Structura anului școlar 2021-2022 a fost din nou modificată, potrivit România TV. Elevii intră mâine în vacanţa de iarnă. Conform structurii anului şcolar 2021 – 2022, elevii claselor din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal revin la şcoală în data de 3 ianuarie pentru a continua cursurile Semestrului I care se încheie în 14 ianuarie 2022.

Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar revin la grădiniţă, respectiv la şcoală în data de 10 ianuarie, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Semestrul al II-lea se va desfăşura în perioada 17 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022. Prin excepție, elevii din clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă) vor încheia şcoala la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

După vacanţa de Crăciun şi Revelion, elevii vor mai avea vacanţă în primăvară, în perioada 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022.

Din 11 iunie începe vacanţa de vară.

Angajații din sistemul de educație sunt întrebați, printr-un chestionar online pus în circulație de cele trei mari sindicate, FSLI, FSE și Alma Mater, dacă sunt de acord cu “prorogarea” cu o săptămână a începerii școlii, după vacanța de iarnă.

Sindicatele mai propun şi “prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I și declanșarea grevei generale începând cu 10 ianuarie, dar îi avertizează pe angajaţi că pe perioada grevei ar urma să nu fie plătiţi.

Cele 3 federații sindicale din educație derulează în unitățile de învățământ un referendum prin care angajații sunt invitați să decidă dacă intră în grevă generală, dacă Guvernul nu va acorda majorările salariale prevăzute de lege, după cum a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu. Ieri, organizațiile sindicale au organizat un miting prin care au cerut guvernului să respecte majorarea salarială prevăzută de lege, potrivit informaţiilor publicate de Edupedu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro