Potrivit Antena 3, la ședința de guvern a avut loc un moment foarte tensionat. Dan Barna l-a acuzat pe premierul Florin Cîțu de încălcarea regulilor stabilite în Coaliție și l-a amenințat cu depunerea unei moțiuni de cenzură.

Se pare că discuția aprinsă a pornit de la faptul că Florin Cîţu a vrut să forţeze introducerea pe ordinea de zi a programului de investiţii în mediul rural. Este vorba de programul în legătură cu care premierul a fost acuzat că vrea să-i cumpere pe primari, ca să-l susţină în cursa internă din PNL. 

Cel mai cunoscut și principalul expert epidemiologic din SUA, Anthony Fauci a declarat Duminică că măsura obligativității vaccinării împotriva COVID-19 pentru toți copiii care merg la școală, este cea mai bună soluție și o susține. Exlicația sa s-a bazat pe faptul că varianta extrem de contagioasă Delta a coronavirusului continuă să determine creșterea cazurilor de infecție din țară, transmite Reuters, citată de Rador.

„Cred că măsura obligativității privind vaccinarea copiilor care merg la școală este o idee bună”, a declarat dr. Fauci la...

Klaus Iohannis, Pre;edintele României, a organizat o ședință de lucru urgentă astăzi, pe tema deschiderii școlilor din 13 septembrie, care a început de la ora 17:00, la Cotroceni.

Administrația Prezidențială a anunțat implicarea Președintelui, într-o informare de presă. La ședință au participat Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și Ministrul Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu.

Aflat într-o emisiune tv la Digi 24, Ministrul Educației a primit în direct o întrebare de la un cadru didactic. Profesoara dorea să știe de ce nu a primit nici un ban pentru orele remediale susținute în perioada aprilie-august.

Ministrul Educației a recunoscut că sunt trei județe din țară în care profesorii sunt și în prezent neplătiți pentru munca depusă. Sorin Cîmpeanu dă vina pe managementul neperformant din aceste județe.