„Oamenii înțelepți se roagă la Dumnezeu să nu le dea mari iubiri.” O femeie hipersensibilă, o poetă specială - aptă să oficieze „Ceremonia de iarnă” (debutul din 1965) - și o traducătoare fabuloasă (în și din suedeză, recunoscută și premiată de Academia de la Stockholm), dar, deloc misogin, o mare, „veșnică” și devoratoare iubire pentru zeul tutelar al poeziei române postbelice, Nichita Stănescu. Gabriela Melinescu a trăit din și pentru poezie, dar și pentru Poet...

Gabriela Melinescu (născută pe 16 august 1942, la București) este o poetă, eseistă, pictoriță și traducătoare română, respectiv suedeză, originară din România, stabilită din 1975 în Suedia prin căsătoria sa cu René Coeckelberghs, editor de origine belgiană. A urmat cursurile Liceului „Gh. Sincai” din București, pe care le-a încheiat in 1960, apoi pe cele ale Institutului Pedagogic de trei ani; și-a continuat studiile la Facultatea de Limba si Literatura Română, susținând examenul de licenta in 1967. Debutase in revista "Luceafarul in 1959, cu versuri, iar in 1965 ii apărea primul volum - „Ceremonie de iarnă”.După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a fost redactor la revistele Femeia și Luceafărul. În tinerețe a fost implicată într-o relație sentimentală tumultuoasă și de lungă durată cu poetul Nichita Stănescu. Se căsătorește cu René Coeckelberghs după plecarea din țară.

Alături de poeți ca Ana Blandiana, Marin Sorescu sau Ileana Mălăncioiu este o reprezentantă a primului val al poeților generației ’60. După plecarea din România în 1975 se stabilește în Suedia. Aici, continuă să scrie și să facă parte din lumea literară. Își construiește și o carieră de traducătoare pentru care a fost recunoscută cu Premiul Academiei Suedeze pentru promovarea literaturii suedeze în străinătate. Gabriela Melinescu a învățat să graveze și să picteze icoane și și-a ilustrat singură unele din cărțile ei mai recente.O expoziție cu lucrările ei de artă a fost găzduită de Institutul Cultural Român din Stockholm.

Cu mai mulți ani în urmă, Doru Iftime a întrebat-o pe Gabriela MelinescuMelinescu de ce a ales, în 1975, calea atât de complicată a emigrării într-o țară (Suedia) a cărei limbă nu o vorbea și unde s-a dus după bărbatul de care era îndrăgostită, deși acesta era căsătorit și avea doi copii. „Iubirea e absurdă”, mi-a răspuns. „Nu urmează regulile, e ca o boală contagioasă. (…) Toți oamenii înțelepți se roagă la Dumnezeu să nu le dea mari iubiri.”

Iar despre relația cu Nichita Stănescu a spus: „Dacă n-aș fi fost scriitoare, nu aș fi avut șansa să-i cunosc pe cei doi iubiți ai vieții mele. /Rene Coeckelberghs și Nichita Stănescu/ Cum bine spune prietena mea, Ileana Mălăncioiu, care a fost iubita lui Eugen Jebeleanu: „Am avut noroc să nu ne pierdem timpul cu alți bărbați, numai cu bărbați extraordinari.”

„În ce relații ați rămas cu Nichita după ce v-ați despărțit?”, a mai întrebat-o jurnalistul pe Gabriela Melinescu. „De obicei, despărțirile sunt pline de resentimente”, mi-a răspuns. „Nichita s-a supărat pe mine când a auzit că mă voi căsători și că voi părăsi țara. A fost foarte afectat. Dar Rene i-a publicat apoi, în Suedia, o carte prefațată de șeful Academiei suedeze, Artur Lundkvist, care îl aprecia enorm pe Nichita și voia să i se dea Premiul Nobel. L-am invitat pe Nichita în Suedia, la lansarea primei lui cărți, apoi la cea de-a doua și la cea de-a treia. Dar el a devenit dintr-o dată foarte mândru și n-a venit la Stockholm niciodată. Și rău a făcut că n-a venit. Avea Nichita niște gelozii absurde, cu toate că el era căsătorit cu Dora și erau foarte bine. Deși nici Nichita, nici Rene, nu mai trăiesc, anul trecut /2010/ am publicat aici, în Suedia, o nouă antologie a lui Nichita, făcută de mine și de traducătoarea Inger Johansson. Eu continuu publicarea operei lui aici, continuu să traduc poemele lui. Iubirea mea pentru el e veșnică.”

În 2002, poeta îi explica Gabrielei Adameșteanu: „Pe sotul meu, editorul René Coeckelberghs, l-am cunoscut la Uniunea Scriitorilor, unde a fost prezentat multor scriitori tineri. Si nu cum pretinde Nicolae /Breban/: ca el insusi mi l-a prezentat. Ii inteleg autoadmiratia capabila sa-si asume chiar paternitatea universului. Dupa intalnirea de la Uniune, cand nu vorbisem mai nimic cu el, René a cerut sa ma vada personal, prezentandu-mi pe sotia lui, Christine, si pe cei doi fii, Yves si Alain, care venisera pentru prima oara in Romania.

In Jurnalul III am descris in amanunt aceasta intalnire scurta si mai tarziu adevarata cunostinta cu René, consecintele tragice ale legaturii mele cu el, traumele culminand cu plecarea mea din tara. Lucrurile trebuie prezentate intr-un context pentru a sesiza atmosfera de teroare si pierdere cu care am platit, asumandu-mi consecintele pasiunii mele. Pentru ca a fost mai mult decat o prietenie si o iubire, mult mai mult decat atat”.

În 2006, îi explica lui Ovidiu Șimonca, într-un interviu pentru Observatorul Cultural: „René venea in Romania pentru mine, ca femeie. La Luceafarul era sef Nicolae Dragos, care a ajuns apoi mare director la Scinteia. La Luceafarul mai lucra Cezar Ivanescu, pe atunci in amor cu o frantuzoaica, iar eu eram in amor cu René. Asa ceva era de netolerat. Nicolae Dragos a convocat o sedinta in redactie, spunindu-ne tuturor ca scriitorii nu au voie sa-i intilneasca pe straini, asa ceva este in afara moralei socialiste. Asta ne spunea Nicolae Dragos, infuriat pe mine si pe Cezar Ivanescu. Nimeni nu indraznea sa spuna nimic. Eu ma simteam vizata si am intrebat: „Tovarase Nicolae Dragos, chiar si in pat este interzis sa te intilnesti cu straini?“. L-am facut K.O. pe „tovarasul Dragos“, care n-a mai zis nimic, s-a inrosit si a parasit redactia”.

„Eu ma vedeam cu René de cinci ani. El a venit de 18 ori in Romania. Chiar si serviciul suedez de securitate incepuse sa-si puna intrebari, de ce vine atit de des in Romania, cu ce scop? Politia suedeza a fost informata si l-au chemat pentru un interogatoriu: „Pentru ce ati facut atitea calatorii in Romania?“. El a spus ca este indragostit de o femeie pe care vrea sa o aduca in Suedia, dupa ce va avea pronuntarea divortului. Intre timp, eu am facut cerere legala sa calatoresc in strainatate. René initiase o colectie de poeti din Estul Europei, sustinuta de Academia suedeza; eu l-am propus pe Nichita, care aparuse deja inainte de a ajunge eu in Suedia, au fost si cehi, si polonezi, eram si eu. Atunci am facut cerere de plecare, cartea mea era publicata in Suedia, cu cronici foarte bune, si mi-au dat drumul, ca sa se debaraseze de mine.”

Despre Nichita Stănescu: „L-as fi vrut mai mindru, o mindrie asa cum o mostenise de la mama sa. Tatal lui era campion de ciclism, un om simplu, de care se indragostise Printesa Tatiana Cereaciuchina. Multi rusi albi fugisera de teama Revolutiei, iar aceasta printesa se refugiase la Ploiesti. Nichita era extrem de modest si de bun in mindria lui. Avea constiinta valorii lui de poet, dar as fi vrut sa intirzie putin in Anglia, in loc sa se intoarca si sa faca ce facea aici. Poate nu stiti, dar erau timpuri in care se bea pina la anihilare, timpuri cind Nichita si prietenii lui beau si ca sa uite, si ca sa nu se confrunte cu realitatea. (...) Pe Nichita nu-l interesa politica. Nu dorea premii, nu dorea sa ia Premiul Nobel, nu dorea sa calatoreasca, l-am chemat, eu si sotul meu, la Stockholm, cind i-au aparut doua volume de poezii. N-a venit. L-a placut pe René, i-a dat drepturile de publicare in toata Scandinavia, dar n-a venit la Stockholm. Era, intrucitva, umilit ca eu l-am parasit, in refuzul venirii la Stockholm se vedea cit era de mindru, el nu dorea sa calatoreasca in Suedia”.

...„Tot ce vedem
mâine ar putea să dispară,
purtat cine știe unde de vânt.
Tot ce păstrasem ca amintire
să se așeze ca praful sub picioare
în aerul tare al feței tale.”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro