Elena Ceaușescu nu a fost singurul caz în care soția unui conducător de stat român a făcut multe dintre jocurile la nivel înalt în locul acestuia. Dacă ne întoarcem în istorie, vom găsi și alte exemple, începând cu Doamna Clara, nevasta catolică a voievodului Alexandru Nicolae (1330-1364) și mama vitregă a lui Vlaicu-Vodă, o femeie extrem de persuasivă, care era gata-gata să convertească defintiv Țara Românească, prin definiție și tradiție stat ortodox.

Ulterior, și personalitatea voievodului Mircea Ciobanul a fost ocultată de cea, chiar mai pregnantă a soției sale, Doamna Chiajna. Despre ea, fiica lui Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare, se presupune că s-ar fi născut, pe la 1525, în Polonia. Chiajna este numele slavon pentru Despina, însă numele ei de botez era Ana. În 1545, s-a măritat cu domnul Țării Românești, Mircea Ciobanul, cunoscut în istorie pentru măcelărirea repetată a boierilor pe care, altminteri pe bună dreptate, îi bănuia de trădare. Din această căsătorie, binecuvântată de o mare rodnicie, au rezultat trei băieți și mai multe fete. După moartea lui Mircea Ciobanul în 21 septembrie 1559, Doamna Chiajna - cunoscută și din nuvela omonimă a lui Alexandru Odobescu - se instituie ca tutore a fiului ei cel mai mare Petru cel Tânăr, în vârstă de 13 ani, pentru care a obținut tronul. Îi întărește domnia fiului prin daruri trimise la turci, de unde a cerut și doi tineri fanarioți pentru fiicele sale. Au fost propuși tânărul și chipeșul Stamatie Paleologu și bătrânul Cantacuzen. Fiica ce trebuia să se căsătorească cu bătrânul, a fugit inițial cu tânărul boier român Radu Socol pe care îl iubea. Dar asta s-a întâmplat după ce mama ei a orchestrat o mare și umilitoare escrocherie. Ca să spele rușinea aruncată pe obrazul Porții Otomane, care îi prețuia pe descendenții ultimilor împărați bizantini, pe care-i numea în poziții-cheie ale înaltelor dregătorii de la Stambul și Adrianopole, Chiajna a trimis o serie de mari daruri. În plus, în 1574, asemenea lui Mircea cel Bătrân care și-a măritat o fiică, Arina, cu Sultanul Musa Celebi, și-a măritat o altă fiică cu Sultanul Murad. După un an însă, a căzut în dizgrația turcilor, care au exilat-o la Alep, în Siria. Aici a trebuit să-și câștige existența cu negustoria și țesutul. A murit în 1588, iar mormântul ei se află la Galata.

Destinul acestei femei energice a fost unul teribil de palpitant, conform și www.historia.ro: „Nepoată de domn (a lui Ștefan cel Mare), născută din os domnesc (tată i-a fost Petru Rareș), ea și-a unit viața în fața altarului cu a unui domn (Vodă Mircea Ciobanu) și a fost mamă de domn (a lui Petru Vodă cel Tânar). A avut șapte copii, trei băieti și patru fete - Petru, Anca, Alexandra, Marina, Dobra, Mircea și Radu -, pentru care nu s-a dat în lături de la nimic atunci când a fost vorba să-i căpătuiască într-un fel sau altul.

(…) Cum spune cronica, doamna Chiajna s-a născut din Petru Rareș și prima lui soție, Maria, în Polonia, în 1525, pe când viitorul domn al Moldovei se afla în pribegie. Doamna Elena /a doua soție a lui Petru Rareș/, deși mamă vitregă, a crescut-o ca pe copiii ei, dându-i o educație aleasă.(…) În 1546, la douăzeci și unu de ani împliniți, se mărită cu Mircea Ciobanul, domnitorul Țării Românesști (1545-1554 si 1558-1559), fiul natural al lui Radu Vodă cel Mare, domn între anii 1495-1508, rămas în istorie și prin faptul că l-a adus în țară pe Macarie, care a tipărit, în premieră pentru Principatul Dunărean, o serie de cărți sfinte, între care Liturghierul, Evanghelierul și Octoihul”.

Sfârsindu-și viața de tânar, de moarte bună se zice, Mircea Ciobanul o lasă pe Doamna Chiajna văduvă, singură, cu șapte copii mici în grijă. Ea nu a cedat psihologic, dovadă că nu a stat nicio clipă degeaba, căinându-și cumva soarta potrivnică, ci a urzit fel de fel de scenarii politice pentru binele pruncilor săi: „Cu toate că abia trecuse de zece ani, îl instala pe tronul țării, sub tutela ei, pe primul născut dintre copii, Petru, căruia i s-a zis, din cauza nevârstniciei, Voda Petru cel Tânar. Însă boierii, răzvrătiți pe timpul domniei lui Mircea Ciobanul, aciuțti la nord de Carpați, socotesc că le-a venit vremea, strâng luptatori și pornesc spre București pentru schimbarea necoptului domnitor. Chiajna nu stă cu mâinile în sân. Se pune în fruntea oastei domnesti -   spune cronica vremii -, fiind singurul exemplu din trecutul nostru al unei femei conducând o oaste în război. Este învinsa la Românești, dar își ia revanșa în bătălia de la Șerpănești. Totuși, în cele din urmă, Chiajna este nevoită să ia drumul Stambulului cu întreaga ei familie.

(…)Dar nu se astâmpăra nici de această dată. Pe lângă faptul că pune la bătaie 210.000 de galbeni, intră în legătură, pe căi numai de ea știute, cu două dintre cele mai frumoase cadâne din haremul Sultanului, evreica Nurbani și venețianca Safigi. Stimulate și dumnealor <<cu niscai gălbiori>>, în nopțile fermecate ale Bosforului, ele șopteau la urechea bătrânului Suleiman că Petru, fiul Chiajnei, este un copil deștept și mama sa o femeie destoinică. Convins și de farmecele cadânelor și prin argumentul banilor, Sultanul îi trimite pe Chiajna și pe fiul ei înapoi la Bucuresti, cu firman de domnie".
Această domnie a lui Petru ține șapte ani - spune cronica -, timp în care copilul abia se face flăcăiandu, „domnind numai cu numele într-o țară în care Chiajna era acum stăpână". Grijulie față de viitorul copiilor, își începe „campania de căpătuire a acestora".
Primul pe lista este însuși domnitorul țării. Deși Petru voda cel Tânar nu avea decât șaisprezece ani, maică-sa „își pune în gând să-l însoare cu o domniță frumoasă, Elena, fiica unui anume căpitan Nicolae Cherepovici, consilier apropiat al Voievodului Ardealului. Se duc tratative intense, cu peripeții și compromisuri și de o parte și de alta, și, în cele din urmă, nunta - bogată si fastuoasa - are loc la Sibiu, în august 1563. Numai că a fost o nuntă mai aparte. Fără mire! Fiind, cum se știe, mai mult copil decât bărbat, acesta a fost lăsat la București să se joace, în continuare, de-a v-ați ascunselea. A fost reprezentat, la Isaia dănțuiește, alături de tânăra mireasă, de un procurator. La vremea aceea se putea și așa ceva”.

În curând, va avea loc o „minune”, fiindcă se va întâmpla un lucru cel putin ciudat: „Numai după cinci luni de la nuntă, în ianuarie 1564, proaspăta Doamnă Elena a lui Petru voda cel Tânar o născu pe Tudorița, o fetiță dolofană, de aproape patru kilograme! Nu se știe cum a reacționat tânărul însurățel. Se cunoaște, însa, cu certitudine, atitudinea soacrei mari. Ar fi fost de acord cu orice pentru fericirea și binele odraslei sale. Dar să admită că un copil sănătos se poate naște la doar cinci luni... Asta nu! și-a zis hotărâtă Chiajna. În consecință, și-a încărcat nora într-un rădvan, cu zestre cu tot, dar și cu progenitura făcută cu cine știe cine, și a trimis-o înapoi la Sibiu, la maică-sa și la taică-su, să se spele pe cap cu ea cum or ști”, după cum plastic povestește Grigore Toloacă pe www.historia.ro.

În ciuda acestui eșec rușinos, mama-regentă, Doamna Chiajna, nu se descurajează. Chiar dacă voievodul oficial, Petru cel Tânăr, rămâne de izbeliște, neînsurat, ea își canalizează eforturile spre căpătuirea fetelor. „Și nu era ușor deloc, căci erau multe - nu mai puțin de patru! -   iar înlăuntrul țării partide strălucitoare nu prea se aflau.
Le luă pe rând, cu răbdare, în ordinea venirii pe lume a domnițelor. O dădu, mai întâi, pe Anca după banul Neagoie, un boier tânăr, bogat și loial domniei. Scăpă, apoi, și de Domnița Ruxandra, măritând-o mai mult sau mai puțin din dragoste, cu cămărașul Gheorghe Hrisoverghi, dregător credincios și de nădejde.

Cu Dobra, fată frumoasă și ambițioasă ca maică-sa, Chiajna are, însă, planuri mari. Vrea s-o facă Doamnă a Moldovei. Pe tronul țării surorii se afla, atunci, Despot Vodă (1561-1563), un grec cu numele de Ioan Iacob Eraclid, coborâtor, pretindea el, din neamul despoților sârbi. A ajuns domn al Moldovei cu sprijin polonez și habsburgic. Vrând pesemne să-și legitimeze oarecum domnia, printr-o căsătorie adecvata, Despot Vodă acceptă bucuros propunerea venită dinspre București. /Bătrâiorul personaj - 51 ani - din drama lui Vasile Alecsandri / se grăbește chiar să-i trimită în pețit, în iulie 1562, pe boierii Moțoc și Avram, încărcați cu daruri scumpe, pentru a cere mâna Domniței Dobra.
Doamna Chiajna îi primește pe oaspeți cu brațele deschise. Era în joc nu numai fericirea Dobrei, râvnită de orice mamă când își mărita odorul. Mai presus de asta se situa ambiția de a o face pe una dintre fiicele sale prima doamnă a Moldovei. (…)Au loc mese bogate și chefuri duse până noaptea târziu. În culise, însă, se duc tratative peste tratative, cu Chiajna în rol de negociator principal. Se mai dă dintr-o parte, se mai dă și din cealaltă, se mai și lasă, ca la orice tocmeală ce se respectă. La sfârșit, târgul este bătut în cuie, cererea în căsătorie fiind <<primită cu dragă inimă și împărtășită cu bucurie de Domniță>>. Oaspeții nu plecară din București cu mâna goală. Pe lângă vestea bună, cum că pirostriile pot fi puse cât mai curând posibil, Doamna Chaijna îi trimite viitorului ginere domnesc, în dar, un frumos și scump inel cu briliante și un portret al miresei. Al cărei chip era, firește, mult mai frumos în natur decât pe pânză”.

Se părea că, de data aceasta, Doamnei Chiajna îi ieșea combinația princiară, ea urmând în scurt timp să fie nu doar mama Domnului Munteniei ci și soacra omologului acestuia de pe Scaunul Moldovei. Despot Vodă era în al nouălea cer, așa că trece și el la treabă. Fixează nunta pentru 15 august și „trimite crainici în cele patru zări, pentru a pofti la marele ospăț nu numai capetele încoronate din țările vecine, ci și pe simandicoșii suverani din Europa Occidentală!”. Tipic pentru un impostor parvenit, el încerca să țintească foarte sus, arzând cu frenezie etapele.

Din păcate, tot eșafodajul matrimonial se dărâmă. Mai întâi nunta a fost amânată, ca apoi logodna să se strice definitive, după ce, prin informatorii ei de la Suceava, Doamna Chiajna a aflat că domnitorul moldovean „pusese gând rău Munteniei, intenționând să i-o dea fratelui său adoptiv, un anume Dumitru. Ceea ce Chiajna nu ar fi acceptat nici moartă! De altfel, numai după un an de zile, Despot Voda este ucis de boierii necredincioși si pe tronul Moldovei se urca, pentru a doua oară, celebrul Alexandru Lăpușneanu”.

Asadar, după Petru, și Dobra rămâne nemăritată! (Doar pentru o vreme, pentru că, în cele din urmă, abila ei mamă șterge cu buretele episodul moldav și reușește să o dea după un os domnesc și mai de vază, după cum se va vedea!) Doamna Chiajna „își continuă însă misia, luând-o în colimator pe Marina, cea de-a patra și ultima fiică. De asta dată <<își îndreptă privirile spre acel Bizanț, de unde ne mai veniră în vremi odrasle domnești pe scaunele țărilor noastre>>.Ticlui o misivă secreta către Patriarhul Constantinopolului, pe care îl cunoștea bine, rugându-l să-i găsească un ginere de neam ales și cu stare pentru tânăra ei domniță. Nedându-se în laturi de la postura de petitor de ocazie, Patriarhul Iosif  Paleologul  se pune pe cercetat în dreapta și în stânga. Ținând s-o ajute cât mai cu folos pe vechea lui prietenă din Țara Românească, sfânta față bisericească îi răspunse în scurtă vreme cum că <<cea mai strălucită partidă pentru domnița valahă ar fi boierul Ion Cantacuzino, scoborâtor, în timp, din neamul împăraților Bizanțului>>.
Doamna Chiajna jubila. Vaza de care se bucura familia Cantacuzinilor printre creștinii Bosforului, atât prin strălucirea numelui de viță imperială, cât și prin influența asupra elitei turcești /de care depindea și stabilitatea pe tron a domnitorilor moldo-valahi/, nu era de ici de colo.
Astfel, <<după ce, de mai multe ori, alergară ștafetele de la București la Anchial – reședinta Cantacuzinilor -, căsătoria fu hotărâtă și mirele, cu alai mare și daruri scumpe, porni la drum să-și ia mireasa>>.
Pe malul Dâmbovitei, lovitură de teatru! Vazându-și logodnicul, Domnița Marina rămase ca trăsnită. Viitorul ei soț avea cincizeci de ani bătuți pe muchie <<și era urât cum numai pe Dracul și-l închipuia>>. Se înfățișă mamei și îi spuse printre sughițuri: <<-Nu! Nu! Nu! Mai bine moarta decât femeia lui Ion, oricât de odraslă de împărat ar fi!>>.
Analizând chestiunea la rece, Doamna Chiajna își dădu seama că se afla într-o mare încurcătură. Să strice nunta, așa, nitam-nisam, ar fi pus într-o situație neplăcută întregul neam al Cantacuzinilor, întorcându-l împotriva sa. După o matură chibzuință, iată ce născoci mintea ei ascuțită. Sfătui pe Marina să se lase măritată și, în schimb, îi făgădui că va împiedica consumarea acestei căstorii. Nunta se desfășură în largul ei, după tipicul vremii, fără vreun incident anume. Apoi, cu zestrea încărcata în harabale trase de cai puternici, soții Cantacuzino luară drumul Stambulului. Lovitura a fost dată în toiul nopții, dincolo de Dunăre, lângă Rusciuc, unde proaspeții însurăței întinseseră tabăra pentru odihna de după o zi de marș forțat. Oamenii Chiajnei, instruiți anume pentru misiunea pusă la cale, <<intrară în cortul mirelui, răpiră fata și zestrea și, trecând din nou Dunărea, se întoarseră la București, spre rușinea și supărarea soțului înșelat. Dibacii curteni avură grijă nu numai să înapoieze Chiajnei pe Marina cu întreaga ei zestre, dar să-i mai și aducă o parte din bogatele daruri ale mirelui>>. Cât despre fată, nu numai că s-a bucurat că a scăpat atât de ușor de moșneag, dar nu a rămas nici nemăritată. Cu perseverența ei înnăscută, Doamna Chiajna trase sforile în continuare, bătând fierul cât e cald și <<o cunună pe fată, după foarte scurtă vreme, după un băiat pe gusturile domniței, tânăr, frumos și de neam tot atât de strălucit ca al Cantacuzinilor>>. Era vorba de Stamatie Paleologul, nepotul patriarhului Iosif, al Constantinopolului”. Cât despre junele boier Radu Socol, în fața strălucitei oferte bizantine, domnița a fost cu ușurință convinsă de mama ei să renunțe la el.

Se părea că, o dată cu această ultimă lovitură, dată în stil machiavelic, lucrurile intraseră pe un făgaș bun. Au urmat câțiva ani buni, în care Chiajna a domnit în liniște pe tronul Țării Românești, împreună cu fiul său, Petru Voda cel Tânar. Până în primăvara lui 1568 numai, când, ca urmare a lucrărilor Cantacuzinilor, drept răzbunare pentru rușinea pățită cu pseudo-nunta Marinei, <<capugiul sultanului sosi la curtea din București cu firmanul de mazilire. Petru cel Tânar, divorțat, Doamna Chiajna cu întreaga ei casa -   cei trei copii mai tineri, Dobra rămasă nemăritată, Mircea și Radu, băiețiii nevârstnici - fură ridicați pe dată din odăile lor și porniră fără împotrivire pe drumul exilului>>. Pedeapsa turcilor a fost aspră, întreaga familie domnească fiind surghiunită tocmai în Asia Mică, într-o localitate - Alep - din nordul Siriei. Departe de țară și lipsită de mijloacele necesare unui trai cât de cât decent, <<exilul a dus-o pe Chiajna la sărăcie și sărăcia la cerșetorie>>. Mărturie stau însemnările unui călător din Occidentul Europei, care, trecând prin Alep, în 1570, ar fi văzut-o pe Doamna Chiajna <<făcând comerț ambulant cu mărunțișuri pe străzile orașului>>”.

Dar povestea nu se termină aici, spune - citată de istoricii de azi - cronica din vechime, căci „în vinele cerșetoarei Chiajna curgea doar sângele lui Petru Rareș și al lui Ștefan cel Mare. Chinuită și zbuciumată, mândra doamnă de altădată înțelege că exilul acesta nesfârșit avea o anumită cauza și că nu ea era cauza aceea, ci fiii ei, care, <<cât or trăi, le stau dușmanilor în cale ca o veșnică amenințare>>. Cu alte cuvinte, Chiajna și-a dat seama că nu avea cum să scape de necazuri atâta timp cât fiii ei, Mircea și Radu, rămâneau pretendenți potențiali la tronul Țării Românești.
(…)La un moment dat i se sugeră, din sferele înalte ale Porții, că trebuie să aleagă. Ori își îndupleca fiii să se turcească, aderând la mahomedanism și, în acest caz, nemaiputând râvni la Scaunul țării, ori îi lăsa să le putrezească oasele în închisoare pe viață. De unde se vede că Doamna Chiajna era despărțită de cei doi feciori, care zăceau în beciurile închisorilor turcesti. În cele din urma, balanța înclină spre compromisul suprem. Mircea și Radu trecură, de voie de nevoie, la islamism, își puseră turbanele pe cap și își luară nume noi: Ahmet și, respectiv, Iusuf, pentru a trăi în liniște în umbra Coranului”.

Recăpâtându-și libertatea de acțiunea, Chiajna a scăpat de exil și, renunțând definitiv la ideea de a mai controla Țara Românească și, eventual, Moldova, se mută la Stambul, locul ideal pentru a-și reîncepe combinațiile matrimonial. Asta pentru că îi mai rămăsese o fiică nemăritată, Dobra, pe care fusese cât pe-aci s-o nenorocească cu trădătorul Despot Vodă. „Domnița era încă tânără, puțin peste douăzeci de ani, frumoasă foc și, mai ales, ambițioasă ca maică-sa. Cu toate acestea, drumul spre un eventual mariaj care s-o aducă pe tronul uneia dintre țările românești, alături de un domn pământean, era închis definitiv. Cu doi frați turciți, nu putea spera la așa ceva! Într-un moment de incertitudine, se îndrăgosti de ea un anume domn de Grandchamp, ambasador al Franței la Poartă, care o ceru pe fată în căsătorie de câteva ori.
A fost refuzat, cu delicatețe, de fiecare dată. <<E prea departe Franța!>> îsi motiva reținerea, pe față, Doamna Chiajna. Prin dos, afișa însă o cu totul alta versiune: <<-Nu vreau sa-mi văd fata o biată soție de ambasador!>>. Și mai era ceva. Francezul nu era atât de bogat încât s-o mulțumească pe Chiajna. Căutarile au continuat. Și nu au fost zadarnice! Prin nu se știe ce mijloace, Doamna Chiajna a reusit să-și ducă fiica până prin preajma tânărului Murad, fiul Sultanului și moștenitor al tronului, care se afla, pe atunci, sandgeac/guvernator/ de Magnesia în Asia Mică. Lovitura de grație a dat-o frumusețea Dobrei. Îndrăgostit lulea de româncă, turcul o ceru în căsătorie, nunta avu loc după regulile religiei musulmanului și fata Chiajnei intră în numerosul harem al lui Murad. Care, numai după câțiva ani, în 1574, după moartea tatălui său, ajunge sultan al Turciei. Cu Dobra numărându-se printre cadânele lui preferate.

...Iar mama ei, Chiajna, rămasă în istoria noastră drept una dintre cele mai mari „combinatoare”!

Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro