Când vara și, implicit, plaja sau piscina, excursiile la mare etc. sunt atât de aproape, marea problemă pe care și-o pun femeile - dar și tot mai mulți bărbați, nu neapărat metrosexuali - este cum vor arăta fără „armura” vestimentară, care ascunde cu succes imperfecțiunile, de pildă un pic de burtică, un abdomen flasc...
Desigur, exercițiile fizice, mersul la sală și mișcarea în general ajută foarte mult, dar nu sunt întotdeauna de ajuns. Mai ales când vrei să slăbești drastic, nu chiar peste noapte dar, în orice caz, într-un interval scurt.

Este vorba, bineînțeles, de găsirea unei diete adecvate! Și, de obicei, te gândești la o dietă rapidă, cu rezultate vizibile într-un interval mai mult decât rezonabil. Așa am ajuns să aflu despre dieta cu nuci. Se zice că poți slăbi până la un kilogram pe zi sau 7-8 kg într-un interval de 10 zile. Wow! E posibil așa ceva? Dar o fi și sănătos?

M-am documentat și iată ce am aflat. Se pare că dieta cu nuci este inspirată de cea mediteraneeană. În ciuda unor vechi prejudecăți, nucile nu îngrașă, dimpotrivă sunt unele dintre cele mai sănătoase alimente. Bineînțeles, dacă stai tot weekendul la televizor, cu un castron mare cu alune în față și cu o sticlă de doi litri de cola la îndemână, efectul va fi unul devastator pentru liniile corpului tău. Însă, apelând la adevărata dietă cu nuci, organismul primește necesarul de antioxidanți, acizi grași omega 3, proteine și fibre, proteina de origine animală fiind eliminată complet și înlocuită cu proteină vegetală din nuci, alune (...da, chiar și alune!), migdale și caju. Nucile sunt bogate în cslorii și contribuie la instalarea senzației de sațietate. Însă acest tip de dietă nu trebuie ținut mai mult de 10 zile, altminteri riscă să producă grave dezechilibre nutriționale.

Mai trebuie luate și alte precauții, așa cum trebuie avute în vedere și alte considerente. Porțiile de mâncare trebuie limitate la maximum 250 de grame la o masă, iar alimentele se cam repetă, regimul alimentar fiind destul de monoton și dezamăgitor pentru pofticioase și pofticioși. Astfel, la micul dejun poți mânca o salată de roșii, împreună cu o ceașcă de nuci și o lingură de ulei de măsline, o felie de pâine din cereale integrale și o ceașcă de ceai sau o cafea. Dacă preferi brânza, combin-o cu nuci sau alune, plus o felie de pâine graham . În altă zi, poți mânca iaurt cu migdale sau cu nuci, câteva felii de legume (ardei,roșii,castraveți) și o chiflă din cereale integrale. De asemenea, ceai sau cafea, dar neîndulcite aproape deloc.

La prânz,  poți încerca o supă de legume, o salată de crudități cu brânză și ulei de măsline, un iaurt cu cereale și, întotdeauna,o ceașcă din nucile favorite. La desert, poți mânca și un măr, un strugure mic sau câteva curmale. De băut, doar apă plată.

La cină, un adevărat răsfăț: poți gusta o ciorbă de cartofi (dar o porție mică), cu o salată de crudități și un pahar de suc de legume sau fructe. Bineînțeles, și ceașca de nuci, alune, migdale sau caju. În locul ciorbei, merge și o supă cremă de broccoli (dar fără smântână, înlocuiește-o cu iaurt!), o salată de ciuperci cu ulei de măsline sau o supă de roșii cu busuioc și o salată orientală de post. 

În timpul dietei nu ai voie să consumi deloc carne, trebuie să bei minimum 1,5 l de apă plată pe zi, iar sarea, condimentele iuți, dulciurile și alcoolul trebuie eliminate complet din „meniu”. Pe lângă faptul că te ajută să scapi de kilogramele în plus și de „șunculițele” de pe abdomen, nucile ajută la scăderea colesterolului și a riscului apariției bolilor cardiovasculare. De asemenea, incidența atacurilor de cord este mult diminuată la persoanele care mănâncă în mod regulat nuci, în timp ce acest tip dealimentație înlătură stresul și tratează insomnia. Dar, extrem de important, înainte de a te apuca de o astfel de dietă, trebuie să consulți, totuși, un nutriționist sau un dietetician specializat. Ține mine că, dacă te înfometezi și crezi că vei compensa doar cu un pumn de nuci pe stomacul gol, nu vei rezolva nimic! Din contră, te poate paște un ulcer sau cine știe ce altă afecțiune. Trebuie să mănânci echilibrat și, pentru o perioadă bine determinată cu un specialist, să înlocuiești proteina de origine animală (carnea, în fapt) cu o selecție de nuci! Nuci crude și nesărate!
La faimoasa tavernă a lui Iordache N. Ionescu de pe Strada Covaci, numerele 3-5, ziaristul-polițai N.T. Orășanu avea întotdeauna rezervată masa cu numărul 5, situată pe terasă, și care, în cinstea sa, era denumită a „ziariștilor”. Restaurantul era faimos în perioada 1870-1890, renumele datorându-se atât mâncărurilor tradiţionale delicioase, cât şi atmosferei întreţinute de cei mai celebri lăutari ai vremii: Cristache Ciolac, Nicolae Buică, Lică Ştefănescu sau Fănică Luca. Localul era frecventat printre alţii şi de Ion Luca Caragiale, George Enescu, George Ranetti, dar şi de numeroşi străini, îndeosebi francezi şi englezi. Tot aici, dincolo de inerentele controverse, se pare că au fost inventaţi şi celebrii mici sau mititei (cârnați mai mici decât cei obișnuiți). Se spune că într-o zi, copleşit de mulţimea muşteriilor, Iordache rămâne fără maţele necesare fabricării vestiţilor cârnaţi lungi, „cu piele”. În disperare de cauză şi dornic să satisfacă exigenţele clienţilor săi, patronul amestecă carnea de oaie cu cea de porc, născocind la repezeală nişte cârnaţi mici, fără înveliş, pe care îi aruncă pe grătarul încins. Succesul e imediat şi de lungă durată. Micii intră în gastronomia românească la loc de cinste, devenind, probabil, emblema culinară a Bucureștilor. (Se spune că, în perioada interbelică, aviatorii recunoșteau orașul după fumul gros al grătarelor de mititei care funcționau neîntrerupt, zi și noapte.) Deși toată lumea cunoștea localul drept La Iordache, după numele proprietarului, denumirea oficială, identificată și pe firmă, era La trei frunze de viță. Dintr-o reclamă publicată într-un ziar al epocii, aflăm că restaurantul aparținea lui „Jordache N. Jonescu” și se lăuda cu un „Mare depou /depozit, din fr. dépôt / de vinuri indigene și streine”, bașca „Rom, Jamaica, Cognac”, plus „Liqueruri și Unt-De-Lemn veritabil de Niza” (Nisa). Anunțul publicitar se încheia fără niciun echivoc: „Se recomandă asemenea și o bucătărie escelentă”! Localul – despre care, în Bucureștii de altădată, Constantin Bacalbașa ne spune că „era un mic birtuleț instalat într o căsuță măruntă, unde intrai aplecându-te spre a nu te lovi cu capul de pragul ușii”, își făcuse „reputația unui restaurant unde se mănâncă bune fripturi, buni cârnați și «bune mâncări»” – mai era cunoscut, deloc întâmplător, și ca La Idee, pornind de la o sintagmă a unui cunoscut umorist”… La capătul dinspre centrul orașului al Podului Caliței, chiar la poalele Dealului Mitropoliei, avea să locuiască o bună bucată din viața lui extrovertitul ziarist satiric și, totodată, discretul comisar de poliție Nicolae T. Orășanu (1833-1890), alias „Nichipercea” sau „Sarsailă”, cel care avea să rămână în istorie drept nașul incontestabil al mititeilor românești. Înzestrat cu harul ironiei, Orășanu a fost redactor şef sau colaborator de lux al revistelor umoristice mult gustate în epocă, cu nume amuzante, care au scris istorie în subconștientul colectiv, precum „Nichipercea”, „Daracul”, „Țânțarul”, „Urzicătorul” sau „Sarsailă”, folosind o mulțime de pseudonime gustate de contemporanii săi: „Iago”, „Ioana lui Vișan, Văduvă” „Netto”, „Nicor”, „Odobașa”, „Orășenescu”, „Cetățenescu N.T.”, „Palicariopolu G.” și, desigur, „Nichipercea”. Deși toată lumea cunoștea localul drept La Iordache, după numele proprietarului, denumirea oficială, identificată și pe firmă, era La trei frunze de viță. Stând mai mult la cârciumă decât acasă, „Într-o bună dimineață, lui N.T. Orășanu îi veni ideea să alcătuiască un vocabular original de mâncări. Și lucrul fu făcut. Acest vocabular făcu, în bună parte, popularitatea restaurantului. Și iată de ce. Lista de mâncări începea cu țuica, urma cu celelalte pregătiri și sfârșea cu vinurile. Pe cât ne aducem aminte, iată o parte din aceste supranume: Țuica: O idee. Apa: O naturală. Pâinea: Abundența. Scobitoarea: O baionetă. Ardeiul roșu: O torpilă. Varză acră: Origine de Belgrad. Gheața: Cremă de Siberia. Cârnați mici: Mititei. Cârnatul mare cu piele: Patrician. Fleica: O inocentă. Cafeaua turcească: Un taifas. Un litru de vin cu o sticlă de borviz: O baterie. Paharele care însoțeau bateria: Semiplutoane. Tacâmul: Regulamentul. Plata: Protocolul. Etc. Dintre toate aceste numiri, toate au pierit încetul cu încetul, numai două au supraviețuit, ceva mai mult; au fost adoptate la toate restaurantele, grădinile, cârciumile, bodegile; acestea sunt bateria și mititeii. Până la un punct, pe ici pe colo, mai trăiesc încă și patricienii, iar «protocolul» se mai aude, câteodată, la Iordache”. Însă „petrecăreţul Orăşanu” nu era doar un simplu consumator, ci, totodată, un spion al puterii, infiltrat în mediul boem. De altfel, postul său de polițai șef, chestor al celui mai important sector al Capitalei, cel de Roşu, nu a fost niciodată în pericol, dimpotrivă. De altfel, meseria de polițai reprezenta o tradiție de familie: „Străbunul lui, stolnicul Giani Orășanu, îl adăpostise pe Tudor Vladimirescu, fiind om de mare încredere al îndrăznețului pandur, iar tatăl sau, pitarul Teodor Orășanu, nepot al stolnicului, făcuse parte din Tribunalul Polițienesc sub sceptrul lui Barbu Știrbey”. Din postura de om de lume, Orășanu „aflase multe, ca de pildă de complotul pus la cale de amicul Eugeniu Carada la 11 februarie 1866, sau de jalnica mişcare din august 1870, plănuită de acelaşi năbădăios amic contra lui Carol I. Dacă, în primul caz, nota lui informativă a fost ignorată de Cuza, fiindcă depăşise sorocul celor șapte ani de domnie şi nu mai avea motive de luptă, în cel de-al doilea caz, bileţelul, argumentat de telegramele căpitanului Candiano-Popescu interceptate la Predeal, a condus la arestarea a 41 de oameni în frunte cu I.C. Brătianu”. Directorul de la Închisoarea Văcăreşti i se adresa aceluiași Orășanu cu „Să trăiţi, domn comisar!” Azi, poate părea curios că în cazul inventatorului lui Nichipercea „toată lumea vedea în el doar pe adversarul puterii şi pe duşmanul ireductibil al ciocoimii, bineînţeles de pe poziţia boierului cu sânge albastru şi niciodată poliţaiul, cu toate că el îi ancheta personal pe cei arestaţi în perimetrul Centrului Capitalei”… Se poate spune că eșecul conspirației din vara lui 1870 – „Republica de la Ploiești” ironizată de Caragiale în nuvela Boborul și în comedia Conu Leonida față cu reacțiunea – se datorează și informațiilor căpătate de Orășanu de prin cârciumile în care se adunau conspiratorii cheflii. - Băiete, mai adu o baterie și vreo zece mititei!
Marii oameni de spirit ai României au știut totdeauna să-și trăiască viața, fără a-și uita niciodată micile – în fapt, marile! – plăceri culinare și bahice. Nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Iacob Negruzzi și ceilalți corifei ai Junimii nu au făcut vreo abatere. Și nici, mai ales, hâtrul lor oaspete provenind din „țărănie”, răspopitul Ion Creangă, deloc întâmplător alintat „Popa Smântână”, cel care, roșu în obraji precum coloarea licorii din bărdace și „pahară”, le înveselea agapele cu ale sale scorneli fără de perdea, precum Povestea Poveștilor sau Povestea lui Ionică cel Prost.
Firi luminate și vesele, atinse în egală măsură de aripa geniului și de adierea boemei, junimiștii își continuau de fiecare dată reuniunile literare cu nesfârșite agape acasă la Maiorescu ori la Vasile Pogor. După aceea, se mutau la Bolta Rece, unde mâncau preparate tradiționale, sărmăluțe „ochioase” și plăcinte „poale’n brâu” și nu se sfiau să dea cep feluritelor butoiașe bine meșteșugite cu burțile pline de vin sau țuică, fiindcă – spuneau ei, și spusa a rămas până astăzi, ca vorbă de duh și comandament de viață – „mâncarea-i fudulie, iar băutura-i temelie”!
Când aveau chef să-și arate „obrazele subțiri” înapoi în lumea bună și scorțoasă, se adunau la Hotelul Binder, unde se găseau cele mai fine băuturi din „dulcele târg al Ieșilor”, iar „alivancele” cu belșug de brânză frământată „țărănește” cu gălbenușuri și smântână erau înlocuite cu sofisticata prăjitură cu ciocolată și nuci „guguluf” (adecă Kugluf la mama ei prusiană) sau alte plăcinte și ștrudele din patiseria germană, vieneză sau pariziană.
Alt loc frecventat de junimişti era Bolta Rece, preferata lui Eminescu şi Creangă, o crâşmă adâncă, rece şi cu mult vin roze. Cele mai cuminţi serate aveau loc acasă la Titu Maiorescu, acolo unde se servea, englezește, tradiţionalul ceai. Momentul cel mai aşteptat de junimişti ca să petreacă era banchetul anual de aniversare al Societății.
Iacob Negruzzi descrie banchetul din 1867, care a avut loc, culmea, chiar în casa sobrului Maiorescu. „Atunci s-a băut zdravăn. Știu că noaptea târziu mai rămăsesem vreo opt sau nouă si am aflat a doua zi că, după ce am plecat eu, s-a format un septuor, compus din Alecsandri, Carp, Leon Negruzzi, N. Burghele, Bernhard, Alexandru Ghica și Maiorescu, care au dus-o departe. Acesta din urmă, ca și Pogor, nu bea deloc și totusi petrecea minunat în mijlocul amatorilor de vin. Al. Ghica, după ce desenă caricatura celor din urmă prezenți la banchet, adormi şi fu transportat pe braţe până la o trăsură; Carp, amețit de tot, se culcă pe vreun ceas, şi, deşteptându-se, reîncepu a bea, deveni sentimental şi se puse să îmbrățișeze pe toți ceilalți, făcându-le declarații de eternă amiciție; Leon Negruzzi se făcu bătăios și căută ceartă prietenilor, învinovățindu-i că i-au șterpelit pălăria, care nu se mai afla nicăieri. El se credea într-un restaurant și, adresându-se servitorilor, le cerea într-una socoteala finală şi-un cognac. Burghele şi Bernhard, turnau pe gât pahar peste pahar în linişte, bucurându-se de veselia celorlalţi, iar Alecsandri retrăgându-se între 5 şi 6 din ziuă şi văzând cercul aşa de redus, îşi exprimă mirarea cum tinerii din ziua de azi se culcă aşa de devreme şi gustă aşa de puţină băutură”, scria Negruzzi.
Mesele savuroase ale negustorilor români și ale clasei de mijloc din vechiul București…„În vechiul București, negustorii, oamenii cu carte (care erau, avocați, arhitecți, profesori, scriitori și funcționarii) alcătuiau o puternică clasă de mijloc, ce reprezenta, de fapt, motorul societății românești din prima jumătate a veacului trecut. Românii cu mult bun simț, inteligenți,gospodari și credincioși, ei se bucurau frumos de fiecare clipă a vieții lor, fiindcă nu se știa niciodată ce urma să le aducă ziua următoare, când, poate, pândea un război, o criză economică sau cine știe ce altă năpastă.
Așa că își scoteau sâmbătă seara familiile la restaurant, în vreme ce duminica la prânz cei mai mulți obișnuiau să petreacă alături de neamuri la o masă mare, întinsă, după anotimp, în grădină sau în sofrageria casei”, spune Kera Calița de la Jariștea Locantă.
De la aceste mese, fie în oraș, fie acasă, ne-au rămas o sumedenie de meniuri savuroase, cuprinzând, după starea fiecăruia, bucate alese și sățioase, adesea însoțite de un vin adus de la Cotnari, Segarcea, Valea Călugărească sau de la Domeniile Știrbey din inima podgoriei Drăgășani, o țuiculiță bătrână de Văleni sau o mastică (acel lichior grecesc, cu aromă de rășină, atât de popular la noi cândva).
O astfel de masă obișnuită, fără nimic pretențios, nelegată de vreun prilej anume, ci doar menită să strângă în jurul ei întreaga familie și să fie un prilej de aflare a celor mai noi vești despre unul, despre altul, putea începe cu o salată de boeuf sau a la russe, după care urmau mai multe rânduri de aperitive: icre de crap proaspăt frecate, înnobilate cu bobițe mici de știucă, aduse de vreun unchi cu ceva dare de mână;diverse mezelicuri bine mirositoare așezate frumos pe o tipsie cu roșii inima boului sau prunișoare, măsline negre de Volos și bucăți de brânză macedoneană adusă tocmai de la Bitolia (unde fusese frământată de urmașii aromânilor strămutați acolo de la Moscopole); un aspic de legume, ceva bușeuri calde cu șuncă de Praga sau, chiar, pe vreme mai rece, o ruladă cu jambon bine împănată; în fine, un pic de piept de gâscă afumat însoțit de ouă răscoapte și, poate, un castron cu „unt de sardele” de Lissa, de întins pe felile de jimblă aburindă, tocmai scoasă din vatră sau luată de la brutarul din colț și păstrată caldă după ce a fost bine învelită – în șervete albe, curate, de in sau de jurebii de cânepă toarsă pe rășchitor de către o bunică de la țară.
După mezelicuri, venea supa fierbinte, care doar arareori era una de legume (de mazăre, fasole verde și morcovi), ci mai degrabă un „bulion” de văcuță, mai clar sau ceva mai vârtos, după dorințe. Unii preferau, însă, ciorba aprigă din cap de miel, făcută cu borș de putinică în care se pusese și o rămurică verde de vișin. Fiertură divină dreasă cu smântână din cea gălbuie și se cerea însoțită de ardei iuți, „ciușcă” sau murați.
Nici nu se sfârșea bine castronul de ciorbă și pe masă se aducea neapărat un fel cu pește ceva mai dichisit, care, în funcție de pătrarul de an, putea fi scrumbie albastră de Dunăre, crap fără solzi („salontă”) cu capere și măsline, știucă umplută, păstrăv fântânel cu nuci caramelizate, saramură de lin întreg, rasol de cegă cu sos olandez de gălbenușuri crude ori chiar „plătica lui Odobescu”, cu sos de roșii și usturoi, potopită apoi de verdețuri tocate grosier, din care busuiocul nu trebuia nicicum să lipsească.

Mesenii răsuflau după aceea un pic, se răcoreau cu un sorbet de lămâie sau cu o Crâmpoșie ținută cât se cuvine la rece, dar abia acum venea adevărata încercare a burdihanelor ce abia începeau să se simtă un pic îndestulate, căci ce-o fi aia o masă românească fără de cărnăraie?!? Multe erau alegerile care trebuiau făcute și atât de grea hotărârea luată de gazdă! Până la urmă, se puneau mai multe talgere în mijlocul mesei, ca să-și aleagă fiecare ce vrea, bunăoară un ditamai curcanul îmbătat cu coniac și umplut cu castane aduse de la Tismana; un purceluș de lapte fript, cu șoriciul lucios și crocant; „puiul gazdei vrednice”, plin de rondele de cârnați picanți și ficat prăjit; „obrăjori” de vițel la tavă; „carne amețită” (adică făcută la foc molcom în baie de vin negru, cum spunea Bacalbașa în Dictatura gastronomică); cârnăciori picanți de Pleșcoi, din carne de oaie (două treimi) și vită (o treime), cu gustul dat de amestecul haiducesc de condimente și mirodenii (usturoi, ardei iute roșu și cimbru, boia de ardei iute și boia de ardei dulce)… și câte și mai câte alte minuni ale vechilor cuhnii!

Spre sfârșitul mesei se aduceau fructele, șerbeturile, „bombele” de înghețată și tortele, ca să pună capac ospățului familial. Ca să nu mai vorbim de plăcinta cu brânză și stafide sau cu mere, cozonacul cu nucă, rahat și cacao sau Doboșul cu cremă de unt și ciocolată topită la „bain-marie”. O astfel de masă cu rubedeniile și prietenii se putea întinde de la 12 ziua până spre seară, oamenii bucurându-se de toate cele pământești și uitând de orice supărări.

De bună seamă, o ieșire la cârciumă presupunea o altă desfășurare de forțe, iar lista bucatelor ceva mai restrânsă, chiar și la „banchetele” mai simandicoase, precum cel de pe 23 octombrie 1925, la restaurantul „Splendid” al lui Vasile Săndulescu, dat în onoarea juristului Grigore Procopiu, când meniul - stropit cu vin Vieux Drăgășani - a fost alcătuit din hors d*oeuvres, ciorbă de burtă, curcan cu măsline, morun la grătar, tort de la cofetăria Stănescu și fructe.

Pe 25 octombrie 1929, domnul Răducan era invitat la o reuniune Rotary la Capșa Athene, la care lista de bucate promitea caviar proaspăt, supă de coadă de bou, cartofi „a l*anglaise” (poșați cu apă fierbinte și sare grunjoasă, apoi răciți brusc, pentru păstrarea prospețimii, în apă cu gheață), curcan rotisat cu salată verde, „inimi” de anghinare gratinate, „parfait” cu praline, fructe, bomboane de ciocolată, gofre, fructe și cafea.

Pe 21 februarie 1930, Uniunea Generală a Industriașilor din România dădea tot la Capșa un banchet din al cărui meniu nu lipseau „oeufs brouilles” (adică un fel de jumări mai sofisticate, cu trufe și alte ciupercuțe), „papiote” de șalău cu sos Remoulade, miel rotisat cu salată de andive și mere flambate, sparanghel „de California” cu sos olandez, „parfait Capșa”, gofre în stil belgian, fructe. Lista de băuturi era alcătuită din Odobești Vieux, Dealu Mare 1919, șampanie Rhein Extra, Capșa Brut și Mott 1914.

Dacă, însă, între două întâlniri de afaceri, avea o oră liberă spre amiază, negustorul bucureștean se repezea la Caru* cu Bere, locanta fraților ardeleni Mircea, și cerea, „la botul calului”, nimic altceva decât renumitul ciolan de porc cu varză călită, mămăliguţă, hrean şi ardei iute, alături de o bere făcută după o reţetă unică, originală, din 1879.

Lista de bucate de la un dineu ținut la Cina pe 26 octombrie 1932 este, însă, mult mai elaborată, conținând „aperitifs”, „consommé” de pasăre, cartofi franțuzești „auriți”, sturion siberian cu sos verde, fileu de vițel vânătoresc cu salată de sezon, mazăre gătită cu unt, „parfait Cina”, „langues de chat” și fructe. Vinurile erau Dealu Mare Garoflid și Șyirbey Rouge, iar șampania St. Marceaux.

La vechea grădină „Leul și Cârnatul” de pe strada 11 Iunie, lângă Dealul Mitropoliei, meniul era unul mai popular, cu salată de țâri, saramură de biban și caracudă, nisetru „a la grec” (cu sos de lămâie), mititei, patricieni, „fleici naționale”, rinichi de purcel, momițe și ghiudem.

Lângă „Leul și Cârnatul”, la restaurantul „Luzana” al lui Iorgu Steriu, pe 5 decembrie 1940, pentru un mic eveniment monden se propuneau, după o întâmpinare cu țuică, mastică și vermut, „foie gras en aspic”, șalău a la russe, sos Ravigot (cu castraveciori murați și muștar de Dijon), „pateuri pe mazăre”, curcan la tavă „garni”, salată, brânzeturi, fructe, „parfet”, tort, cafea, ape minerale și vin de Drăgășani „superior”...

LEACURI ȘI REȚETE NATURISTE
Accident vascular
: (reţeta mânăstirească), rădăcină spânz de mărimea palmei, se toacă, se pun 2 litri de apă călduţă, se lasă la căldura camerei la macerat până face floare deasupra, se filtrează. Se înmoaie un tifon pus în 4 în lichid, se pune pe cap, se acoperă cu un fes timp de 1 ora, apoi se usucă părul la aer. Tratamentul se face o dată pe zi timp de 7 zile.

Afte şi abcese: frunze de morcov 100 g. Într-un litru de apă se fierb şi se face gargară pentru a cicatriza.

Arteroscleroză, fragilitate vasculară: pulbere de cătină 1 linguriţă de 4 ori/zi, pe stomacul gol, ajută la elasticitatea şi integrităţii vasculare. Efecte miraculoase se obţin cu ajutorul amestecului format din, 1 linguriţă pulbere de cătină, una de polen şi una de miere, 4 linguriţe/zi, timp de 2 luni. S-au recuperat destul de repede şi pacienţii cu accidente vasculare.(vezi, medicamente…)
Coada calului, 3 – 4 linguriţe pulbere/zi, cu vârsta cantitatea de siliciu scade din organism, determinând rigidizarea si scleroza vaselor de sânge, planta conţine cea mai mare cantitate de siliciu solubil, în cure de 2 – 3 luni.
Alfabetul mâncării sănătoase

Astenia, oboseala: tinctură de smirnă 20 – 30 pic, diluate în puţină apă, de 4 – 6 ori/zi. Efect înviorător puternic, stimulând circulaţia cerebrală, favorizând activitatea intelectuală. Se va folosi numai smirna procurată din farmaciile şi magazinele naturiste.
Macerat de isop, (1 linguriţă plantă într-un pahar de apă, la tremperatura camerei, se macerează de seara până dimineaţa) ½ litru îndulcit cu miere. Tratamentul durează 21 zile. Cu acţiune tonica asupra psihicului, favorizează concentrarea şi alungă gândurile negre.
Ulei de somon (omega 3), reduce nivelul colesterolului, fluidificặ sângele, regleazặ tensiunea, ajutặ inima sặ funcţioneze normal. Ceai de sunặtoare şi tei îndulcit cu miere, ajutặ pentru un somn liniştit.

Blefarită, conjuctivită: se pun pe ochi comprese cu suc din frunze de pătrunjel, se ţin 20 – 30 min.. Tratamentul se face 7 zile.

Căderea părului : 1 lingură gaz lampant, 1 lingură oţet de mere, 1 ou, 1 căpăţână usturoi pisat, se amestecă, se face părul cărări şi se unge. Se lasă să acţioneze 3 ore, apoi se spală cu şampon. Tratamentul se face o data pe săptămână.
Cura cu oţet de lavandă (10 linguri de plantă mărunţită cu ½ litru de oţet, se macerează 10 zile la temperatura camerei), se masează la rădăcina părului.
Rădăcină de brusture pusă la macerat cu alcool, timp de 10 zile, se masează capul uşor, zilnic timp de o lună
Amestec de ceapă cu miere, la 4 părţi de pastă de ceapă crudă se adaugă 1 parte de miere. Se întinde amestecul pe cap, se lasă timp de 1 oră, apoi se spală capul cu apă călduţă. Dacă părul este uscat, se poate pune în amestec puţin ulei de măsline.
Amestec de suc de castraveţi cu miere, previne căderea părului şi contribuie la scăderea colesterolului. 1 pahar de suc de castraveţi cu 1 lingură de miere se ia pe stomacul gol dimineaţa şi seara înainte de culcare.
Şampon cu miere, 30 g. flori de muşeţel puse în 100 ml. apă fierbinte, se infuzează 1 oră, se strecoară şi se adaugă 1 linguriţă de miere, părul se umezeşte cu această 9infuzie, după 30 – 40 min. se limpezeşte cu apă călduţă, se repetă la 10 zile.
200 ml. gaz lampant, 4 ouă, 200 ml. alcool 90, 200 ml. ulei de ricin, 200 g. usturoi pisat, vitamina B6 4 fiole de 5 ml, 4 linguri sare de mare. Se pun la macerat, timp de 2 săptămâni. Preparatul se foloseşte de 2 ori/săpt., se frecţionează părul la rădăcină şi după 4 – 5 ore se clăteşte cu ceai de rădăcină de brusture sau urzică.

Cearcăne, vase de sânge sparte pe faţă: alimentaţie greşită sau o afecţiune hepatică. Începutul de varice, evidenţiază lipsa de elasticitate a vaselor. Dietă fără coloranţi, arome, conservanţi, carne de porc, tutun, alcool şi cafea. Se ia echinaceea, anghinare şi preparate cu Aloe Vera, capsule cu ulei de peşte, care reglează secreţiile hormonale. Pe faţă se unge cu unguent de gălbenele sau ulei de măsline.

Depresia, anxietatea, stresul: tratament cu lavandă tinctură (într-un borcan se pune ¾ plantă, se completează cu alcool de 70, se lasă la macerat 14 zile, agitând din când în când borcanul) 1 linguriţă la ½ pahar de apă de 3 – 4 ori/zi, pe stomacul gol, timp de 3 luni.
Sunătoarea este considerată remediul clasic antidepresiv, redând buna dispoziţie şi alungând gândurile rele , efectul ei este egal cu antidepresivele de sinteză. Mod de folosire 1 linguriţă de plantă la 1 cană de apă clocotită, de 3 ori/zi.
Ginsengul ameliorează stările de oboseală şi de stres, urmând o cură de 6 – 8 săptămâni. Planta conţine vitamina B1, B2 şi estrogen producând o stare de calm.
Valeriana conţine substanţe active extrase din rădăcină, care liniştesc nervii şi relaxează. Efectul calmant şi somnifer vine din uleiurile eterice. Se găseşte sub formă de tinctură, ceai, drajeuri.
Medicamente cu csubstanţe active 100% naturale, Rhodiolin (Rhodiola Roseea) şi Noni lichid (morinda citrifolia), se va vindeca sistemul nervos şi inunitar, Strong Bones 2 capsule/zi cu 30 min. înainte de masặ.
Macerat rece din petale de trandafir, de 3 ori/zi, cặte o canặ, timp de o lunặ.

Dureri de dinţi: pe dintele dureros, se pune un tampon de vată îmbibat cu suc de ceapă.

Infecţie cu stafilococ la ochi: comprese cu vin natural de casă

Mai multe retete vechi naturiste aici: monicatatoiu.ro