zâmbească. Dar ea se opune şi spune nu, n-am să zâmbesc. La acea vreme, era foarte serioasă pentru că avea de îndeplinit o misiune”, spune scriitoarea.

De altfel, Lola Lafon mărturiseşte că în romanele sale, eroinele sunt femei într-o permanentă luptă cu destinul lor. Destinul Nadiei a fost miraculos, dar umbrit de ipocrizia regimului comunist care şi-a adjudecat toate meritele.

„Comăneci Nadia! Prezent! Nadia Comăneci, prezentă într-un oraş al prezentului. Un oraş care n-are altă vârstă decât vârsta ţării noi. Căci în anii noştri s-a transformat dintr-un sat pierdut de pe Valea Trotuşului într-o puternică cetate a petrochimiei moderne” - așa suna propaganda comunistă vorbind despre Nadia.

(VA URMA: Martha și Bela Karolyi, ciocolata, bătăile și bijuteriile; 1.00 sau 10?; Moscova, Praga și comploturile sovietice; Nicu Ceaușescu, o relație imposibilă; Teoria conspirației – avortul; Gura lumii: Benone Sinulescu, Ion Dolănescu, Ștefan Bănică Jr., Gheorghiță Geolgău, Gigi Nețoiu; Fuga din România. Un plan al Securității?; Cine era Constantin Panait?; America, America!; Bart Conner, în sfârșit… liniștea!; Concediată de Donald Trump! Refuzul Comitetului Internațional Olimpic, paralela cu Ion Țiriac; Eșecul Playboy; Printre stele)

Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro