„Chiar mi-era antipatic la început. Zâmbea, cu dantura aia superbă, și când vroia să se derobeze de la un răspuns, ieșea învingător pentru că era fermecător când zâmbea...”, mărturisea înfiorată Olga Tudorache. În 1976, un actor român seducător, care părăsise țara împreună cu o divă a cinematografului francez, visând să intre în „lumea bună” a filmului internațional, ajungea să joace într-o peliculă din seria „Emmanuelle”, în rolul scriitorului Thomas Quizet. În România, fusese considerat un june prim comparabil cu Florin Piersic sau Ion Dichiseanu. În Franța însă, abandonat de Marina Vlady, care se îndrăgostise iremediabil de poetul și cantautorul rus Vladinir Vîsoțki, cariera lui Cristea Avram o lua definitiv la vale...

„Emmanuelle în Bangkok” era regizat de Joe D'Amato, iar în rolul titular nu mai era Sylvia Kristel ca în seria originală din 1973, ci Laura Gemser. Emmnanuelle era o fotojurnalistă care trebuia să realizeze un interviu cu Regele Thailandei și, evident, intra într-o serie de aventuri și complicații sentimentale duse la extrem. Împreună cu prietenul ei, arheologul Roberto, călătoresc la Bangkok, unde speră să facă fotografii cu monarhul pentru revista ei din New York și să-i ia un interviu. Îl întâlnește pe Prințul Sanit, fratele regelui, care îi arată țara lui și o introduce în secretele masajului oriental antic. Emanuelle se împrietenește cu maseuza ei, Gee.

Cele două femei și Roberto se întâlnesc ulterior cu cuplul american Jimmy și Frances. Împreună, fotografiați de Emanuelle, se deplasează prin orașul exotic și petrec seara în palatul prințului. A doua zi, Emanuelle urmărește o luptă de animale între un șarpe și o mangustă și mai târziu primește vestea că Prințul Sanit a aranjat o întâlnire între ea și fosta favorită a regelui, care acum locuiește într-un templu. Roberto pleacă între timp în Maroc, pentru săpături la Casablanca.

Când Emanuelle se întoarce la hotel, își găsește camera jefuită. Au fost furate aparatul foto, pozele și pașaportul. Căutând ajutor, ea se grăbește la palatul Prințului, unde este abuzată de un grup de mercenari în slujba regelui. Se dovedește că, între timp, Prințul Sanit încercase să-l răstoarne pe rege și acum este în închisoare. Emanuelle este sfătuită să părăsească țara din cauza relației ei cu prințul. Fără pașaport, acest lucru nu este posibil la început, dar ea seduce un funcționar de la aeroport și îl poate convinge să-i elibereze o viză. Acolo o reîntâlnește și pe Frances, care s-a despărțit de soțul ei. Zboară împreună spre Delhi, iar Emanuelle continuă singură de acolo spre Casablanca.

Ajunsă acolo, se împrietenește cu Debra, fiica consulului american David. Apoi îl vizitează pe Roberto în tabăra arheologică și îl întâlnește, spre surprinderea ei, pe logodnica lui Roberto, colega sa britanică Janett. Asta nu o împiedică să li se alăture în cortul lor. A doua zi dimineața, cei trei pleacă într-un tur al deșertului, unde mașina lor se strică și întâlnesc o hoardă de nomazi tuaregi călare. Cele două femei decid să călărească cu ei mai degrabă decât să aștepte echipa de mecanici. În tabăra de nomazi, ei dansează pentru nomazi și au relații pătimașe cu aceștia.

Urmează o perioadă în care este sfâșiată între sentimentele ei pentru Roberto dar și Debra. Roberto îi cere să decidă între el și ea, dar Emanuelle rămâne nehotărâtă. Se despart, iar Robert o părăsește definitiv. Când Emanuelle își primește din nou pașaportul, ea decide să zboare la Paris pentru a realiza un material pentru revista ei, lăsând-o pe Debra singură, cu inima zdrobită...

Cam acesta era scenariul modest în care Chris Avram (noul nume al actorului român Cristea Avram) primea un rol secundar. Destinul lui se schimbase cu un deceniu mai înainte, atunci când o întțlnise pe Marina Vlady, actrița din Franța - dar la origine rusoaică - fiind la acea oră o vedetă mondială. Aceasta venise în România pentru a filma „Steaua fără nume” (Mona, l'étoile sans nom), în regia lui Henri Colpi, o adaptare cinematografică a piesei lui Mihail Sebastian. Cristea Avram fusese ales să facă parte din distribuție, intepretând chiar rolul lui Grig, iubitul Monei, personajul jucat de Vlady. O pasiune incendiară s-a născut spontan între cei doi. Atât de mare, încât, reîntoarsă în Franța, Vlady „a tras sfori”, inclusiv prin ambasadorul Franței la București, pentru a convinge pautoritășile să-l lase pe actorul român să plece în Hexagon.

Cristea Avram a lăsat în urmă soție, copil, carieră și nu s-a mai uitat înapoi. A ajuns în Franța unde a apărut într-un singur film alături de Marina Vlady, „Le Temps de vivre” (1969). Apoi, iubirea înflăcară s-a transformat în scrum, iar el a început să joace în filme de factură mai modestă. A plecat apoi în Italia și destinul lui s-a sfârșit la Roma, pe 10 ianuarie 1989.

În România fusese căsătorit căsătorit cu cea care avea să devină una dintre marile actrițe și profesoare de artă dramatică ale noastre, Olga Tudorache. În anul 1960, actrița  avea 31 de ani și era deja o stea a scenei. Vocea inconfundabilă și ținuta ei majestuoasă l-au dat gata și pe Cristea Avram, un actor frumos și talentat, cu doi ani mai tânăr decât ea. S-au iubit cu patimă, spun colegii lor de breaslă. Iar din iubirea lor s-a născut Alexandru. Lumea invidia acest cuplu de actori de succes care păreau că au tot ce și-au dorit în viață.

„Pe Cristea l-am cunoscut cu ocazia spectacolului „Antoniu și Cleopatra” la Teatrul Armatei, unde Ginel Teodorescu punea piesa și Cristea era distribuit în Cezar. Antoniu era Ion Dichiseanu. Am repetat foarte mult, șase luni. Lecturile le-am făcut pe scenă. Acolo era pusă masa și țin minte că, la lecturi, eu eram lângă Dichiseanu. Vizavi de mine era Cristea. În timpul acela rula la Aro, alături, filmul "Darclee". Dar eu nu mă duceam să văd filme romanești. Nici n-aveam timp și…la repetiții, Dichiseanu îmi spunea tot timpul: “Uită-te la Cristi cât e de frumos!”. Eu: “Lasă-mă-n pace…Frumos! E ca un frizer. Nu vezi cum își arată fasolea. Tu ești mult mai bărbat, mult mai bine…” Dichiseanu: “Vai, Olga, să te duci să-l vezi în Darclee…” Eu: “Lasă-mă-n pace. Îl văd aicea…Uită-te la el!”

Zâmbea, cu dantura aia superbă, și când voia să se derobeze de la un răspuns, ieșea învingător pentru că era fermecător când zâmbea. Într-o zi am intrat la Aro să văd și eu filmul acela mult lăudat cu un om pe care nu-l agream deloc. Am ieșit îndrăgostită moartă, lulea. Când am venit la Teatru, Cristea Avram era cu totul altcineva pentru mine. Așa a început. Așa s-a născut Alexandru, așa ne-am căsătorit”, mărturisea marea actriță. Despre ea, care nu s-a mai recăsătorit niciodată, se spune că ar fi albit instantaneu în clipa în care a aflat că soțul său o părăsește pentru o divă internațională și pleacă în Franța...

„Ca actor avea un farmec extraordinar, o carismă, o forță de atracție extraordinară. Cu astea te naști. Poți să perfecționezi ceea ce ți-a dat Dumnezeu și uneori chiar poți supraviețui cu asta. Sau mă rog, aici ar fi putut. Acolo a avut nevoie și de mintea care conduce arcușul. De inteligența scenică. Și nu venea nimeni să-l învețe. A făcut filme dar n-a ajuns să mai fie Cristea Avram… El făcuse facultatea de Filosofie, acolo l-a văzut doamna Sadova, nu știu cu ce ocazie, și l-a adus la Teatru.

A pierit la 57 de ani după o carieră spulberată și o viață risipită. În Italia ajunsese venind din Franța pentru un film. Fusese chemat de un mare regizor de film. Din cauza vizei care nu i-a fost dată la timp a ajuns prea târziu și a pierdut probele. Acea șansă ar fi putut fi poate, o propulsare… Ce mai era surprinzător la Cristea, de necrezut e că un bărbat cu farmecul lui, frumos, curtat, nu a fost ceea ce se cheamă un curvar. Cristea era chiar un pur deși trăgeau femeile de el. Chiar dacă desfășurarea vieților noastre a făcut să nu mai fim împreună Cristea și-a păstrat în biografia mea un loc al lui. Asta am realizat când el s-a dus”, mărturisea Olga Tudorache.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro