...A fost supranumită „Regina tropicelor” sau „Perla neagră” și a înnebunit lumea cu numerele ei de dans senzuale, adesea evoluând în costume sumare, cel mai celebru dintre acestea fiind cel alcătuit, provocator, din doar câteva banane.

A făcut parte din Rezistența Franceză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a reușit să transmită o mulțime de informații confidențiale serviciilor englezești de spionaj. Și, da, a vizitat de două ori România, în 1928 și în 1970, stârnind de fiecare dată senzație!

Josephine Baker (Freda Josephine McDonald) s-a născut în America, în anul 1906, într-unul dintre cartierele sărace din Saint Louis, fiind fiica unui producator evreu de instrumente muzicale și a unei spălătorese de culoare. A deputat la vârsta de 13 ani pe scena teatrului „Booker Washington Theatre" din Saint Louis. Mai apoi, când avea 16 ani, a început să apară pe scenele teatrelor de revistă din Philadelphia și din New York. Remarcată de poetul german Karl Gustav Vollmoeller, Josephine Baker a ajuns în scurt timp să se bucure de succese răsunătoare pe marile scene din Paris și Berlin.

Josephine Baker și-a dobândit faima mondială după plecarea în Franța, unde s-a stabilit definitiv în anul 1925 (a părăsit Statele Unite datorită segregației rasiale). Debutul la Paris a avut loc în anul 1926, pe scena teatrului Champs-Élysées, în spectacolul “Revue negre”. Figură extrem de exotică a “anilor nebuni și ai charlestonului”, cea care apărea în spectacolele de cabaret mai mult goală decât îmbrăcată, doar cu niște frunze de palmier și niște banane în jurul taliei, a devenit marea răsfățată a publicului din toate marile capitale europene. Șlagărele cântate de ea, precum „Paris, mes amours" sau „J’ai deux amours, mon pays et Paris", erau fredonate pretudindeni.

„Josephine Baker devenise idol și simbol. Pentru mulțimile dornice de cât mai multă desfătare, după anii sumbri de război, Josephine era un idol. Adusese din coliba de palmieri de la marginea junglei tot parfumul exotic, iar oamenii din tranșee o înălțară pe umerii lor. Josephine Baker era simbolul unei epoci de vârtej și necontenită schimbare. ‹‹Josephine, Josephine!›› cânta generația care citea pe Tagore, disprețuia valsul și admira rochiile scurte” - nota un redactor al revistei bucureștene Realitatea Ilustrată în anul 1938.

Asta se întâmpla la zece ani după ce a fost invitată la București în anul 1928 pentru a juca într-un spectacol de cabaret, iar românii nu o uitaseră, dimpotrivă, o adulau în continuare. Josephine Baker a fost primul superstar cunoscut de publicul bucureștean de pe ecranul sălilor de cinematograf care a venit în România. Se întâmpla în anul 1928. Impresarul: nimeni altul decât marele Constantin Tănase, patronul Teatrului Cărăbuș. Suma angajată a fost una enormă pentru acele vremuri: 100.000 lei pentru fiecare reprezentație. Pretextul artistic a fost spectacolul de revistă intitulat insinuant și provocator... Negru pe alb, pus în scenă de A. de Herz, N. Kirițescu și N. Vlădoian. Cu o mare dezinvoltură, Miss Baker a cântat, a dansat (alături de alte 16 balerine) și a entuziasmat publicul bucureștean. Au fost două reprezentații, fiecare dintre ele fiind mutate din grădina de vară Alcazar d’Été, de la Şosea, în interior, în Sala Eforie, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de admiratori români ai vedetei de culoare, o mulatră senzuală care le-a precedat cu vreo șapte decenii pe Naomi Campbell, Alicia Keys, Beyonce, Halle Berry sau Vanessa Williams.

Evident, genialul Constantin Tănase, starul absolut al teatrului de revistă interbelic (lichidat de ruși pe 29 august 1945, după ce lansase faimosul cuplet „Era rău cu Der, die, das,/ Dar mai rău-i cu Davai ceas!/ Davai ceas, davai moșie,/ Asta nu-i tovărășie!”), nu avea cum să iasă pe plus ca rețetă financiară, având în vedere onorariul fabulos de mare oferit superbei mulatre, dar și celelalte cheltuieli făcute cu această ocazie, însă scopul său era să-și promoveze bombastic „brandul de entertainment” (cum s-ar zice azi!). Pentru asta și-a făcut o reclamă deșănțată în toată presa Capitalei, iar „regia vizitei în București a fost una pe măsura faimei celebrei starlete: Josephine Baker a ajuns în Gara de Nord cu Orient Express-ul, a fost preluată de Constantin Tănase și plimbată prin centrul Bucureștiului într-o trăsura deschisă (pentru a închide gura cârcotașilor și a celor care nu credeau că aceasta va cânta și va dansa la Bucureşti)”. Trăsurica în care Tănase s-a plimbat cu minunata Josephine pe Calea Victoriei era trasă de un ...struț, iar evenimentul a făcut, într-adevăr, senzaţie în Bucureştiul interbelic, avid - și atunci, ca și azi! - de astfel de provocări. Bucureștenii se înghesuiau să vada „minunea de abanos”. Un martor interbelic consemna: „Deodată, prin dreptul Capșei, zăresc (și mă frec la ochi), o tânără negresă purtând pantaloni. Haida-de! O fi fenomenu-acela, cum îi zice? A, fata morgana… Nu, nu-i fata morgana, e fata tropicala de vreme ce o cheamă Josephine Baker și coboară dintr-o trăsurică ancorată de un struț și așază în fața struțului un pumn de alune cojite și pășește în Capșa și bea un mazagran într-o societate mie-n sută virilă și fâlfâie, și se unduie, și glisează dinaintea privirilor cloroformizate ale clienților și trecătorilor care uită să mai petreacă”. (După București, potopul… - Mircea Constantinescu).

Emoția și excitația publicului autohton după ce această femeie „înaltă, cu pielea de culoarea cafelei, cu ochi de abanos, picioare de Paradis şi un zâmbet mai presus de toate zâmbetele“ (cum o vede însuşi marele Picasso) a dansat provocator pe scena cabaretului și a extaziat o lumea. Prezenţa femeii de abanos în România este documentată de Ion Paraschiv şi Trandafir Iliescu în cartea De la Hanul Şerban Vodă la Hotel Intercontinental. De notat că, în acea perioadă, cânta la Alcazar şi cunoscutul violonist Grigoraş Dinicu, iar, în curând, Tănase avea să lanseze o nouă stea muzicală - Maria Tănase (care, va debuta la Alhambra, cântând mai întâi sub pseudonimul de scenă Mary Athanasiu).

Cronica spectacolelor de la București, realizată în cotidianul Adevărul, numărul din 5 iunie 1928, consemna astfel evenimentul: „Spectacolele companiei Cărăbuș au început sâmbătă seara la Eforie din cauza ploii și frigului. S'a reprezentat Negru pe alb de Puck, Nick și Ramos, trei autori de reviste bine cunoscuți și reputați. Spectacolul de acum de sub conducerea d-lui C. Tănase a fost denumit însă <>. Succesul a fost al Josephinei Baker, care a executat, cu o grație și o agilitate extraordinare, dansuri pline de fantezie. Dar pe lângă dansurile care i-au creat celebritatea mondială, Josephine Baker s'a produs și în câteva cântece. Și a cântat sugestiv, frumos și expresiv cântece nespus de triste, pline de melancolie, formând astfel un interesant contrast cu dansurile”.

Josephine Baker a revenit în România abia 40 de ani mai târziu, la festivalul de la Brașov – Cerbul de aur – în anul 1970. Un mare succes și atunci, dar nimic nu se poate compara cu spectacolul fetei de ciocolată care se plimba pe Calea Victoriei într-o trăsurică trasă de un struț. Fantomele domnitorului Nicolae Mavrogheni și beizadelei Costache Caragea, care, în vechime, s-au „dat” pe Cheiul Dâmboviței în sănii trase de cerbi cu coarnele aurite vor fi aprobat, din Ceruri, isprava lui Costică Tănase...



Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro