S-a publicat în Monitorul Oficial procedura de stabilire a salariului de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar și universitar de stat, începând cu anul școlar/universitar 2021-2022.

După apariția Ordinului de Ministru, profesorii ameninţă cu proteste la începutul anului şcolar! Premierul Florin Cîţu a anunţat că nu sunt bani pentru creşteri salariale.

Practic este oficial că salariile nu vor crește pentru profesori!

Ordinul 4638 din 17 august 2021, emis de ministrul Educației privind salarizarea personalului din învăţământ a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit ordinului, „stabilirea salariului de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar și universitar de stat care a ajuns la nivelul salariului de bază stabilit pentru anul 2022, potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se face prin utilizarea tranșelor de vechime în învățământ din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare”. Prevederile se aplică începând cu anul școlar/universitar 2021—2022.

sosetaria.ro%20

„Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar/ universitar de stat și inspectoratele școlare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin”, se mai arată în document.

Premierul Florin Cîţu a declarat recent că salariile profesorilor nu vor creşte în acest an pe motiv că „sunt îngheţate salariile din sectorul public”.

De asemenea, şeful Executivului a dat de înţeles că România a „suferit o criză uriaşă” pe fondul pandemiei de COVID-19 şi că există o ţintă de reducere a deficitului bugetar, agreată cu Comisia Europeană.

„Toate ţările îşi doresc creştere economică mai mare. O economie cu o creştere economică mai mare înseamnă companii cu investiţii mai mari, locuri de muncă, venituri la bugetul de stat mai mari. Cu cât creşte economia mai rapid poţi să împarţi mai mult. Aceste cifre sunt oficiale.

ferratumbank.ro%20

Oamenii să înţeleagă că această mecanică a creșterii economice poate fi păstrată dacă investim. Aş vrea ca banii să se ducă în investiţii, în locuri de muncă, nu pe criterii politice”, a declarat premierul Florin Cîţu, la TVR1.

Sindicatele din învăţământ ameninţă cu proteste înainte de începerea noului an şcolar.

Profesorii au luat foc după ce premierul Florin Cîţu a anunţat că nu sunt bani pentru creşteri salariale.

„Vorbim de un grad foarte mare de nemulțumire, de partea nu numai a cadrelor didactice, a întregului personal care lucrează în învățământul românesc (…) care află cu stupefacție că în condițiile în care domnul prim-minitru ne declara foarte senin că avem una dintre cele mai zdrobitoare creșteri economice și că ar trebui să simțim câte lucruri bune s-au întâmplat pentru noi în această perioada.

Colegii noștri, noi, resimțim cu toții și un al tip de creșteri: creșterea facturilor la utilități, energie electrică, gaz, carburanți. Toate acestea refrecandu-se în nivelul de trăi al colegilor noștri.

Ar trebui să-și aducă aminte că salariile cadrelor didactice trebuiau majorate conform Legii Salarizării cu încă două tranșe.

Salariile sunt stopate, înghețate, suntem la coadă salarizării și îmi spui cu seninătate că trebuie să mai aștept. Până când?

Nu se înțelege că investiția în resursă umană este cea mai importantă, vrei calitate – investești în oameni? Cu vorbe nu mai putem rezolva nimic. Am creștere ecnomica de 13% dar au crescut toate prețurile pe utilități iar salariile au stagnat? Care e starea de bine pentru populație?”, a declarat preşedintele Federației Spiru Haret la Antena 3.


Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro