Familia Ghica reprezintă un caz istoric insolit prin care se poate demonstra demonstra cum, în trei secole de o mare densitate culturală, politică și istorică, se poate ajunge de la un modest boier albanez la numărul de aur care a înrâurit opera lui Salvador Dali! E drept, tranziția se face prin biografiile a zece domnitori (începând cu Gheorghe Ghica, care a fost domn al Moldovei din 3/13 martie 1658 până în 2 noiembrie 1659 și al Țării Românești din 20 noiembrie 1659 până în 1 septembrie 1660), doi premieri (între care faimosul om de cultură Ion Ghica, prietenul lui Alecsandri) și alți oameni politici, doi scriitori, un explorator, o alpinistă (Elena Ghica, devenită prin căsătorie Helena Koltsova-Massalskaya, dar cunoscută ca om de litere sub pseudonimul Dora d'Istria), un martir al credinței beatificat de Vatican (Monseniorul Vladimir Ghika) și, în fine, un estetician genial (Matyla C. Ghika).

Ultimul Ghica ajuns pe un tron va alege să-și încheie viața într-o manieră absolut dramatică. Grigore Alexandru Ghica (1804 sau 1807 - 24 august 1857) a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica între mai 1849 - octombrie 1853 și între octombrie 1854 - 3 iunie 1856. A fost fiul lui Alexandru G. Ghica.

În prima domnie este numit din mai 1849, dar ia tronul în octombrie. Deși a luat parte la mișcarea moldovenească din 1848 contra rudei sale Mihail Sturdza, este numit ca domnitor în urma Convenției de la Balta-Liman, în același timp cu numirea lui Barbu Știrbey în Muntenia. De la început s-a apucat să facă multe îmbunătățiri în ceea ce privește bunăstarea țării: lucrări publice, școala de ingineri, stoparea abuzurilor, stimularea exporturilor și a importurilor prin coborârea vămii de la 12% la 5%.

Cele mai importante acte sunt însă organizarea agriculturii și a învățământului public în 1851. În primul domeniu se reglementează raporturile dintre proprietari și muncitori, aducând astfel o îmbunătățire a situației țăranilor, prin scăderea zilelor de muncă, oprind folosirea lor la alte lucrări decât cele agricole, desființează dijma, mărește imașul și ușurează condițiile de strămutare. Din punct de vedere al învățământului, se prevăd trei grade cu predare obligatorie în limba româna peste tot și la toate gradele, chiar și la cele de limbi străine. Se înființează două facultăți, de drept și filosofie, la Academia Mihăileană, seminariile se organizează pe același principii ca și facultățile teologice, se înființează Institutul Gregorian sau Orfanotrofic, germenul facultății de medicină, fiind ajutați copiii găsiți și femeile gravide și sărace, la care se adaugă: școala de moșit, școala de chirurgie și ospiciul de infirmi de la Galata.

Reușește să îndrepte starea precară financiară a țării în care se afla după Revoluția de la 1848 și după ocupațiile ruso-turce (1853). Dar tot acum izbucnește un nou război ruso-turc și rușii în iunie 1853 intră în Moldova. Ghica este nevoit să se retragă la Viena. Țara este condusă de viceguvernatorul Urssoff, aflat sub ordinele guvernatorului general, baronul Budberg. Războiul luând caracter european, și aliații Porții atacând Crimeea, rușii se retrag, și conform înțelegerii, în 1854 austriecii îi înlocuiesc, ocupând țara. O dată cu aceștia, reintră și Ghica în octombrie. Din acest moment, guvernul său se mărginește la soluționarea problemelor curente și de a găsi mijloace pentru a satisface cheltuielile ocupanților, care cresc până când bugetul țării prezintă în 1856 un deficit de 7 milioane de lei.

Termenul său de domnie expiră o dată cu Tratatul de la Paris, care a pus capăt războiului și în locul lui a fost numit un caimacam, până la numirea definitivă a lui Teodor Balș.

A fost un adept al principiilor naționale, dar acționează și pentru emanciparea țiganilor, pentru libertatea presei, încurajează cultura (tipărește în 1853 Cronica lui Gheorghe Șincai), a introdus și telegraful și a fost cel care a promulgat legea privind reformarea corpului slujitorilor, în fapt prima lege a jandarmeriei române. Începuse să lupte chiar oficial pentru unire, rezervându-și toate forțele de luptă pentru realizarea acestui măreț vis al principatelor și continuă lupta și după părăsirea tronului la adăpostul puterilor apusene.

La 3 octombrie 1825, la vârsta de 21 de ani, la curtea domnească din Iași, s-a căsătorit cu domnița Elencu Sturza, fiica lui Ioniță Vodă Sturza și a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu. Cuplul a avut patru copii înainte să divorțeze în 1833: Constantin (Costachi) a fost în timpul domniei tatălui său postelnic, apoi magistrat și membru la Curtea de Casație; Ion (Iancu) a fost numit de tatăl său locotenent în miliția Moldovei și aghiotant domnesc; Alexandru (Alecu); Catinca s-a căsătorit în 1847 cu Nicolae Mavrocordat și a avut o fiică, Elena.

În 1833, Grigore Ghica se căsătorește cu Ana Catargi, fiica lui Iordache Catargi și a Elisabetei Rosetti. Grigore și cea de-a doua soție au avut două fete: Aglaie și Natalia. În 1839 soția sa moare la doar 26 de ani la două ore după ce naște o a treia fiică, Ioana, care nu va apuca să trăiască.

Întâlnirea dintre Grigore Ghica şi Ana Catargi s-a petrecut pe când aceasta avea 22 de ani şi era căsătorită cu Ion Buhuş, un boier „bogat, cinstit, bătrân şi ursuz”, soţ căruia-i jurase credinţă după voia părinţilor ei (Iordachi Catargi şi Elisabeta Rosetti), la vârsta de numai 13 ani! Frumoasă, zglobie, spirituală, Anicuţa Catargi Buhuş l-a cucerit definitiv pe Grigore.
Cum dragostea lor era mare, cei doi au divorțat şi s-au căsătorit în 1833, trăindu-şi apoi pasiunea atât în ţară, cât şi în vacanţe petrecute în străinătate. În decursul celor şapte ani de căsnicie şi de iubire pasională, Anicuţa Catargi a născut două fete, Aglaia şi Natalia, iar la vârsta de 26 de ani avea să se stingă în urma unei răceli.
Frumoasa Anicuţa s-a îmbolnăvit, însărcinată fiind, în timpul unei călătorii peste Prut, pe care o făcea alături de soţul ei. A stat la Chişinău bolnavă două luni și a adus pe lume înainte de termen o fetiţă care a murit imediat după naştere. La două ore după fiica ei s-a stins şi Anicuţa, în braţele neconsolatului soţ.
După ce şi-a înmormântat soţia şi fiica, Grigore Ghica s-a întors la Iaşi, cu sufletul pustiit şi cu gânduri de sinucidere. Dacă până atunci fusese ateu, a devenit brusc foarte credincios, încercând să găsească răspuns suferinţelor sale în vechile scripturi, acestea reuşind să-l întoarcă de la gândurile negre. A luat calea Ierusalimului, unde a vizitat Mormântul sfânt, a făcut danii, milostenii şi a încercat să se cureţe de păcatele despre care credea că l-au dus în starea de nefericire.
Cele două fetițe rămase au fost crescute de sora tatălui lor, Elena Șubin, la Vaslui și Slobozia. La vârsta de 8 ani, Aglaie este adusă de tatăl ei la Iași la pension iar la 12 ani va fi trimisă la Viena la institutul de domnișoare Van Demerzel, unde ajunge și sora ei mai mică, Natalia în 1848. În 1850, Aglaie s-a căsătorit cu ministrul de justiție Răducanu Rosetti, mai mare decât ea cu 19 ani și foarte bogat.

Franţuzoaica Euphrosine Leroy, cea de-a treia soţie şi ultima, avea să-i fie alături lui Grigore Ghica atât în perioada de glorie, cât şi în cea de decădere şi de deznădejde. A cunoscut-o la Paris, înainte de a deveni domn al Moldovei, în timp ce se plimba prin cimitirul Père-Lachaise, unde el vizita mormintele marilor poeţi, iar ea, pe cel al unei rude. S-au plăcut, au intrat într-o relaţie, iar după ce el a devenit domn, a adus-o la Iaşi, a instalat-o într-o casă frumoasă şi i-a asigurat tot confortul. Aveau deja o relaţie ce dura de 10 ani. În exil la Paris, Grigore Ghica a avut doi copii, Grigore și Ferdinand, cu metresa sa, văduva Euphrosine Leroy, cu care s-a căsătorit, pentru a treia oară, la 9 noiembrie 1856.

Într-un context politic tulbure, Grigore Ghica era un partizan înfocat al Unirii Principatelor, chiar dacă asta ar fi însemnat să-şi piardă tronul. Şi pentru că era prins între interese din afara ţării, măsurile sale progresiste, de emancipare au dus la apariţia unor curente puternice împotriva lui. Urmarea acestei presiuni: în 1853, domnul Moldovei s-a îmbolnăvit de nervi. „S-a cuprins vodă de o ipohondrie serioasă, ce i-au slăbit mintea de a nu mai putea domni”, scria Manolachi Drăghici.
În acelaşi an, Ghica a încredinţat domnia Sfatului extraordinar al ţării şi a plecat la Mânăstirea Neamţului, lăsând în urmă zvonurile despre nebunia lui. A revenit după câteva luni, dar pentru scurt timp, fiindcă în iunie oştile ruse intrau în Moldova, la scurt timp de la declanşarea Războiului Crimeei, punându-se capăt astfel primei domnii a lui Grigore Ghica. Vodă avea să se întoarcă pe tron după un an, dar tot pentru scurt timp, în 1856 intrigile făcând ca el să fie mazilit şi forţat s-o apuce pe drumul exilului.
Stabilit la Paris, în Castelul du Mée, Grigore Ghica a suferit o depresie puternică, accentuată de faptul că Napoleon al III-lea refuza să-l mai vadă în perioada surghiunului, exact când ar fi avut mare nevoie de ajutorul celor care altădată l-au susţinut. În acelaşi timp, în Europa se răspândeau pamflete jignitoare împotriva lui, scoase de duşmanul său declarat Teodor Balş. Văzându-se izolat politic, ridiculizat şi alungat din ţara sa, pe care încercase să o aducă mai aproape de civilizaţia de frunte a Europei, Grigore Ghica s-a împuşcat în cap în seara de 4 august 1857, în Castelul du Mée, la un an de la mazilire. Euphrosine Leroy a rămas în Franţa şi a trăit până la 72 de ani. A murit în 1889, iar trupul ei a fost aşezat în cripta familiei Ghica din cimitirul du Mée din Paris, alături de mormântul domnului Moldovei.

Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro