L-au înșfăcat în Podu Roș, unde a mai apucat să vadă la lumina albastră a zilei
că l-au îmbarcat într-un autobuz special, Karosa, care asigura cîndva fosta linie 24, de
la Țesătura la Motel, trecînd prin Bucium, aproape că-i venea să le mulțumească pentru
delicatețea amănuntului nostalgic, bălăngănindu-l cu cagula pe cap la fiecare denivelare
de carosabil, năpădit de imagini penibile din trecut, și s-a trezit buimac, douăzeci de
minute mai tîrziu, pe platforma de la Repedea. L-au dat jos, atenți să nu se lovească la
cap sau să-și scrîntească un picior, l-au eliberat din strînsoare, i-au permis dezmorțirea.
Din cauza situației neașteptate, avea lacrimi în ochi. Orașul lui. Atîta efuziune îl
copleșea. A tras aer în piept. Niciodată nu mai fusese atît de singur și atît de însoțit,
totodată! Trebăluiau pe lîngă el excitați ca piticii din basmul Albă ca zăpada. Roboteau
în viteză, bombănind. Nu țineau cu nici un preț să rasolească momentul pentru care
fuseseră cu atîta grijă aleși.

Bă, da ce v-a apucatără să fugiți așa, ca gărgăunii?
Da’ ce, vroiai Săndele, să ne facem ciuciulete?
Că nu ne topeau cîțiva stropi de ploaie muntoasă!
Mi-a udat țigara, Ioane!
Avantajul meu e că sunt subiectiv și nu fumez!
Crezi c-ai să trăiești o sută de ani?
N-o să prindă nici 50, făcu Dorin.

Mi se întîmplă să mă întreb, mai ales în ultimele două săptămîni, dacă am
decăzut atît de mult doar pentru că am ajuns să dorm în cimitir, să caut prin gunoaie și
să vorbesc singur? Ce-ar zice tatăl meu, un respectat inginer mecanic, ori mama mea,
nepoată de junimist, ori alte rude sofisticate, de la CFR și ONT, că urmașul lor scump a
ajuns un cerșetor printre resturi menajere și cruci? N-ar considera ei, dacă nu chiar
dînșii, această realitate o coborîre inacceptabilă în ierarhia socială a acestor vremi? A
tuturor vremurilor, dacă tot am deschis discuția! Dacă le-ar mai păsa, bineînțeles!
Explicația este mai simplă. Există riscul unei schimbări climaterice bruște, cu
posibilitatea de-a mă trezi într-o dimineață cu sloiuri de gheață desprinse din natural, cu
apa ridicată pînă la tălpi, ceea ce nu pot admite în ruptul capului.
Ar trebui să mai admiți din cînd în cînd...

Cei cîțiva drepți ai nației, dintre cîți au mai rămas în activitate, sunt indignați în
fața a două dezordini agravante mergînd mînă în mînă: încercarea dezastruoasă a
omului simplu de a respinge credința în Dumnezeu, singurul în stare să le aducă măcar
ideea de alinare, și de a se acomoda fără revoltă cu ce i se întîmplă sub guvernarea
Diavolului. Un paradox, dacă acceptați ordinea și respingeți simultaneitatea.

Nu vreau să te alarmez cu orice chip, dar există forțe care ți-au pus gînd rău.
Asta ar fi trebuit să aud de la naștere!

Cu atît mai mult cu cît ești fratele Colonelului, prietenul Generalului și ce alte
atribuții îți vor mai găsi. Exemplul tău, tocmai pentru că este ieșit din comun și atrage
atenția pînă și oamenilor de jos, nu este văzut cu ochi buni. Cine este acest nebun care
ne sfidează? O întrebare subliniind problemele de orgoliu și de personalitate dintre tine
și instituție, crizele de autoritate. Instituția, după cum știi, are puteri nelimitate și poate
face orice. Pentru cei care o conduc, existența ta reprezintă o încăpere în care n-a făcut
nimeni curat. Generalii nu pun mare preț pe recunoaștere, dar, în rigoarea posibilului,
nu vor să-i tragă nimeni de mînecă pentru neglijența de-a-și fi făcut datoria. Ești un
amănunt birocratic și un bun prilej de-a raporta măsura competenței. Un rahat de
muscă pe tabloul regelui. Dai cu cîrpa și rahatul a dispărut. Toată lumea este fericită.
Tabloul cade din cui.