Structura anului școlar 2021-2022 a fost practic din nou modificată după ce un nou Ordin de Ministru a fost publicat deja în Monitorul Oficial.

Este vorba despre scurtarea Vacanței de iarnă a elevilor. Măsura a devenit oficială, odată cu publicarea ordinului în Monitorul Oficial, care a avut loc ieri!

Principala modificare din Structura anului școlar în curs îi vizează pe elevii din ciclul gimnazial și cel liceal.

Aceștia vor reveni la școală, după vacanța de iarnă, în data de 3 ianuarie, în loc de 10 ianuarie, cum era planificat inițial.

Modificarea nu se aplică elevilor din clasele primare. În săptămâna 3-10 ianuarie ar trebui recuperată una dintre cele două săptămâni de vacanță din perioada 25 octombrie – 8 noiembrie, vacanță impusă de situația epidemiologică.

O altă modificare vizează împărțirea anului școlar pe semestre. În forma inițială, primul semestru trebuia să se termine odată cu vacanța de iarnă. Potrivit noului ordin de ministru, semestrul II urmează să înceapă abia pe 17 ianuarie. Cu alte cuvinte, semestrul I se prelungește cu o săptămână pentru elevii din ciclul primar și cu două săptămâni pentru elevii de gimnaziu și de liceu (3-17 ianuarie), potrivit România Tv.

Școlile pot lua formal deciziile de deschidere cu prezență fizică sau online, pe baza ratei de vaccinare a angajaților, după ce ordinul de ministru modificat a fost publicat în Monitorul Oficial.

ordin min modificare structura

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro