Lucian Spiru Iancu, alintat „Lulă”, este originalul actor care a vrut să fugă din țară în 1985 la bordul unui mineralier deturnat spre Istanbul, acolo unde se zvonea că îl aștepta o frumoasă turcoaică originară din Constanța...

S-a născut în 3 februarie 1940 la Constanța și a urmat cursurile Liceului Teoretic „Mircea cel Bătrân”, care pe atunci era o instituție de învățământ de cultură generală. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București în 1964. 
A debutat ca actor la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, unde a jucat rolul lui Cyrano de Bergerac din piesa omonimă a lui Edmond Rostand, apoi a fost transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde a jucat în piesele Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith și Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, puse în scenă de Andrei Șerban, și ulterior la Teatrul Mic din București.

În cele din urmă, a devenit actor al Teatrului Dramatic „Ovidius” din Constanța. A interpretat peste 60 de roluri pe scena teatrului constănțean, printre care Ianke din Take, Ianke și Cadîr de Victor Ion Popa și Tatăl din Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă de Horia Lovinescu. A jucat în peste 20 de filme de cinema și de televiziune și a fost distins cu premii de interpretare la numeroase festivaluri naționale și locale. A regizat, începând din 1980, piese de teatru precum Răzbunarea de Aleksander Fredro, Soțul păcălit de Molière, Sosesc deseară de Tudor Mușatescu, Ultima oră de Mihail Sebastian etc.

Filmografia sa e bogată, cu roluri diverse: B.D. la munte și la mare (1971) – vânătorul bărbos, Adio dragă Nela (1972) – escrocul gras cu barbă, Apașii (1974) – Chico, Comedie fantastică (1975) – partener de bowling al Tapirului, Pintea (1976) – Ioan din Călinești, pădurarul grofului Bartolok, Profetul, aurul și ardelenii (1978) – Will Clanton, „Spaima din Abilene”, Pentru patrie (1978) – ofițer român de stat major, Avaria (1978), Al patrulea stol (1979) – Costea, pescar constănțean, gazdă a oaspeților de la Malu Roșu, Bietul Ioanide (1980) – Dermigian, asistentul lui Manigomian, Bună seara, Irina! (1980) – Neagu, ofițer de marină, directorul companiei Navrom, Munții în flăcări (1980) – Eftimie Murgu, Tridentul nu răspunde (1980) – Kema,l Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) – unul dintre cei în slujba lui McCallum, Punga cu libelule (1981) – Chiorul, un fost militar, Destinația Mahmudia (1981) – directorul Vasiliu, Un echipaj pentru Singapore (1982) – marinarul „Rânjitul”, Dreptate în lanțuri (1984) – președintele Tribunalului, Terente, regele bălților (1995) – Marcel Herșcovici, un bancher milionar din Brăila, Prea târziu (1996), Omul zilei (1997) – proprietarul barului de noapte de la Sinaia, Minte-mă frumos în Centrul Vechi (2016) – Chiriță.

Regizorul Jean Badea spunea despre el că a demonstrat „ cu pregnantă strălucire că îi sunt familiare atât registrul comic, cât şi cel dramatic. l-a plăcut însă să-şi prelungească vârsta copilăriei, altfel spus, s-a maturizat în ralanti, permiţându-şi în plină carieră scenică să abandoneze teatrul pentru un post de funcţionar, comod şi bănos, la Agenţia artistică a litoralului, ba, mai mult, să facă o figuraţie poznaşă la un carnaval, înfăţişându-l pe Bachus călare pe un butoi din calul alegoric al podgoriei Murfatlar... Dar, sub o înşelătoare aparenţă de superficialitate, se ascunde un bărbat însetat de cultură, posesor al unor lecturi de profunzime, cu un condei inspirat atunci când îşi propune să scrie un scenariu teatral, atras de regia artistică şi de apostolat, ca profesor”.

Împreună cu doi prieteni, Lucian Iancu a încercat să plece ilegal din România la bordul mineralierului „Urucani” condus de Florentin Scalețchi, care a fost deturnat către Istanbul, acolo unde se pare că îl aștepta iubita, și a fost condamnat în 1985 la  20 de ani. La bordul navei, Scalețchi l-a prezentat pe Alexandru Mateescu ca fiind un nou membru al echipajului, iar pe Lucian Iancu ca urmeaza sa scrie un scenariu cu si despre marinari. In loc sa plece spre portul Galati, mineralierul a luat directia Bosforului, spre Istanbul, la timona navei, in cartul de noapte, fiind numit chiar Alexandru Mateescu. Mineralierul a iesit din apele teritoriale romanesti, a trecut si de cele bulgaresti. Ceilalti membri din echipaj au sesizat directia in care se indrepta mineralierul, de abia cand acesta se afla la aproximativ p ora distanta de Istanbul. La presiunile echipajului cei trei au cedat, mineralierul intorcandu-se catre Constanta...

Autoritățile au dispus atunci arderea tuturor afișelor, programelor și fotografiilor în care apăreau numele sau chipul său. Lucian Iancu a stat timp de cinci ani la  Poarta Albă și Aiud. Această experiență de viață l-a marcat existențial și i-a schimbat perspectiva asupra vieții. Întrebat câțiva ani mai târziu într-un interviu de televiziune cum privea tentativa sa de fugă din țară, actorul a răspus: „Ca și când n-ar fi vorba despre mine, ca și când toate s-ar fi întâmplat altcuiva”. Într-un interviu rememora: „„...M-am hotărât să plec din ţară. Am vorbit cu un prieten de al meu, comandant pe un mineralier- Florentin Scaleţchi. A fost o adevărată aventură. Vasul care se întorcea din Brazilia, trebuia să descarce la Galaţi, dar noi în loc de asta, am întins-o spre Istanbul. Echipajul nu era de conivenţă cu noi. A apărut groaza că atunci când se vor întoarce, vor avea de suferit, ei şi familiile lor. Sigur că au spus - "Noi mai departe nu mergem" şi au întors nava. Eu, Scaleţchi şi timonierul (Alexandru Mateescu) am fost încuiaţi în cameră de către marinari şi nu am mai avut voie să comunicăm cu nimeni”. Referitor la motivul încercării de fugă, explica: „Eu am fost un veşnic îndrăgostit. Dar nu acesta a fost motivul. Eram frustrat. N-am mai rezistat. Am vrut să schimb ceva”.

Încercarea de fugă s-a petrecut într-un context special: „Am fost director de teatru, membru de partid si asa m-au trecut pe listele de deputati pentru Marea Adunare Nationala. Am avut chiar intalnire cu alegatorii. S-a intamplat intr-o sala mare, afara era rece si inauntru la fel. Eu stiam ca plec peste doua zile si de aceea le-am recitat „Strofe de iarna” o poezie de Topârceanu: „Doamne, tu te tii de glume?/ Nu ne vezi mizeria?/ Pentru ce-ai lasat pe lume/ Geruri ca-n Siberia?// (...)// Asta-noapte mi se pare/ Gazda mea, Emilia,/ S-a-ncalzit la lumanare/ Cu toata familia!” Cei din sala au ramas cu gura cascata. In poezie era vorba despre frigul si mizeria care de fapt o indurau ei. Activistul de partid care era cu noi s-a ingrozit si era panicat. Ca sa schimb registrul am facut o invitatie la teatru unde noi actorii ne vom incalzi cu aplauzele lor si ei prin glumele noastre isi vor descretii fruntile. Peste doua zile am plecat... si toata Constanta vuia de cele intamplate”.

Lucian Iancu a îndeplinit funcția de director al Teatrului de Stat din Constanța în două rânduri (1984–1985 și 1994–1998) și a fost, de asemenea, secretar literar al Agenției Artistice a Litoralului și membru în conducerea centrului român al Institutului Internațional de Teatru Mediteranean. A predat ca profesor la Universitatea „Hyperion” din București (1994–1996) și apoi la Universitatea „Ovidius” din Constanța (din 1996), îndeplinind pentru o perioadă și funcția de decan al Facultății de Teatru de aici.

Tot Jean Badea, în volumul său memorialistic, scria despre Lucian Iancu: „A debutat în regia artistică încă din 1980, cu spectacolul Răzbunarea, iar după 1990 ritmul montărilor semnate de el a crescut ( George Dandin, Desculţ în parc, Sosesc deseară, Visul unei nopţi de iarnă, Take, Ianke şi Cadâr, La statuia lui Eminescu, Scene din viaţa lui Constantin cel Mare, Elixirul de dragoste, Ultima oră, Mamaia în costum de baie ... ). Cu o poftă de muncă surprinzătoare pentru cineva acuzat tot timpul de comoditate, a răspuns fără să stea pe gânduri şi invitaţiei venite dinspre Teatrul «Fantasio» de a regiza noua varianta scenică a comediei muzicale Săracu' Gică. Nea Lulă n-a avut niciun fel de complex faţă de copleşitoarea «moştenire» existentă în arhiva sentimentală a teatrului din bulevardul Ferdinand: spectacolul realizat de Ion Maximilian în 1969 şi reprezentat fără întrerupere, cu un fabulos succes, vreo 20 de ani... Ar fi fost extraordinar ca istoria să se repete în lipsa acelor actori care atunci «au făcut legea» (Jean Constantin, Gelu Manolache, Mariana Cerconi, Coca Andronic, Fritz Braun şi ceilalţi comici care «au speriat Vestul»!)”.

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de viață, Lucian Iancu a fost sărbătorit în cadrul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănțean”, organizat de cotidianul Ziua de Constanța.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro