La începutul veacului al XIX-lea, unul dintre cei mai de vază locuitori ai Podului Caliței, ce-și avea mai multe rânduri de case aproape de Dâmbovița, în spatele loculului pe care dumneaei Safta, văduva marelui ban Grigore Brâncoveanu, avea să ridice, între 1835-1838, întâia mare instituție hospitalicească a Bucurescilor, era Hagi Tudorache, cel mai mare neguțător de lipscănie din toată Europa Răsăriteană, după cum atestă și Aurora Nicolau în volumul Tainica inimă a Bucureștilor.
Născut pe la 1768 și plecat de jos, dintr-o mahala a Curții de Argeș, țărănușul analfabet a fost de mic dat băiat de prăvălie jupânului Tudorache Hagiu. Acesta avea prăvălie de lipscănie în Hanul Sf. Gheorghe, aflat în vecinătatea Bisericii Sf. Gheorghe Nou. În modestul său stabiliment, Tudorache cel bătrân vindea toate mărunțișurile de care aveau trebuință femeile din vecinătate, de la ațe, ace și degetare la stambă și alte pânzeturi aduse tocmai din capitala landului Saxonia, Leipzig, ce în vechime i se zicea Lipsca. Jupânul a fost uimit de agerimea și istețimea băiatului, care, deși nu avea știință de carte, a învățat repede toate chițibușurile prăvăliei și a dovedit că o poate îngriji cum se cuvine, sporind de la an la an avuția bătrânului negustor. Când aceasta și-a simțit ultimul ceas aproape, l-a pus pe destoinicul său ucenic să facă legământ că-i va purta numele și i-a lăsat casa, acareturile și întregul negoț.
Astfel, devenit Hagi Tudorache și stăpânul unei prăvălii cu mici produse de manufactură, el s-a gândit cum să se propășească, ducând pe alte culmi afacerea binefăcătorului său și răsplătindu-i acestuia încrederea pe mai departe. În scurtă vreme, Tudorache cel nou a înființat o rețea uimitoare de magazine ambulante, cu care oamenii săi, bine aleși după cinste și pricepere, au început să cutreiere mai întâi târgurile Țării Românești și Moldovei, apoi, prinzând curaj, să străbată toate drumurile comerciale din Balcani și până în Galiția, spre Marea Baltică și orașele hanseatice. Calfele lui Tudorache cumpărau și, apoi, revindeau cu spor mărfuri de toată mâna, tot ce era nevoie într-o gospodărie. „Prăvăliile" de început erau, în fapt, căruțe mari cu strașnice coviltire, orânduite înlăuntrul lor cu rafturi cuprinzătoare pe care erau înșirate toate cele, de la mercerie (ace, ață, nasturi, tibișiruri, copci, panglici, șireturi și alte alea) la bogasierie mai de Doamne-Ajută (stămburi, olandă și, chiar, dantelărie de Flandra).
La un moment dat, Tudorache ajunsese starostele a peste 200 de mici neguțători ambulanți, dezvoltând o încrengătură de afaceri care trecea peste granițele mai multor imperii (otoman, țarist, habsburgic și prusac) și-l făcuse nu doar cel mai bogat antreprenor român, ci și unul dintre cei mai mari întreprinzători din această parte a Evropei.
Negustorul vizionar nu s-a îngropat, însă, în catastife și în întortocheate treburi contabilicești, ci și-a văzut și de viața lui, întemeindu-și o frumoasă familie. Fără de grăbire, la anul 1805, pe când ajunsese la o anumită bunăstare și asupra de înțelepciune, el s-a însurat cu Elena, fiica logofătului Fierea, cu care a vieţuit 40 de ani, până în anul 1845, când aceasta a trecut la cele veșnice, în palatul ridicat la Șosea de arhitectul Toma Dobrescu, cel care mai avea la activ și alte edificii de seamă, precum Palatul Minerva și Liceul „Carol I" din Craiova, Liceul „Petru și Pavel" din Ploiești, Palatul Camerei de Comerț din Galați, fiind și diriginte de lucrări la Palatul Bursei din București.
Hagi Tudorache a avut nouă copii împreună cu soţia sa, dintre care doi au murit de tineri. Cei şapte copii rămaşi - trei fete şi patru băieţi - s-au ocupat cu comerţul de lipscănie, după ce au făcut practică în prăvăliile tatălui lor. Copiii oricărui comerciant din acele vremuri erau puşi să înveţe meseria negustorească, începând prin a face toate corvezile mărunte, la rând cu ceilalţi băieţi de prăvălie. Hagi Tudorache şi-a format copiii la rând cu ceilalți ucenici, apoi i-a şcolit, învăţându-i toate regulile comerțului cinstit.
Împreună cu odraslele sale, Hagi Tudorache a extins afacerea, cumpărând prăvălii şi terenuri prin tot Bucureştiul. Apoi, a creat o mare rețea negustorească, între Sudul Dunării, Bucureşti, Liov şi Leipzig.
De asemenea, familia s-a implicat și în sprijinirea tinerilor oameni politici, pe care i-au finanțat încă de la începutul carierei. Copiii marelui negustor l-au ajutat băneşte pe viitorul unionist Vasile Boerescu - cel care, pe 24 ianuarie 1859, a propus alegerea lui Cuza și în Țara Românească - să-şi termine studiile de drept la Paris şi tot ei i-au înlesnit alegerea ca deputat, înscriind Hănişorul (un grup de prăvălii de pe Uliţa Lipscanilor) pe numele lui, pentru a avea censul cerut de legea electorală de atunci, după cum afirmă istoricii.
Fiul cel mare al negustorului, Costache Hagi Tudorache, s-a dovedit și el a fi un mare întreprinzător, dar și un om al schimbărilor. Purta costum evropenesc şi făcuse şcoală în Apus. După dezastrul incendiului din martie 1847 (care a distrus multe averi), Costache porneşte o nouă afacere de lipscănie, pentru început în asociere cu Leon Manoach. Între 1849 şi 1852, capitalul afacerii se dublează, în ciuda vremurilor tulburi ale țării de după înfrângerea revoluţiei pașoptiste. Costache Hagi Tudorache a lucrat alături de fraţii şi verii săi până în pragul primului război mondial. Fraţii Tudorache au reuşit să dezvolte, în afara tradiţionalului comerţ en gros de lipscănie, care a asigurat și cheagul necesar pentru numeroase investiții imobiliare, chiar şi o instituţie bancară: Banca „Hagi Tudorache", pe Strada Lipscani.
Întemeietorul dinastiei, Hagi Tudorache, deși și-a construit și un mic palat pe Șoseauau Kiseleff, a locuit mai mult în casele din mahalaua Oţetari, unde a şi murit în 1848, fiind înmormântat în curtea Bisericii Oţetari, care există şi azi în Bucureşti. Mai târziu, mormântul familiei a fost transferat la Cimitirul Bellu, într-un cavou decorat cu sculpturi de gen.
Copiii și nepoții negustorului au împânzit Bucureștii și lumea, mulți dintre ei continuând tradiția familiei și întemeindu-și o sumedenie de afaceri de succes, dovedind, astfel, că sângele de „lipscan" niciodată apă nu se face!
Dan-Silviu Boerescu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro Născut pe la 1768 și plecat de jos, dintr-o mahala a Curții de Argeș, țărănușul analfabet a fost de mic dat băiat de prăvălie jupânului Tudorache Hagiu. Acesta avea prăvălie de lipscănie în Hanul Sf. Gheorghe, aflat în vecinătatea Bisericii Sf. Gheorghe Nou. În modestul său stabiliment, Tudorache cel bătrân vindea toate mărunțișurile de care aveau trebuință femeile din vecinătate, de la ațe, ace și degetare la stambă și alte pânzeturi aduse tocmai din capitala landului Saxonia, Leipzig, ce în vechime i se zicea Lipsca. Jupânul a fost uimit de agerimea și istețimea băiatului, care, deși nu avea știință de carte, a învățat repede toate chițibușurile prăvăliei și a dovedit că o poate îngriji cum se cuvine, sporind de la an la an avuția bătrânului negustor. Când aceasta și-a simțit ultimul ceas aproape, l-a pus pe destoinicul său ucenic să facă legământ că-i va purta numele și i-a lăsat casa, acareturile și întregul negoț.
Astfel, devenit Hagi Tudorache și stăpânul unei prăvălii cu mici produse de manufactură, el s-a gândit cum să se propășească, ducând pe alte culmi afacerea binefăcătorului său și răsplătindu-i acestuia încrederea pe mai departe. În scurtă vreme, Tudorache cel nou a înființat o rețea uimitoare de magazine ambulante, cu care oamenii săi, bine aleși după cinste și pricepere, au început să cutreiere mai întâi târgurile Țării Românești și Moldovei, apoi, prinzând curaj, să străbată toate drumurile comerciale din Balcani și până în Galiția, spre Marea Baltică și orașele hanseatice. Calfele lui Tudorache cumpărau și, apoi, revindeau cu spor mărfuri de toată mâna, tot ce era nevoie într-o gospodărie. „Prăvăliile" de început erau, în fapt, căruțe mari cu strașnice coviltire, orânduite înlăuntrul lor cu rafturi cuprinzătoare pe care erau înșirate toate cele, de la mercerie (ace, ață, nasturi, tibișiruri, copci, panglici, șireturi și alte alea) la bogasierie mai de Doamne-Ajută (stămburi, olandă și, chiar, dantelărie de Flandra).
La un moment dat, Tudorache ajunsese starostele a peste 200 de mici neguțători ambulanți, dezvoltând o încrengătură de afaceri care trecea peste granițele mai multor imperii (otoman, țarist, habsburgic și prusac) și-l făcuse nu doar cel mai bogat antreprenor român, ci și unul dintre cei mai mari întreprinzători din această parte a Evropei.
Negustorul vizionar nu s-a îngropat, însă, în catastife și în întortocheate treburi contabilicești, ci și-a văzut și de viața lui, întemeindu-și o frumoasă familie. Fără de grăbire, la anul 1805, pe când ajunsese la o anumită bunăstare și asupra de înțelepciune, el s-a însurat cu Elena, fiica logofătului Fierea, cu care a vieţuit 40 de ani, până în anul 1845, când aceasta a trecut la cele veșnice, în palatul ridicat la Șosea de arhitectul Toma Dobrescu, cel care mai avea la activ și alte edificii de seamă, precum Palatul Minerva și Liceul „Carol I" din Craiova, Liceul „Petru și Pavel" din Ploiești, Palatul Camerei de Comerț din Galați, fiind și diriginte de lucrări la Palatul Bursei din București.
Hagi Tudorache a avut nouă copii împreună cu soţia sa, dintre care doi au murit de tineri. Cei şapte copii rămaşi - trei fete şi patru băieţi - s-au ocupat cu comerţul de lipscănie, după ce au făcut practică în prăvăliile tatălui lor. Copiii oricărui comerciant din acele vremuri erau puşi să înveţe meseria negustorească, începând prin a face toate corvezile mărunte, la rând cu ceilalţi băieţi de prăvălie. Hagi Tudorache şi-a format copiii la rând cu ceilalți ucenici, apoi i-a şcolit, învăţându-i toate regulile comerțului cinstit.
Împreună cu odraslele sale, Hagi Tudorache a extins afacerea, cumpărând prăvălii şi terenuri prin tot Bucureştiul. Apoi, a creat o mare rețea negustorească, între Sudul Dunării, Bucureşti, Liov şi Leipzig.
De asemenea, familia s-a implicat și în sprijinirea tinerilor oameni politici, pe care i-au finanțat încă de la începutul carierei. Copiii marelui negustor l-au ajutat băneşte pe viitorul unionist Vasile Boerescu - cel care, pe 24 ianuarie 1859, a propus alegerea lui Cuza și în Țara Românească - să-şi termine studiile de drept la Paris şi tot ei i-au înlesnit alegerea ca deputat, înscriind Hănişorul (un grup de prăvălii de pe Uliţa Lipscanilor) pe numele lui, pentru a avea censul cerut de legea electorală de atunci, după cum afirmă istoricii.
Fiul cel mare al negustorului, Costache Hagi Tudorache, s-a dovedit și el a fi un mare întreprinzător, dar și un om al schimbărilor. Purta costum evropenesc şi făcuse şcoală în Apus. După dezastrul incendiului din martie 1847 (care a distrus multe averi), Costache porneşte o nouă afacere de lipscănie, pentru început în asociere cu Leon Manoach. Între 1849 şi 1852, capitalul afacerii se dublează, în ciuda vremurilor tulburi ale țării de după înfrângerea revoluţiei pașoptiste. Costache Hagi Tudorache a lucrat alături de fraţii şi verii săi până în pragul primului război mondial. Fraţii Tudorache au reuşit să dezvolte, în afara tradiţionalului comerţ en gros de lipscănie, care a asigurat și cheagul necesar pentru numeroase investiții imobiliare, chiar şi o instituţie bancară: Banca „Hagi Tudorache", pe Strada Lipscani.
Întemeietorul dinastiei, Hagi Tudorache, deși și-a construit și un mic palat pe Șoseauau Kiseleff, a locuit mai mult în casele din mahalaua Oţetari, unde a şi murit în 1848, fiind înmormântat în curtea Bisericii Oţetari, care există şi azi în Bucureşti. Mai târziu, mormântul familiei a fost transferat la Cimitirul Bellu, într-un cavou decorat cu sculpturi de gen.
Copiii și nepoții negustorului au împânzit Bucureștii și lumea, mulți dintre ei continuând tradiția familiei și întemeindu-și o sumedenie de afaceri de succes, dovedind, astfel, că sângele de „lipscan" niciodată apă nu se face!
Dan-Silviu Boerescu