O nouă filmare revoltătoare a fost făcută publică pe rețeaua de socializare și a ajuns până la Ministrul Educației. Anisie a promis că va lua măsuri. Un copil își filmează pe ascuns profesoara în clasă, care dă palme elevilor din bănci.

Atitudinea revoltătoare a profesoarei a determinat-o pe Monica Anisie să răspundă tot pe rețeaua de socializare, prompt:

"Astăzi am aflat de pe pagina de Facebook a lui Andy Popescu, dintr-o înregistrare video, că mai mulți elevi de la o școală din localitatea Borșa, județul Maramureș, au fost loviți de o profesoară. Am contactat personal atât inspectorul școlar general, cât și inspectorul școlar general adjunct ai inspectoratului școlar, solicitându-le ca luni dimineață să înceapă o anchetă la respectiva unitate de învățământ, iar la finalul acesteia, să întreprindă toate măsurile necesare impuse de lege. Mă întristează să aflu despre astfel de incidente! Cu toții trebuie să reacționăm ferm și imediat, cu toleranță ZERO la violența în școli".

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro