Mai mulți elevi s-au intoxicat cu o substanță necunoscută chiar în școală, mai exact în sala unde se desfășurau orele de sport. Copiii au acuzat stări de rău și dureri puternice de cap, potrivit Antena 3.

Părinții au fost cei care au reclamat situația autorităților, la numpărul de urgență 112. Panica s-a instalat în toată școala imediat după ce autoritățile au fost alertate de existența unei substanței necunoscute în sala de sport și au fost luate primele măsuri.

Totul s-a petrecut la Școala Gimnaziala „Ștefan Bârsănescu” din Iași. În școală s-ar fi resimțit un miros extrem de puternic și înțepător. Pompierii SMURD CBRN (Apărarea chimică, biologică, radiologică și nucleară) s-au deplasat imediat la fața locului pentru verificări. 

Potrivit anchetatorilor, substanța care a pătruns în sala de sport ar fi provenit de la niște scăpări de gaze. Însă concluzia oficială a fost că profesorii și elevii nu au fost puși în pericol.

Inspectoratul Școlar Județean neagă gravitatea incidentului:

„Având în vedere că, acum câteva zile o parte dintre elevi le-au semnalat părinților că simt un disconfort și că au avut dureri de cap, directorul instituției a solicitat intervenția specialiștilor pentru a vedea despre ce este vorba, inclusiv la semnalările părinților. Totul a fost verificat, a fost întocmit proces verbal și a fost analizat cazul de profesioniști. Totul a fost lămurit și nu se pune problema că cineva să fi fost pus în pericol”, au precizat oficialii Inspectoratului Școlar Județean Iași, potrivit bzi.ro.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro