O tânără de numai 14 ani care a mers la spovedanie, a avut inspirația să pornească telefonul mobil și să înregistreze, când preotul a început să flirteze în timpul procesiunii religioase.

Întâmplarea a avut loc la o biserică din Călărași, în comuna Curcani, de Paște. Fata a mers la biserică așa cum e obiceiul și a dorit să se spovedească. Preotul însă a început să-i facă declarații de dragoste în biserică, cu câteva ore înainte să oficieze slujba de Înviere. 

Fata a reuşit să înregistreze dialogul pe care l-a purtat cu preotul, după ce i s-a părut suspect comportamentul acestuia. Astfel, în timp ce se afla în genunchi, în faţa preotului, copila a început să înregistreze cu telefonul.

La final, fata i-a arătat mamei înregistrarea, iar femeia a mers direct la Poliţie şi a depus o plângere împotriva preotului.

De asemenea, o anchetă a fost deschisă şi de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Iată stenograma fragmentului înregistrat:

Preot: Eu știu că ție îți place de mine și mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste așa… Nu știu cum să-ți zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ți-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit așa prin biserică și mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit și tu!

Fata: Am auzit, da!

Preot: Bine, tu ești copil, dar… na. Și-am zis așa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuși. Parcă mă face să mă uit. Nu știu… ochii… Și… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur așa, adică. Poate voiai să zici ceva și nu ai zis.

Fata: A, nu!

Preot: Ba da!

Fata: Nu!

Preot: Ba da, voiai să zici ceva.

Fata: Nu voiam!

Preot: Sigur?

Fata: Sigur!", a fost dialogul pe care preotul l-a purtat la spovedanie cu fata de 14 ani.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro