Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat condițiile în care școlile vor trece în sistem online în acest val 5 al pandemiei de Coronavirus.

Ministrul Sănătății a făcut declarațiile chiar de la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, unde a mers în vizită pentru a vedea situația infectărilor.

Potrivit România Tv, Ministrul Sănătăţii a declarat:

* numărul zilnic de cazuri COVID-19 nu ar trebui să fie singurul criteriu care ar putea duce la închiderea şcolilor

* dacă vor fi cazuri multe de COVID, dar puţini pacienţi ajung în spitale, atunci nu este motiv de întrerupere a activităţii şcolare

* dacă numărul mare de români diagnosticaţi va duce la blocarea unităţilor medicale, atunci se poate lua măsura închiderii temporare a şcolilor

„Aţi văzut ce se întâmplă în alte ţări, sunt sute de mii, în Franţa am avut un sfert de milion de cazuri într-o singură zi, totuşi şcolile au funcţionat. De ce? Pentru că sistemul de sănătate nu este supraaglomerat. Asta înseamnă că nu trebuie să fie singurul indicator numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, ci şi proporţia de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti obişnuite, cu oxigen sau terapie intensivă”, a declarat Alexandru Rafila.

„Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară. Dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100  sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”, a mai spus Alexandru Rafila, citat de news.ro.


Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro