Incident ieșit din comun la un centru de vaccinare din Botoșani, unde medicii și asistentele s-au filmat petrecând pe manele și făcând gesturi obscene. Aceștia au petrecut în sala de sport unde era amenajat centrul și urmează să fie anchetați de Ordinul Asistenților.

Imaginile cu cadrele medicale s-au viralizat pe internet. Primarul a anunțat că a reziliat contractul cu medicii și asistentele implicați.

„Atitudinea lor nu e în acord cu etica muncii pe care o așteptăm. Este vorba de o atitudine care nu e în acord cu situația pandemică cu care ne confruntăm. Cu siguranță, botoșănenii nu vor fi încurajați așa să vină să se vaccineze.

Pare că nu au fost serioși, deși aveau o scuză. Ei invocau că erau în pauză de masă și că nu erau persoane care să aștepte la rând.

Sunt alți asistenți care ar dori să lucreze în aceste centre și ar putea să o facă cu profesionalism și cu atitudine corespunzătoare. Îi așteptăm pe cei care sunt mai serioși și nu se plictisesc”, a declarat primarul, la Digi 24.




Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro