Vasile Alecsandri a iubit în taină pe fiica unuia dintre ultimii domnitori ai Moldovei de dinaintea Unirii Principatelor și se bănuiește că abia foarte târziu ar fi avut un intermezzo romantic cu ea. De pe urma acestei povești sentimentale a rămas doar o poezea delicată, care idealizează o ființă cu un temperament, totuși, vulcanic și care a făcut nu puține victime în protipendada ieșeană de la mijlocul veacului al XIX-lea:
Plăcută, simțitoare, în toate grațioasă,
Ești dulce ca seninul de zi primăvăroasă,
Și ochiul ce oglindă cu drag ființa ta
Nimic în astă lume nu-l poate întrista.
Tot sufletul ferice s-apropie de tine,
Ca de-o sperare vie, ca de un ceresc bine
Și nu mai vrea să zboare simțind că a găsit
În sufletul tău gingaș un frățior iubit.
Ai farmecul puternic ce-aprinde-n omenire
Avântul de mari fapte, dorinți de nemurire.
Tu poți să dai c-un zâmbet, cu-n singur sărutat,
O patrie iubită la tristul exilat.
Oricine te zărește e mulțumit de viață
Că-ți râde veselia ș-amorul dulce-n față.
Ești cea mai drăgălașă minune cu-ochii vii.
Ești cea mai adorată... și numai tu n-o știi! (Vasile Alecsandri – Portret dedicate Princesei Natalia Ghica)
Una dintre fiicele lui Grigore Ghica, Natalia (8 noiembrie 1835, Iași – 23 octombrie 1899, București), a fost foarte frumoasă, însă frumuseţea ei a constituit motiv de duel cu consecințe tragice. Natalia, fiica cea mică a lui Grigore Ghica, a rămas în istorie drept o femeie fatală, care a stârnit multe pasiuni, căreia i-au căzut victime mulţi amanţi.
De o frumuseţe răpitoare, s-a căsătorit la vârsta de 15 ani cu Costache Balş (1827-1855), important dregător domnesc care deţinea o funcţie publică (vornic, adică șeful Poliției) în Iaşi. Despre frumoasa şi tânăra soţie Natalia se spune că adora complimentele tinerilor din jur. Pentru că bărbaţii roiau în jurul ei şi nu conteneau să îi admire frumuseţea, stârnea invidia doamnelor şi gelozia soţului. Cel mai tare l-a înfuriat pe Costache Balş un locotenent austriac, contele von Stolberg, care nu se mai lăsa dus de lângă Natalia. Soţul gelos s-a văzut nevoit să-l provoace la duel pe contele care îi curta soţia, dar gestul avea să îi fie fatal. Emanoil Hagi Mosco descrie momentul duelului fatal boierului gelos: „Cei doi tineri s-au asezat față în faţă, în vestitul Copou, unde, la primul schimb de focuri, Balş, lovit în inimă, ironica pecete a soartei, îşi sfârşeşte tinerețea de abia începută“.
Boierul Răducanu Rosetti, soțul surorii Nataliei, Aglaie, se bătea și el adesea în duel cu pistolul, ba cu Leon Cantacuzino, ba cu Alexandru Mavrocordat. Nu atât postura sa de ginere al Domnitorului Ghica făcea lucrurile surprinzătoare, cât poziţia sa de „Ministru al Dreptăţii" (sau Justiției), ocupată de la 1 noiembrie 1854. În loc ca, în virtutea funcţiei sale, să descurajeze duelul, boierul Răducanu îl practica şi participa ca martor la duelurile altora. În 1855, de pildă, el a fost martor la duelul în care cumnatul său, vornicul Constantin Balş (şeful Poliţiei din Moldova) a fost împuşcat mortal de contele austriac von Stolberg. La Iaşi a avut loc o înmormântare grandioasă. Din Moldova, ocupată de armatele austriece din cauza războiului Crimeii, un agent a raportat guvernului de la Viena situaţia bizară din jurul acestui eveniment: „Duelul este interzis în Moldova, dar şeful poliţiei se bate în duel, având doi miniştri ca martori, pe proprii săi cumnaţi (beizadea Costache Ghika, ministru de Externe şi logofătul Răducanu Rosetti, ministru al Dreptăţii, soţul altei fiice a Domnitorului, domniţa Aglaia). Martorii lui Stolberg erau alţi doi conţi, ofiţeri de ulani austrieci. Constantin Balş, care până acum câteva zile era ţinta tuturor glumelor, şi-a atras prin tragicul său sfârşit simpatia generală, toată lumea vorbeşte de crimă, populaţia i-a huiduit pe ofiţerii austriaci" povestește Andrei Oișteanu.
Doar câteva luni i-au trebuit tinerei văduve să-şi revină după tragica poveste. A urmat un şir lung de soţi şi iubiţi care au căzut, de asemenea, victime ale puterii ei de seducţie. Ce s-a întâmpat mai departe cu Natalia Balş descrie tot Emanoil Hagi Mosco: „Nemângâiata, tânără văduvă, dupa câteva luni de linişte sufletească, se îndrăgostește de Alexandru Millo, pe care, după sorocul legiuit, îl ia de soţ, pentru a-l părăsi doi ani mai târziu şi a se căsători a treia oara cu George Filipescu, ajuns mareşal al Palatului sub Carol I, apoi se desparte şi de Filipescu“...
Dan-Silviu Boerescu