Material realizat de publicația Observatorul din Toronto - partener Comentator.ro

„La 16 decembrie 2021 la Timișoara, la aniversarea revoluției, în locul unde se spune că a fost răzmerița care a declanșat "revoluția" s-au adunat cu greu câțiva oameni ... „ - citat din presa. Au trecut atât de mulți ani de atunci… Sunt 32 ani de la acel decembrie sângeros și amăgitor, ce a început în Timișoara. În acești 32 ani mulți timișoreni, dezamăgiți de noua societate democratică, plină de corupție și nedreptăți, au plecat în lume, alaturându-se altor mii de români dornici de ordine, bani și confort. Astăzi, după 32 ani, mulți au uitat de relele trecutului și de decembrie 1989, și ținând pasul cu progresul, sunt gata să critice viață capitalistă ce s-a dovedit nu un paradis, ci o realitate.

Mulți au uitat de cozile la lapte și carne, unii pentru că nu au trebuit să stea la coadă, fie pentru că stătea altcineva pentru ei, fie că se “descurcau”. Mulți au uitat de faptul că pe vremea aceea își spuneau că dacă vor avea zilnic banane și Coca-Cola nu vor mai dori nimic de la viață.
Mulți au uitat că nimeni nu i-a pus să plece de acasă, și că imigrând nu fac nici un favor țării adoptive, care a prosperat și fară ei.
Mulți au avut imaginea simplistă că dacă comunismul este o drăcie, o mașină a nemuncii și a nepotismului, capitalismul este un rai, o societate perfectă.

Au rămas dezamăgiți când au constatat că acest capitalism nu îi așteaptă cu brațele deschise, că e nemilos, că există hoție la nivel foarte înalt, că, pentru a menține o bunăstare și o economie artificială, sunt necesare războaie și negoț cu arme, că pentru a avea toată lumea mâncare cu duiumul, aceasta nu poate fi naturală, că întotdeauna vor fi state sărace care vor munci pe nimica pentru cele bogate.

Mulți au ajuns astfel frustrați, tânjind după o plimbare pe Corso, după o bere cu prietenii unde ar putea înjura guvernul și ar putea să critice pe toți, ca personajele lui Caragiale. Ne pare rău pentru toți aceștia. Ne pare rău că și-au imaginat că raiul e pe pământ. Ne pare rău daca cred că americanii sunt mai răi sau mai buni decât alții, că ungurii sunt mai răi sau mai buni decât alții, că rușii, o dată cu democrația s-au făcut mai buni. Ne pare rău că Timișoara a fost uitată pentru alte conflicte, pentru Uniunea Europeană, pentru unii dintre politicieni care duc lumea de râpă. Ne pare rău că unii români, scârbiți și disperați, consternați cum conaționalii lor parveniți au putut fura ce avea țara, se gândesc că era mai bine acum 32 ani, fiindcă nu a fost bine.

Am fost și eu acolo, în Timișoara, acum 32 ani. Am petrecut și eu, alături de ceilalți entuziaști, cel mai straniu și frumos Crăciun trăit vreodată: Crăciunul Timisoarei. Am trăit acele zile, nu ascuns și baricadat în casă, ci afară, pe străzi. Am fost sâmbăta, 16 decembrie, acolo, în Piața Maria, cu fetița mea de mână, ea avea atunci doar 9 ani. Era seară și priveam, muți de uimire, cum un grup de vreo 30 de tineri striga “Jos Ceaușescu!” Am fost din nou pe străzi, duminica, de la 7 diminineata, și deja străzile erau pline de oameni. Lumea umbla într-o procesiune ireală, cu vădită nedumerire și mirare în ochi, căutând cu înfrigurare semne care să le dovedească incredibilul, să le dea asigurarea că nu visează, că după 45 de ani de mizerie comunistă, Timișoara zice NU.

Și am fost în Piața Operei duminică seara, când se ardeau volumele omagiale din librarii și soldații, la fel de nedumeriți și înfrigurați că și noi ceilalți, ne-au înfipt baionetele între ochi. Da, am fost acolo la Catedrală, luni, 18 decembrie, când au tras în noi. Nu frica a domnit atunci, ci pura perplexitate; era imposibil să crezi că trag cu adevărat. Și în ciuda a ceea ce s-a spus de către veșnicii filosofi și critici după ce totul s-a terminat, gloanțele acelea au fost mai mult decât reale, iar morții ce au căzut atunci mai mult decât adevărați. Și dacă nu m-aș fi adăpostit, trezit din nedumerirea mea nătângă de strigătele soției, probabil că acest articol nu ar mai fi fost scris.

Am fost și marți, și miercuri, și joi, de dimineața până seara, în Piața Operei, alaturi de alții mii.

Am asistat miercuri, 20 decembrie, la memorabila scenă a fuzionării armatei cu demonstranții; am chiuit de bucurie, alături de alții zeci de mii, joi, 21 decembrie, când am aflat vestea că “a început și în București”. Iar vineri, 22 decembrie, înghesuit în mulțimea uriașă ce ocupa tot spațiul dintre Operă și Catedrală, am auzit că o veste din cer, veste venită de la un geam de sus, dintr-o clădire din dreapta noastră, cum că Tiranul a fugit. Așa a strigat atunci o voce de femeie, de sus de la geam, spre mulțime: A fugit Tiranul! Era 22 decembrie. Trecuse exact o săptămână.

Doamne! Au fost necesare doar 7 zile să se dărâme ceea ce dăinuise jumătate de veac și părea că vă dainui veșnic. Au trecut 32 ani de atunci. Sigur, cine își mai amintește? Cu atât mai mult trebuie să privim cu bucurie spre Sărbătoarea Crăciunului, spre brad, să ne cântam colindele și să ne rugam la Dumnezeu. Crăciun Fericit!

Mircea Tamaș
Toronto ON

Nota Observator:

Profesorul inginer Mircea Tamaș din Toronto, acum pensionar, este autorul a peste 30 de volume. Colaborator al revistei și prieten al grupului de la Observatorul din 1996. Vă propunem , daca aveți răbdare, o mărturisire - comunicare a profesorului Mircea Tamaș la o șezătoare culturală a grupului de la Observatorul despre Istoria Timisoarei. Timișoara, o istorie ! Pe locul unde s-a dezvoltat Timișoara, se afla în vechime castrul roman Zurobara. În timpul Marilor Migrații, în locul castrului (distrus de atunci) se constituise localitatea Beguey și romanii au păstrat această denumire pentru răul Bega. În Evul Mediu, localitatea a luat numele de Timișoara pentru că, în vremea aceea, cele doua râuri, Timișul și Begheiul erau așa de amestecate, neavand o albie precisă, încât se confundau.

Nu existau documente despre Timișoara înainte de anul 1000. Se știe că în secolul XII, în timpul împăratului Manuel Comneanul, bizantinii au invadat ținutul Timisoarei, pustiind locurile și învingând armata regelui ungar. Cea dintâi pomenire a orașului Timișoara se face în anul 1203, când comite de Timiș era unul Poth. Apoi, castrul Timișoara este amintit în diploma regelui cruciat Andrei ÎI, din anul 1212. După alungarea tătarilor, Timișoara e întărită de regele Bela IV. %n anul 1278, regele Ladislau Cumanul vine la Timișoara, însoțit de episcopul Cenadului. Aici aduna armata împotrivă voievodului Litovoi. Timișoara ajunge la mare înflorire sub dinastia franceză de Anjou, ce preluase tronul Ungariei. Carol Robert de Anjou vizitează pentru prima dată orașul în anul 1307. Din cauza neînțelegerilor dintre nobilime și rege, în 1316, Carol Robert mută capitala țării la Timișoara. Cu meșteri pricepuți, italieni, el clădește un palat regal, luxos și solid întărit. Odată cu regele se mută la Timișoara și o parte a nobilimii de seamă, împreună cu curtea. Prin Timișoara trec, în acele vremuri, episcopi, aristocrați, persoane de seamă. Orașul se umple de comercianți, funcționari, feudali, vasali. Palatul regal avea caracter de fortificație și a fost zidit pe locul unde s-a aflat în zilele noastre cazarma bănățeană. Venirea curții la Timișoara a însemnat și încercarea de convertire la catolicism a romanilor ortodocși. Populația a continuat însă să rămână la vechea credință. Timișoara rămâne capitala regatului Ungariei până la 1325.

După mutarea capitalei la Visegrad și apoi la Buda, regele vă mai vizita de două ori Timișoara. O dată la 1330, când a pornit dezastroasa campanie împotriva voievodului Basarab, iar a doua oară în 1332, de Crăciun, acum 672 de ani. Cu ocazia unui alt Crăciun, în 1989, Timișoara va redeveni pentru o săptămână capitala, capitala libertății. În anul 1389, regele Sigismund și soția să Măria se mută la Timișoara pentru doi ani. El va reveni la Timișoara în anii 1409, 1426 și 1428. De aici sunt conduse operațiunile militare împotrivă turcilor. De aici pornește spre Nicopole unde regele Sigismund era cât pe aci să își piardă viață. Dar iată că se înălță în lupta împotrivă otomanilor Ioan Corvinul, care ajunge guvernator al Ardealului, ban al Severinului, comite permanent de Timiș, iar în anii 1446-1453, guvernator al Ungariei.

Din Timișoara pleacă Ioan Corvinul în expediția cea lunga împotrivă turcilor. El reface fortificațiile Timisoarei, și în 1446, când ajunge guvernatorul Ungariei, își mută familia de la Cluj la Timișoara. Din Timișoara conduce operațiunile militare împotriva lui Vlad Dracul și apoi împotrivă otomanilor în 1448. %n anul 1451, Timișoara ajunge centrul de unde se dirijează toate acțiunile împotrivă turcilor. Ne putem imagina ce efervescență renascentistă a domnit în oraș în acele timpuri. Din cauza multelor războaie, regele Ladislau V, lipsit de bani, amanetează în anul 1455 cetatea Timisoarei lui Iancu de Hunedoara. În anul 1514, Timișoara e asediată de trupele rebele ale secuiului Gheorghe Doja.

După 50 de ani turcii sunt la porțile Timisoarei, o adediaza, și cetatea se predă otomanilor în iulie 1552. Abia în 1716, generalul Eugen de Savoia vă elibera Timișoara de sub stăpânirea Porții. Cetatea revine Imperiului Austro-Ungar și fiind la margine de imperiu are norocul de a fi desemnata cobai; aici sunt experimentate toate tehnicile moderne, fie legate de iluminatul public, fie de transportul în comun, ceea ce conduce la dezvoltarea orașului. După marele război, Timișoara se reunește cu țara. Orașul vă rămâne pentru multă vreme, inclusiv în cei 45 de ani de comunism, un simbol al europenismului (nu al naționalismului european), susținut de o mentalitate modernă, vestică și plină de toleranță.În Timișoara au conviețuit sute de ani, împreună și în bună pace, români, unguri, sârbi, nemți și evrei, coloniști loreni, austrieci și italieni.

O astfel de situație specială, a faptului că se putea trăi în pace și amiciție, dar cu privirile țintă spre vest, a deranjat profund guvernul de la București pentru care, în vremea comunismului, Timișoara a fost oaia neagră a societății luminoase multilateral dezvoltate. Și lucrurile s-au schimbat. Evreii au emigrat în Israel, nemții au plecat cu toții în Germania. Și totuși în Timișoara a continuat să funcționeze pe lângă Opera Română, Teatrul German și Teatrul Maghiar, au continuat să se tipărească ziare ungurești și sârbești.

Au continuat să existe școli în limba germană, sârbă și maghiară. Pentru guvernul de la București, Timișoara mulți-etnică a devenit reclama toleranței comuniste, desi s-a încercat prin varii mijloace “dez-banatizarea” ei. În realitate, Timișoara, cu toate presiunile exterioare, a rămas ceea ce știm, datorită acelei mentalități tipic timișorene. Îmi aduc aminte de un prieten din București care mă invidia deschis că locuiesc în Timișoara, căci îi avem pe “Sfinți” (mai apoi Phoenix) și tineretul timișorean ajuns pe litoral era cel mai bun exponent al mentalității Timisoarei, un amestec de occident, toleranță și revoltă. Și de aceea, Timișoara a fost aleasă ca oraș unde să înceapă Revolta anticomunista. Dintre toate orașele României, Timișoara era unicul care, prin mentalitatea ei, promitea că, odată începută, revolta nu se va opri până când Bucurestiul va găsi ocazia să izbucnească.

Și așa a și fost. În amintirea acelor zile de neuitat ale Crăciunului din 1989, nu putem decât să strigam:

Timișoara, La Mulți Ani!

(Datele privind Istoria Timisoarei sunt din cartea regretatului Nicolae Iliesiu). Mircea Tamaș

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro