Gheorghe Gheorghiu-Dej, muncitorul comunist cu stagiu în ilegalitate devenit primul lider al Republicii Populare Române, a fost părăsit de nevasta cu care avea două fete pe când se afla la pușcărie.

Dej, un electrician cu trei sau patru clase primare, se căsătorise în 1926, la Galați, cu Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar. Au avut două fiice: Vasilica (viitoarea actriță de cinema Lica Gheorghiu, n. 15 martie 1928) și Constanța („Tanți”), născută în 1931. După trei ani de armată (la Regimentul 3 Pionieri-Focşani, de unde iese cu gradul de sergent), se întoarce la Galaţi, dar e concediat. Din 1926, merge la Atelierele CFR Galaţi, iar la 15 august 1931 ajunge, pe motive disciplinare, la Atelierele CFR din oraşul Dej. Între timp, se întâmplase ceva cu adevărat istoric: e înregimentat în partid în 1930, într-un moment plasat neclar. În micul oraş în care se unesc Someşul Mic şi cel Mare stă numai jumătate de an, pe strada Pintea Viteazul, la numărul 23 – casa a fost marcată, până după ’90, cu o placă inscripţionată cu cuvintele: „Părintele comunismului“. Despre această scurtă, dar istorică perioadă şi-a amintit, pentru Adevărul, răposatul părinte greco-catolic Alexandru Nicula: „A fost un depravat şi un beţiv, asta a fost! Nu-i plăcea munca, era un plimbăreţ cu idei comuniste. Îşi pierdea nopţile prin bodegi, bând cot la cot alături de prietenii lui ceferişti“. Fostul său șef de cabinet, Paul Sfetcu, nuanțează această versiune: „Sub numele conspirativ «Ivanov», şi-a continuat activitatea politică de agitator comunist. [...] Mândru de meritele sale revoluţionare din Dej, şi-a ataşat numelui particula «Dej»“. Alţii spun că, în procesul de la Griviţa, ar mai fi fost un comunist pe nume Gheorghe Gheorghiu şi, ca să-i diferenţieze, i s-a zis aşa.

În contextul îndelungatelor sale întemnițări, Gheorghiu-Dej este părăsit de soție, dornică să-și trăiască viața. Cum aceasta divorțează, Dej o va cere de nevastă pe o activistă din mișcarea muncitorească. Aceasta răspunde afirmativ: „Sunt de acord. Stop. Introduce cererea direcţiei generale pentru cununia noastră. Stop. Eu fac la fel. Stop.“ Telegrama este a basarabencei Elena Sârbu din Soroca, studentă la Medicină, comunistă închisă la Dumbrăveni, în aceeaşi celulă de partid cu Ana Pauker. Destinatar: Gheorghe Gheorghiu-Dej. Data: 10 noiembrie 1938. Căsătoria nu are loc, însă, neprimindu-se acordul Direcției Generale a Penitenciarelor, iar femeia se mărită, în 1939, cu ceferistul Ştefan Pavel, căsătorie agreată de Gheorghiu-Dej. Dovadă că Pavel îi trimitea pachete lui Dej la puşcărie, pachete respinse de conducerea închisorii pentru că bărbaţii nu erau rude. Ulterior, Ştefan Pavel face carieră în partid, dar e epurat în iunie 1958. Elena Pavel moare la 3 august 1943, în urma unui bombardament american şi e, ulterior, martirizată în broşurile propagandistice de partid. „Eroină a mişcării” este numită într-un volum tipărit la Editura Apărării Patriotice în 1945. Interesant era calculul strategic făcut de către Dej. Elena Pavel era sora Victoriei Sârbu (asistenta şi amanta lui Ştefan Foriş, liderul PCdR din acea vreme). Elena Pavel era şi sora Mariei (Marusia) Sârbu, ilegalistă şi ea, care va deveni, la rându-i, amanta „oficială“ a lui Gheorghiu-Dej după evadarea din închisoare. Ultimul amănunt din această complicată odisee conjugală: Ştefan Pavel şi Ştefan Foriş devin, în timpul războiului, duşmani de moarte – martore sunt stenogramele discuţiilor dintre Foriş şi alţi membri de partid. Femeile lor, Elena Pavel (potenţială Gheorghiu) şi Victoria Sârbu (niciodată Foriş), încep şi ele, ca femeile, să se duşmănească.

Despre doctorul Ion Filimon Sârbu chiar şi unii membri ai familiei sale au bănuieli că ar fi fiul nelegitim al lui Gheorghiu-Dej. În închisoare fiind, mama sa a fost cerută în căsătorie de deţinutul Gheorghiu-Dej, dar căsătoria nu a mai avut loc niciodată.

O dată instalat în fotoliul de șef de stat, Ghiță Dej și-a schimbat și gusturile pentru femei. A început să dea iama în actrițe. Și nu numai în actrițele romance! Iubirea secretă pe care Gheorghiu-Dej a avut-o este cea pentru diva cinematografului francez din anii ‘60, tulburătoarea Michele Morgan. Povestea a fost relatată de fosta soție a ex-premierului Petre Roman, Mioara, într-un interviu acordat revistei Tango. „Se știe, el /Gheorghiu-Dej/ avea o amantă celebră, actrița Michele Morgan. Îi trimitea săptămânal un avion de vânătoare să o aducă în România”, spunea Mioara Roman în acel interviu. Iar pasiunea pentru celebra artistă, cu 19 ani mai tânără decât Dej, trebuie să fi fost mistuitoare, dacă liderul comunist trimitea după ea chiar un avion de vânătoare(?), pentru a scurta, probabil, timpul așteptării.

Recunoscută drept vedeta cu cei mai frumoși ochi din istoria cinematografiei (concurată doar, la acest capitol, de privirea mov a lui Liz Taylor), actrița cu ochi perfecți, acvamarin, Michele Morgan era o franțuzoaică superbă, renumită ca „fata cu ochi albaștri, bască și impermeabil”, îndrăgostită iremediabil de băiatul „rău" cu inimă largă, care impune în anii '40 mitul Morgan. Două decenii mai târziu, actrița va fi marea doamnă a cinematografului francez, elegantă, distinsă, vibrantă, care trăiește drama cu demnitate și bucuria cu înțelepciune.

Oficial, a fost căsătorită cu William Marshall, din 1942 până în 1948, cu Henri Vidal, din 1950 până în 1959 și cu Gerard Oury, din 1960 până în 2006, dar primele sale două mariaje au fost unele „libere”, fără prea multe constrângeri.

Născută în 29 februarie 1920, la Neuilly, într-un an bisect, Simone Roussel, după numele real, se bucura de privilegiul de a îmbătrâni „de patru ori mai încet decât ceilalţi”. A deprins la Dieppe, de la părinţii săi care cultivau virtuţile burgheze, pasiunea pentru muncă şi economie. La 15 ani, pe plaja de la Dieppe, a câştigat concursul de fotogenie, în urma căruia a plecat la bunicii săi, la Neuilly. A ajuns pe platoul de filmare al peliculei Mademoiselle Mozart în care juca Danielle Darrieux (sora lui Catherine Deneuve). Regizorul Yvan Noé, a exclamat: „Cu fizicul tău şi cu cei 15 ani pe care îi ai este imposibil să nu reuşeşti”. Şi-a ales prenumele Michèle, care i s-a părut şic, iar numele l-a împrumutat de la o bancă, Morgan.

Plecată peste Ocean, la Hollywood, Michèle Morgan şi-a construit la Los Angeles o casă, numită Cielo Drive, devenită mai târziu celebră pentru că în ea s-a petrecut crima sordidă în care a murit Sharon Tate, soţia la acea vreme a lui Roman Polanski.

Lui Dej îi plăceau și actrițele românce. Stelian Tănase nuanţează: „Gheorghiu-Dej a fost un fustangiu, i-au plăcut femeile, a avut multe amante. De obicei îşi alegea dintre actriţe. Era un om mai de viaţă, căruia îi plăceau şpriţul, lăutarii, fiind mai deschis în acest sens“. (Lăutarul lui favorit era Fănică Luca, după care trimitea indiferent de ora din zi sau din noapte, la fel cum va proceda și Ceaușescu cu Gică Petrescu.)
În epocă, era binecunoscută relația lui cu o actriță. O actriţă talentată şi o femeie extrem de frumoasă şi elegantă. Aşa a rămas în memoria fanilor şi a cunoscuţilor marea actriţă de teatru Dina Cocea. Maria Constantina Dina Cocea s-a născut pe 27 noiembrie 1912 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost scriitorul şi pamfletarul N.D. Cocea, iar mama - Florica Mille, fiica lui Constantin Mille. Mătuşa sa a fost celebra Alice Cocea, un nume care a strălucit în perioada interbelică pe marile scene ale teatrului parizian. Respectând tradiția familiei, după terminarea liceului, a plecat la Paris să studieze teatrul. Studiile de actorie le-a absolvit în capitala Franţei şi tot acolo a avut şi debutul în 1934. Deşi avea toate şansele să facă o carieră strălucită în teatru la Paris şi să calce pe urmele mătuşii sale, Dina Cocea a vrut să se întoarcă în România. În 1935, urca pe scenele teatrelor din Bucureşti sub numele de Dina Cerni, fiind actriţă a Companiei Bulandra-Maximilian-Fotino. Înregistrase debutul cinematografic la Paris, în 1934, într-un rol din filmul La jeune fille d`une nuit. În ţară, şi-a continuat cariera atât în teatru, cât şi în film. Debutul în filmul românesc l-a avut în 1939 în producţia O noapte de pomină.  Cariera în cinematografia autohtonă a continuat cu Neamul Şoimăreştilor, Iancu Jianu, Ştefan cel Mare şi altele. S-a împărţit între scena de teatru şi film vreme de şapte decenii. Activitatea în teatru nu s-a rezumat doar la statutul de actriţă. Frumoasa Dina Cocea a devenit încă de la 30 de ani directorarea propriului teatru particular, Teatrul Nostru. În 1952, a fost numită decan al Facultăţii de Teatru din Bucureşti. Începând cu 1956 a reprezentat România la congrese internaţionale ale ONU şi UNESCO. Până în 1989 a fost preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Artă din Instituţiile Teatrale şi Muzicale. A excelat pe scenele de teatru, în film, dar şi în teatru radiofonic şi teatru de televiziune. A avut o bogată activitate de publicist şi eseist de cronică teatrală, în ţară şi în străinătate Fiind o femeie foarte frumoasă, Dina Cocea a fost curtată de bărbaţi importanţi ai vremii. Despre actriţă s-a spus că ar fi fost iubita baronului Manfred von Killinger, pe vremea când acesta a fost ambasadorul Germaniei în România. Se spune, de asemenea, că ar fi avut o legătură discretă - dar de durată! - cu liderul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dina Cocea a fost căsătorită de trei ori. Primul mariaj eşuat l-a avut în tinereţe, pe vremea când studia la Paris. Marea iubire a actriţei a fost ultimul soţ, dirijorul Mihai Brediceanu. Pentru întreaga sa carieră, actriţei Dina Cocea i s-a conferit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. Actriţa s-a stins din viaţă la 96 de ani.

Totuși, dintre actrițele românce, Elvira Godeanu pare să fi fost iubirea vieţii lui Gheorghiu-Dej. În timp ce Dej era la închisoare, soţia sa a divorţat. „Nu s-a recăsătorit, povesteşte Dan Ciachir. Însă, la începutul anilor ’50 era colat, cum se spunea pe vremuri, cu actriţa Dina Cocea, fiica scriitorului N.D. Cocea. Ulterior, până la moarte, are o altă legătură: cu actriţa Elvira Godeanu. O actriţă mare, o femeie inteligentă şi totodată plină de feminitate. Mărturie stă ecranizarea din 1954 a Scrisorii pierdute, unde ea deţine rolul lui Zoe(…).Auzeam în copilărie că ea îl învăţase pe Dej să se îmbrace; stăteau pe el costumele impecabil. La 60 de ani, era corpolent fără să fie gras sau obez şi avea o voce plăcută de bariton. Mi-l amintesc de la un jurnal de actualităţi, în loja Teatrului Naţional (sala Odeon), luând parte la premiera piesei Richard al III-lea, cu George Vraca în rolul principal: într-un costum gris-fer croit poate de Hanganu, ridicat în picioare, aplauda la sfârşitul piesei. Părea mai degrabă un domn decât un tovarăş. Însă, în decurs de câteva luni, atât Dej cât şi marele actor aveau să treacă în lumea celor drepţi. Legătura lui Dej cu Elvira Godeanu, deşi nu apăreau în public împreună, era notorie, se vorbea despre ea, cred că îl flata... Gândiţi-vă că Voinea Marinescu, ministrul Sănătăţii de pe vremea lui Dej, după ce i se sinucisese nevasta cu arma de vânătoare a soţului, se recăsătorise cu actriţa Simona Bondoc. Tel maître, tel valet!...", conchide Dan Ciachir.

Elvira Godeanu a primit renumele de „marea doamnă a teatrului românesc“, pentru modul remarcabil în care îşi interpreta rolurile, dar şi pentru frumuseţea ei tulburătoare. „O astfel de frumuseţe a născut, evident, pasiuni tulburătoare, a dat naştere unor celebre poveşti de dragoste, a indus în mintea multora aventuri cum numai în romanele interbelice puteai găsi, a confecţionat scenariile unor amoruri secrete cu parteneri din elita economică sau politică a vremii“, arată autorul gorjean Ion Cepoi în lucrarea Elvira Godeanu, o poveste de pe Jiul de Sus. Cea mai mare parte dintre poveştile vehiculate nu au fost adevărate, iar prietenul de-o viaţă al Elvirei, Alexandru Kiriţescu a risipit multe dintre legendele care circulau în jurul marii artiste: „Bucureştenii - şi publicul românesc în general - îi atribuie unanim Elvirei atributele de «vampă sută la sută». Se verifică şi în cazul acestei mari artiste înclinaţiunea populară de a-şi împodobi idolii cu atribute exorbitante care să desăvârşească pentru mase nevoia lor de mituri aurite. Nimic mai departe de adevăr. Elvira este femeia cea mai simplă, cea mai graţioasă, cea mai cordială de pe lume. I s-au pus şi se pun în seamă aventuri senzaţionale - ea, care ştie tot ce se spune despre persoana ei - râde cu râsul ei fraged, cu o observaţiune spirituală, fiindcă posedă un dar al humorului adorabil - atât de firesc şi de românesc", mărturisea Alexandru Kiriţescu în articolul Elvira Godeanu - artistă şi femeie, din revista Rampa, din data de 11 noiembrie 1946.  Una dintre aceste poveşti îl are ca personaj principal pe Gheorghe Gheorghiu-Dej care, se pare, ar fi nutrit o pasiune absolută pentru Elvira. Leon Kalustian, unul dintre bunii prieteni ai familiei Emil Prager - Elvira Godeanu, a confirmat pasiunea dictatorului într-un interviu acordat pentru Jurnalul Național, în care susţinea că Dej chiar a cerut-o de soţie: „A plăcut-o şi chiar a iubit-o clocotitor pe Elvira Godeanu despotul Gheorghiu-Dej. Dar marea actriţă l-a refuzat când a cerut-o de nevastă“.Totuși, într-un interviu, Elvira Godeanu însăși nega totul: „Pe Gheorghe Gheorghiu-Dej nu l-am văzut niciodată în viaţa mea în carne şi oase“. Într-un interviu acordat pentru Adevărul, în anul 1994, şi apărut sub semnătura Ludmilei Patlanjoglu, Elvira Godeanu a spus că nu l-a cunoscut pe Dej în carne şi oase şi că toate zvonurile au pornit de când întâlnit-o pe Ana Pauker: „Este o poveste care m-a apăsat multă vreme. Toţi cei care îmi erau apropiaţi, colegi, prieteni care îmi veneau în casă, ştiau că este o calomnie. O legendă construită cu sânge rece de Ana Pauker, pentru a-l compromite pe rivalul ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în ochii tovarăşilor de partid şi ai lui Stalin. Mulţi dintre cei care mă înconjurau - unii mi-au făcut mărturisiri în acest sens - aveau «indicaţii» să răspândească zvonul că mă vizitează Dej, că îmi trimite bijuterii şi lucruri scumpe. Totul mi se trage de la un revelion. Comuniştii organizau astfel de petreceri în care urmăreau să-şi facă propagandă printre artişti. M-am trezit într-o sală unde fuseseră aduse butoaie mari cu vin. Se bea şi se mânca şi toată lumea era veselă. Eram foarte elegantă, purtam o pălărie cu boruri mari şi o blană superbă. Mă însoţea dramaturgul Alexandru Kiriţescu, şi el foarte elegant îmbrăcat. La un moment dat s-a făcut linişte, apoi o rumoare teribilă: «Vine tovarăşa Pauker!». Toţi s-au repezit către ea. Eu am stat deoparte. A început să împrăştie strângeri de mână şi zâmbete; s-a oprit, m-a privit lung şi a cerut să-i fiu prezentată. Parcă o văd, avea o privire de vultur, era tunsă scurt, îmbrăcată modest şi sobru, într-o rochie gri închis. După această întâlnire, zvonurile despre legătura mea cu Dej au început să circule. Lucrurile au devenit curând dramatice. Primeam scrisori de ameninţare sau implorare din partea unor oameni greu încercaţi de soartă, care aveau rude în închisoare, deţinuţi politici, sau se aflau în nevoi şi sperau că pot să-i ajut eu, intervenind pe lângă «iubitul» meu! Ce e absurd în povestea asta e că eu pe Gheorghe Gheorghiu-Dej nu l-am văzut niciodată în viaţa mea în carne şi oase“.

Ion Cepoi consideră, în lucrarea sa, că pasiunile născute de marea actriţă sunt normale şi nu pot fi negate, având în vedere frumuseţea ei: „Pasiunile trezite în sufletul bărbaţilor de femeia şi actriţa Elvira Godeanu sunt reale. Vor fi fost destule femei frumoase în ţara aceasta şi în Bucureştiul acela care a adunat de secole mai tot ce merita a fi adunat, dar, din cele citite, din mărturiile scrise ale celor care i-au stat în preajmă, din amintirile celor care au trăit bucuria contemporaneităţii ei, se pare că puţine persoane au insuflat celor din jur şi celor de aiurea o dragoste mai curată şi mai pură decât Elvira. (...) Nimic din ceea ce se află consemnat în documente scrise ori în frânturi din memoria exprimată public a celor care au cunoscut-o nu cuprinde nici cea mai mică umbră de vulgaritate ori de coborâre de pe soclu. Predestinată să devină mit, Elvira Godeanu a fost dintr-un început asumată mitului”. Elvira Godeanu s-a căsătorit la 31 mai 1954 cu Emil Prager, în urma unei poveşti de iubire, care a rezistat timpului, cei doi fiind nedespărţiţi timp de 50 de ani. „Singurul bărbat adevărat căruia i-a închinat cinci decenii din existenţa ei magică a fost Emil Prager, soţul său, (...) alături de care a trăit până la trecerea în nefiinţă a acestuia. Născut în Bucureşti, la 19 august 1888, în familia unor austrieci originari din Moravia, veniţi în România pe urmele regelui Carol I (ca şi bunicii Elvirei Godeanu), Emil Prager a absolvit Şcoala Naţională de Drumuri şi Poduri, fiind elev al lui Anghel Saligny“, a arătat Ion Cepoi. Soţul Emil Prager a fost un mare inginer, care a participat la punerea în practică a unor mari proiecte. „A fost un mare inginer constructor, de numele său legându-se folosirea în premieră, în România, a betonului armat, dar şi construcţii precum Palatul Regal, Palatul Foişor din Sinaia, Palatul Ministerului de Interne, Academia Militară, Biblioteca Universitară Iaşi, Spitalul Elias, catedrala din Hunedoara, calea ferată Ploieşti-Târgovişte, tronsonul de cale ferată Bumbeşti-Livezeni, şosele, silozuri, blocuri etc., un adevărat oraş dacă ar fi adunate toate toate cele ridicate de el. În Gorj, pe lângă lucrările de artă de pe defileul Jiului, ridică, la Tg-Jiu, Castelul de Apă, precum şi hidrocentrala de la Novaci. A avut propria sa firmă de construcţii - <<Antrepriza Inginer Emil Prager>>, dar până în 1921 şi după 1948 a lucrat mai întâi ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice, ca inginer şef la SOVROM, mai apoi, pensionându-se în 1971 din postura de inginer principal la Ministerul Energiei Electrice.“

O altă relație despre care s-a speculat mult în epocă ar fi fost cea a lui Dej cu Maria Tănase, căreia i-ar fi făcut cadou inclusiv casa de pe strada Popa Nan în care marea artistă s-a sfârșit de cancer în 1963...

Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro